Al doilea cuvânt
بِسْمِ اللّٰهِ الرَّحْمٰنِ الرَّح۪يمِ
Bismillahir-Rahmanir-Rahim
(În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Îndurător)
اَلَّذٖينَ يُؤ۟مِنُونَ بِال۟غَي۟بِ
”Și cei care cred în cele nevăzute...”([1]).
Dacă vrei să înțelegi cât de multă fericire și bunăstare, cât de multă dulceață și pace sufletească se află în credință, ascultă cu atenție următoarea pildă:
Odată, doi bărbați pornesc într-o călătorie având ca scop atât relaxarea cât și negustoria. Unul dintre ei, care era arogant și egoist, pornește într-o direcție, iar celălalt, care era iubitor de adevăr și norocos, pornește în direcția opusă.
Cel arogant, fiind egoist și pesimist, ajunge într-o regiune care în viziunea sa părea foarte urâtă. Acolo, el vede pretutindeni sărmani neputincioși și fără speranță, care se văitau din cauza răului săvârșit de mâinile tiranilor. Oriunde se ducea, simțea o stare de tristețe și durere. Întreaga regiune avea aspectul unei camere sumbre, precum cea a bocitoarelor. Pentru că toți păreau străini și dușmani în ochii lui și ca să uite de această situație dureroasă și întunecată, nu găsi altă cale de ieșire decât în băutură. Până și în locurile publice vedea numeroase funeralii, precum și orfani plângând deznădăjduiți. Astfel conștiința lui se zbătea într-o continuă durere.
Celălalt, pentru că își iubea Creatorul și căuta adevărul, dovedind și un comportament frumos, a ajuns într-o regiune care în viziunea sa era foarte plăcută. Acolo, el vedea pretutindeni o stare de fericire generală și o sărbătoare continuă. Peste tot erau lăcașe de rugăciune care răspândeau atracție și voie bună. Pe cei din jur îi considera prieteni sau rude. De asemenea, el vedea că întreaga regiune era cuprinsă de un sentiment de sărbătoare general, de triumf, marcată de urări și mulțumiri. El mai auzea, pe lângă vocile care Îl preamăreau pe Allah, spunând ”Allahu Ekber” (Allah este Cel mai Mare) și care mărturiseau credința în El, spunând ”La ilahe illa Allah” (Nu există altă divinitate în afară de Allah), și sunetul vesel al unei tobe care chema la recrutare în armată. Spre deosebire de omul pesimist, care suferea atât pentru el însuși cât și pentru ceilalți, omul cel iubitor de bine se bucura atât de propria-i veselie, cât și de cea a celor din jurul său. Ba mai mult, avea parte și de o afacere profitabilă, pentru care Îi mulțumea lui Allah.
Apoi s-a întors și l-a întâlnit pe celălalt om și văzându-i situația, îi spuse: ”O, cred că ți-ai pierdut mințile! Se pare că tot ce posezi urât în interior trebuie să-ți fi ieșit la suprafață, căci ai ajuns să vezi plânsete în loc de râsete, iar ieșirea din ordinea armatei o vezi ca fiind furt și jaf. Revino-ți și curățește-ți inima, pentru ca această perdea urâtă din calea privirii tale să se ridice. Și privește ca să poți vedea adevărul. Aceasta este țara unui Rege, a Cărui dreptate este absolută. El este Milos și Grijuliu la cel mai înalt nivel, cu cei aflați în subordinea Sa, este Puternic, Iubitor de disciplină și Îndurător. Ba chiar, o țară în care vedem atâta progres și descoperiri, nu poate fi așa cum îți închipui tu.”
Ca urmare, omul pesimist își revine și spune, regretând: “Într-adevăr, cred că mi-am pierdut mințile din cauza băuturii. Mulțumesc că m-ai salvat de infernul în care mă aflam.”
O, sufletul meu! Să știi că primul om era cel necredincios, nelegiuit și nepăsător. Această viață era, în viziunea lui, un doliu permanent, iar toate creaturile erau niște orfani înlăcrimați din pricina despărțirii și a decadenței. Pentru cel necredincios, animalele și omul erau niște creaturi fără scop care sunt înlăturate prin moarte. De asemenea, el vedea creațiile de dimensiuni mari, precum munții și mările, ca fiind niște morminte înfricoșătoare, lipsite de suflet. Necredința și rătăcirea lui erau cele care dădeau naștere la nenumărate iluzii dureroase și uimitoare, care-i chinuiau sufletul.
În ceea ce-l privește pe celălalt om, el era dreptcredinciosul care îl recunoștea pe Stăpânul Cel Drept și credea în El. În viziunea lui, această viață era locul unde creaturile își pomenesc Stăpânul, un loc de învățare atât pentru om cât și pentru animal, și totodată un loc de încercare pentru om și djini. Cei care își termină îndatoririle în această lume vor călători din această viață trecătoare într-o altă viață plină de bucurie, pentru a face loc celorlalte creaturi care urmează să vină pe lume și care urmează să-și îndeplinească sarcinile. Fiecare om sau animal care vine pe lume este asemenea unui soldat care așteaptă în orice moment să fie înrolat în armată. Fiecare ființă este, în viziunea celui credincios, asemenea unui soldat care se înrolează cu bucurie în armată sau este precum un funcționar demn și bucuros de responsabilitățile primite. Iar toate sunetele reprezintă fie rugăciuni de pomenire și mulțumire pentru Allah la începerea zilei de lucru, fie glasul vesel și satisfăcut al celor care muncesc sau își termină lucrul. Toate cele existente sunt în viziunea dreptcredinciosului câte un slujitor sincer, un funcționar prietenos sau câte o carte minunată a Stăpânului, Cel Generos și Îndurător. Multe astfel de adevăruri mărețe și dulci se înalță și ies la iveală din credința lui.
Ceea ce înseamnă că iman-ul (credința) unui om poartă în ea sămânța copacului Tuba([2]) din Rai, iar necredința poartă în ea sămânța copacului Zakkum([3]) din Iad.
Ca urmare, înseamnă că fericirea și siguranța le găsim doar în Islam și în credință. Așadar trebuie să spunem mereu:
اَل۟حَم۟دُ لِلّٰهِ عَلٰى دٖينِ ال۟اِس۟لَامِ وَ كَمَالِ ال۟اٖيمَانِ "Lăudat fie Allah pentru religia Islam și pentru credința desăvârșită, completă".