Cine a fost Bediuzzaman Said Nursi și ce este Risale-i Nur
Bediuzzaman Said Nursi s-a născut în estul Turciei în anul 1878 și a murit în 1960 la vârsta de 83 de ani, după ce a dus o viață exemplară în ceea ce privește străduința și sacrificiul de sine pentru cauza Islamului. El a fost un învățat la cele mai înalte standarde, care a studiat pe lângă stiințele religioase tradiționale și științele moderne, câștigând în tinerețea sa denumirea binemeritată de Bediuzzaman, adică ”Minunea epocii”, ca rezultat al capacității și științei sale remarcabile.
Viața lui Bediuzzaman s-a întins de-a lungul sfârșitului deceniului Califatului Imperiului Otoman, colapsul și dezarmarea Turciei după Al Doilea Război Mondial și între formarea Republicii în 1923 (primii 37 de ani ai acesteia), în care perioada până în anul 1950 a fost faimoasă pentru politicile guvernamentale represive.
În timpul perioadei de după Primul Război Mondial, străduința și efortul depus de Bediuzzaman pentru cauza Islamului s-au concentrat în domeniul public. De altfel, el nu numai că a predat pentru numeroși studenți și s-a implicat în dezbateri și discuții cu liderii din întregul stațiu islamic, mai mult a comandat și a condus în persoană, pentru doi ani, un regiment de voluntari împotriva învaziei ruse din estul Turciei în 1914 în urma căruia a fost luat prizioner. Așadar, până la acel moment, a continuat să caute interesul Islamului implicându-se în viața publică. Însă, anii care au arătat tranziția de la imperiu la republică au arătat și schimbarea de la ‟Vechiul Said‟ la ‟Noul Said‟, care s-a caracterizat prin retragerea lui din viața publică și preocuparea și concentrarea asupra studiului, rugăciunii și gândirii, pentru care era nevoie de un alt gen de străduință și efort.
Cu toate că el nu s-a implicat, ba chiar i-a sfătuit pe lideri să renunțe la răscoala împotriva guvernului, în perioada evenimentelor din 1925 din estul Turciei, Bediuzzaman a fost trimis în exil în vestul Anatoliei. Ca urmare, în următorii 25 de ani și, mai cu seamă în ultimii 10 ani de viață, a avut parte din partea autorităților numai de exil, încarcerare, hărțuire și persecutare. Însă acești ani de exil și izolare au fost martori la scrierea lucrării ”Risale-i Nur - Scrisorile Luminii”, precum și la răspândirea ei în toată Turcia. În acest sens Bediuzzaman a spus următoarele: ”Acum pot vedea clar că întreaga mea viață a fost direcționată către o astfel de cale, fără propria mea voință, abilitate, înțelegere și previziune, pentru a ieși la iveală aceste tratate care servesc cauzei Coranului. Este ca și când întreaga mea viață de studiu a fost petrecută ca pregătire pentru aceste scrieri care demonstrează și arată miracolul Coranului.”
Bediuzzaman înțelesese cauza de bază a declinului lumii musulmane ca fiind slăbirea temeliei acesteia, adică slăbirea credinței în dogmele de bază ale crezului islamic. Pe lângă aceasta, atacurile fără precedent asupra acestor temelii în secolul al 19-lea și al 20-lea, de către acei materialiști, ateiști și ale altora, în numele științei și progresului, l-au făcut să conștientizeze nevoia urgentă și imediată de a întări credința și chiar de a o salva. Astfel ceea ce trebuia făcut era să concentreze toate eforturile pentru reconstruirea edificiului Islamului începând de la temelia sa, - credința, și să răspundă celor care o atacau cu un ”jihad non-fizic” sau ”jihadul cuvântului”.
De aceea, în exil, Bediuzzaman a scris o serie de volume, Risale-i Nur, în care a explicat și a expus omului modern principalele dogme ale crezului și adevărurile Coranului. Metoda lui a fost să analizeze atât credința cât și necredința și să demonstreze prin argumente clare și puternice că, pentru a dovedi rațional toate adevărurile credinței, precum existența divinității și unicitatea Lui, profeția și învierea după moarte, acest lucru nu este posibil doar prin urmarea metodei Coranului, ci de asemenea aceste adevăruri reprezintă singurele explicații raționale ale existenței omului și universului.
