Beşinci Söz/ro

بِسْمِ اللّٰهِ الرَّحْمٰنِ الرَّحِيمِ

Bismillahir-Rahmanir-Rahim

(În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Îndurător)

اِنَّ اللّٰهَ مَعَ الَّذ۪ينَ اتَّقَوْا وَالَّذ۪ينَ هُمْ مُحْسِنُونَ

”Allah este, cu adevărat, cu aceia care sunt cu frică față de El și cu aceia care sunt făcători de bine!” ().

Pentru a putea înțelege cât de veritabilă îndatorire omenească este îndeplinirea rugăciunii și delăsarea păcatelor majore și cât de firească și cât de mult se potrivește cu scopul creării omului, ascultă și meditează la următoarea pildă:

Odată, în timpul unei călători militare, doi soldați, unul învățat și conștiincios, iar celălalt, ignorant și egoist, stăteau împreună într-un regiment. Cel conștiincios se concentra asupra antrenamentului și a luptei și nu-și făcea griji pentru provizii și pentru cele necesare traiului. Pentru că el înțelesese că sarcina de a-i asigura hrana și echipamentul, tratamentul în cazul îmbolnăvirii, ba chiar, la nevoie, să-i pună până și îmbucătura de pâine în gură, îi revinea statului. Și, de asemenea, știa că îndatoririle lui de bază sunt antrenamentul și lupta. Însă el, cu toate acestea, participa la prepararea bucatelor și la pregătirea echipamentelor, precum și spălarea popotei, la gătirea mâncării și la servirea ei.

Dacă era întrebat: ”Ce faci?”,

el răspundea: ”Fac muncă voluntară pentru stat” și nu spunea: ”Muncesc pentru a-mi câștiga traiul.”

Cel egoist și ignorant nu dădea importanță antrenamentului și luptei. El spunea: ”Aceasta este treaba statului. Ce-mi pasă mie?”. Se gândea în permanență la câștigul lui și era într-o continuă căutare a acestuia, astfel el părăsea batalionul și mergea la piață, pentru negoț.

Într-o zi, prietenul lui înțelept i-a spus:

”Fratele meu, sarcinile tale de bază sunt antrenamentul și lupta. Tu ai fost adus aici pentru aceste lucruri. Ai încredere în stăpânul tău. El nu te va lăsa să flămânzești. Aceasta este sarcina lui. În plus, tu ești fără putere și sărac, nu te poți hrăni oriunde. Și acum este timpul efortului și al luptei. Îți vor spune că ești rebel și te vor pedepsi.

Într-adevăr, avem de-a face cu două îndatoriri. Prima este îndatorirea conducătorului; aceea de a ne hrăni, pentru care trebuie să facem câteodată o muncă benevolă. Iar cealaltă este îndatorirea noastră, adică antrenamentul și lupta, iar conducătorul ne va ușura sarcinile și ne va ajuta.

Oare poți înțelege în ce pericol se afla acel soldat iresponsabil dacă nu îl ascultă pe cel înțelept și luptător!

O, sufletul meu trântor! Acel loc turbulent al luptei este această viață zgomotoasă și plină de lipsuri, iar acea armată divizată în regimente este societatea umană. Acel regiment este comunitatea islamică în acest secol. Unul dintre cei doi indivizi este musulmanul adevărat care-și cunoaște obligațiile religioase și le pune în practică și luptă împotriva ispitei Satanei și a propriului suflet, îndepărtându-se astfel de păcatele majore, iar celălalt este cel rătăcit și pierdut. Astfel, scufundându-se în grija traiului, ajunge până la acuzarea Adevăratului Înzestrător și își abandonează obligațiile religioase și, în calea căutării câștigului, comite orice fel de păcate. Cât despre antrenament, el reprezintă adorarea, mai cu seamă, rugăciunile prescrise. Iar lupta este efortul depus împotriva sufletului și poftelor lui, împotriva demonilor dintre djini și oameni, cu scopul de a scăpa de păcate și de comportamentul urât și pentru salvarea inimii și a sufletului de pieirea eternă. Iar cele două îndatoriri: una dintre ele este dăruirea vieții și susținerea ei, iar cealaltă este să te rogi cu iubire la Dătătorul și Susținătorul vieții și să te simți în siguranță, încrezându-te în El.

Evet, en parlak bir mu’cize-i sanat-ı Samedaniye ve bir hârika-i hikmet-i Rabbaniye olan hayatı kim vermiş, yapmış ise rızıkla o hayatı besleyen ve idame eden de odur. Ondan başka olmaz. Delil mi istersin? En zayıf, en aptal hayvan en iyi beslenir (meyve kurtları ve balıklar gibi). En âciz, en nazik mahluk en iyi rızkı o yer (çocuklar ve yavrular gibi).

Evet, vasıta-i rızk-ı helâl, iktidar ve ihtiyar ile olmadığını; belki acz ve zaaf ile olduğunu anlamak için balıklar ile tilkileri, yavrular ile canavarları, ağaçlar ile hayvanları muvazene etmek kâfidir.

Demek derd-i maişet için namazını terk eden, o nefere benzer ki talimi ve siperini bırakıp çarşıda dilencilik eder. Fakat namazını kıldıktan sonra Cenab-ı Rezzak-ı Kerîm’in matbaha-i rahmetinden tayinatını aramak, başkalara bâr olmamak için kendisi bizzat gitmek; güzeldir, mertliktir, o dahi bir ibadettir.

Hem insan ibadet için halk olunduğunu, fıtratı ve cihazat-ı maneviyesi gösteriyor. Zira hayat-ı dünyeviyesine lâzım olan amel ve iktidar cihetinde en edna bir serçe kuşuna yetişmez. Fakat hayat-ı maneviye ve uhreviyesine lâzım olan ilim ve iftikar ile tazarru ve ibadet cihetinde hayvanatın sultanı ve kumandanı hükmündedir.

Demek ey nefsim! Eğer hayat-ı dünyeviyeyi gaye-i maksat yapsan ve ona daim çalışsan en edna bir serçe kuşunun bir neferi hükmünde olursun. Eğer hayat-ı uhreviyeyi gaye-i maksat yapsan ve şu hayatı dahi ona vesile ve mezraa etsen ve ona göre çalışsan; o vakit hayvanatın büyük bir kumandanı hükmünde ve şu dünyada Cenab-ı Hakk’ın nazlı ve niyazdar bir abdi, mükerrem ve muhterem bir misafiri olursun.

İşte sana iki yol, istediğini intihab edebilirsin. Hidayet ve tevfiki Erhamü’r-Râhimîn’den iste.

---

Dördüncü Söz ⇐ | Sözler | ⇒ Altıncı Söz

---