Astfel, Bediuzzaman a demonstrat, folosind metode de înțelegere ușoare precum povestirile, comparațiile, explicațiile și dovezile puternice că, în loc ca adevărurile religiei să fie considerate incompatibile cu descoperirile științei moderne, interpretarea materialistă a acestor descoperiri este irațională și absurdă. De fapt, Bediuzzaman a demonstat în Risale-i Nur că descoperirile miraculoase ale științei în privința legilor de funcționare ale universului întăresc și consolidează adevărul religiei.
Importanța lucrării Risale-i Nur nu poate fi supraestimată, căci Bediuzzaman Said Nursi a avut un rol major în conservarea și revitalizarea crezului islamic în Turcia, în perioada cea deoarece mai întunecată din istoria ei. De altfel, rolul acestei serii a determinat să-i crească importanța până în prezent. Mai mult, Risale-i Nur nu se adresează doar musulmanilor de pretutindeni, ci întregii lumi din câteva motive. În primul rând, a fost scrisă în concordanță cu mentalitatea omului modern, mentalitate care, fie el musulman sau nu, a fost îmbibată profund cu psihologia materialismului. Tocmai din acest motiv, aceasta răspunde în special tuturor întrebărilor, suspiciunilor și confuziilor. Răspunde la toate ”de ce”-urile care marchează mintea curioasă a omului modern.
În același timp, explică cele mai profunde probleme ale crezului, ce au fost studiate în detaliu numai de învățații renumiți, în așa fel încât oricine, chiar și cel pentru care subiectul este nou, poate să le înțeleagă și să dobândească câte ceva fără a-i cauza vreo greutate sau vreun prejudiciu.
Un alt motiv este că atunci când explică adevărata natură și scopul omului în univers, Risale-i Nur arată că fericirea adevărată, atât în această viață cât și în viața de Apoi, poate fi găsită numai în credință și în cunoașterea Divinității. De asemenea, subliniază cumplita durere și tristețe pe care necredința o cauzează spiritului și conștiinței omului, pe care, în general, cel rătăcit încearcă să le blocheze prin nepăsare și fuga de realitate, astfel încât oricine care deține chiar și cel mai mic simț poate să se refugieze în credință.
Concluzie
Sfântul Coran se adresează intelectului așa cum se adresează și celorlalte facultăți lăuntrice ale omului. Acesta îl îndrumă pe om să mediteze la univers și la funcționalitatea acestuia pentru a descoperi adevărata sa natură și obiectivul creației și astfel să cunoască atributele Sigurului lui Creator și să-și cunoască responsabilitățile sale ca făptură. Așadar, aceasta este metoda pe care Bediuzzaman a folosit-o în Risale-i Nur. El a explicat adevărata natură a universului ca fiind semne ale Creatorului și a demonstrat prin argumente clare că atunci când este citită precum toate fundamentele credinței, poate fi dovedită rațional.
Atunci când această metodă este urmată, individul capătă o credință adevărată care va fi îndeajuns de puternică și fermă încât să se opună oricărui atac subtil aruncat în fața lui, din partea materialiștilor, naturaliștilor și ateiștilor, sau a unei abordări materialiste a progresului științific. Toate avansările științifice și tehnologice sunt pur și simplu fenomenele cosmosului scoase la iveală. Atunci când cosmosul este văzut ca fiind un complex vast și infinit și o carte unitară și plină de înțeles, care-și descrie Singurul Autor, în loc să creeze suspiciune și nedumerire, toate aceste descoperiri și progrese consolidează credința, o adâncesc și o extind.
Cea mai fundamentală nevoie a omului este nevoia de religie, nevoia de recunoaștere și de adorare a Atotputernicul Dumnezeu, cu cele mai frumoase Nume și Atribute ale Sale și să se supună poruncilor Sale, care se manifestă în univers și sunt revelate prin mesagerii Săi. Pentru a explica mesajul Coranului, ultima revelație a Atotputernicul Dumnezeu, adus și expus într-un mod perfect de ultimul mesager, Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și de Islam, ultima religie completă și desăvârșită pentru întreaga omenire, Bediuzzaman Said Nursi a demonstrat în Risale-i Nur că nu există contradicție între știință și religie. Mai mult, adevăratul progres și fericirea omenirii poate și va fi realizată numai prin această cale, calea Coranului.