Yirmi Üçüncü Lem'a/ro

Scrisoarea Naturii

[Scrisă inițial ca fiind a Şaisprezecea Notă a celei de-a Şaptesprezecea Strălucire, această parte din Scrisoarea Luminii a fost denumită mai târziu, datorită importanţei sale, a Douăzeci şi treia Strălucire. Ea trimite la moarte conceptul de tăgăduire a lui Allah ce se bazează pe argumentele Naturii, fără nicio şansă de reînsuflețire, şi spulberă cu totul pietrele de temelie ale necredinţei.]

Observație

Această scrisoare explică, prin nouă „Imposibilităţi”, ele însele cuprinzând cel puţin alte nouăzeci de imposibilităţi, cât de ilogică, neplăcută şi falsă este realitatea drumului ales de acei naturalişti (evoluționiști) care Îl tăgăduiesc pe Allah. Pentru a rezuma această discuție în acest capitol și pentru că aceste imposibilităţi au fost parţial explicate şi în alte părţi ale Scrisorii Luminii (Risale-i Nur), n-au fost menționate aici decât câteva argumente. Ca urmare, următoarea întrebarea vine în minte: „Cum de aceşti filosofi faimoşi și inteligenți pot să accepte o asemenea falsitate flagrantă şi să continue să urmeze acest drum?”

Ei bine, adevărul este că ei nu au putut vedea această realitate. Iar eu sunt gata să explic în detaliu şi să dovedesc cu argumente clare şi decisive, oricui are îndoieli, că aceste imposibilităţi neplăcute, dezgustătoare şi ilogice sunt de fapt rezultatele inevitabile al drumului ales de ei; de fapt, este însăși () esenţa credinţei lor.

بِسْمِ اللّٰهِ الرَّحْمٰنِ الرَّح۪يمِ

Bismillahir-Rahmanir-Rahim (În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Îndurător)

قَالَت۟ رُسُلُهُم۟ اَفِى اللّٰهِ شَكٌّ فَاطِرِ السَّمٰوَاتِ وَال۟اَر۟ضِ

„Trimișii lor au zis: <<Aveți vreo îndoială în privinţa lui Dumnezeu, Creatorul cerurilor și al pământului>>”?()

Acest verset, afirmând prin utilizarea unei întrebări negative „Nu există şi nu ar trebui să existe nicio îndoială în privinţa lui Allah Atotputernicul”, demonstrează în mod clar Existenţa și Unicitatea Divină și faptul că El nu are seamăn.

O notă care trebuie menţionată înainte de a dezvălui această taină:

În anul 1922 am fost în Ankara. Pe atunci, nivelul moral al oamenilor credincioși era extrem de ridicat ca rezultat al victoriei armatei musulmane împotriva grecilor. Dar am observat că un curent înfiorător de ateism încearcă să se instaleze perfid, să otrăvească şi să le distrugă minţile. „O, Doamne!” mi- am zis, „acest monstru o să afecteze și bazele credinţei.” În acel moment, întrucât versetul de mai sus evidențiază în mod deslușit Existenţa şi Unicitatea lui Allah, cerând ajutorul Coranului, am scris o scrisoare în limba arabă constând într-un argument preluat din el, care este o dovadă suficient de puternică pentru a distruge temelia gândirii ateiste. L-am publicat în Ankara, la tipografia Yeni Gün. Din cauza faptului că cei care cunoșteau limba arabă atunci în Turcia erau puțini, această dovadă puternică pe care am pregătit-o sub forma unui rezumat concis nu a avut efectul scontat şi, din păcate, curentul de ateism s-a extins şi a câştigat teren. Acum mă simt obligat să explic o parte a demonstraţiei în limba turcă. De vreme ce anumite părţi au fost explicate în totalitate în celelalte secţiuni ale Scrisorii Luminii, o voi prezenta aici pe scurt. De asemenea, diversele dovezi care au fost explicate în diferite locuri din Risale-i Nur și pentru că au legătură cu aceasta se consideră o parte a scrisorii de față.

Introducere

O, oameni! Să știți că există anumite cuvinte îngrozitoare care sunt spuse de gurile oamenilor și care implică sau conduc la necredință. Problema este că credincioșii le folosesc fără să-și dea seama de consecințele lor. Noi vom explica trei dintre cele mai importante.

Primul: „Cauzele creează acest lucru.”

Al doilea: „Se autocreează.”

Al treilea: „Este opera Naturii; Natura a cauzat-o și a creat-o.”

Într-adevăr, viaţa există, iar acest lucru nu poate fi negat. Iar fiecare fiinţă ajunge să existe într-un mod înţelept şi maiestuos. Și, de vreme ce nimic nu exista dintotdeauna înseamnă că totul a căpătat viață mai apoi. Ca urmare, o, tu cel care nu crezi! Probabil că vei fi obligat să accepți că o creatură, de exemplu, acest animal, fie că a fost creat de cauzele din această lume, adică vei spune că această creatură a ieșit la iveală o dată cu venirea laolaltă a cauzelor, fie vei spune că s-a format de unul singur, fie că existența lui se datorează Naturii sau fie că a fost creat prin puterea Celui Atotputernic și Glorios.

De vreme ce rațiunea nu poate găsi o altă cale în afara celor patru posibilități și dacă primele trei se dovedesc a fi imposibile și invalide, drumul Unicității Divine, care este cel de-al patrulea drum, rămâne singura posibilitate validă.

PRIMA CALE

este să acceptăm că existența lucrurilor și făpturilor se datorează venirii laolaltă a tuturor cauzelor din Univers.

Și vom menționa numai trei dintre numeroasele puncte care arată imposibilitatea acesteia.

Prima imposibilitate: Imaginați-vă o farmacie plină cu sute de recipiente de sticlă umplute cu tot felul de substanțe. Din acele medicamente se cere obținerea unui amestec dătător de viață și a unui medicament minunat. Mergând la farmacie am observat numeroasele elemente și substanțe ale acelui amestec viu, dătător de viață. Am analizat fiecare amestec în parte și am înțeles că din fiecare recipient de sticlă au fost luate monstre în cantități diferite, folosindu-se o măsurătoare precisă, câte una- două picături din acesta, trei-patru picături din celălalt, șase-șapte picături din următorul etc. Dacă se folosește o picătură mai mult sau mai puțin din acele ingrediente, acel amestec n-ar mai fi viu și ca urmare și-ar fi pierdut proprietățile. Apoi, am analizat și acel medicament minunat. Din fiecare recipient a fost luată câte o substanță, folosindu-se o măsurătoare precisă, astfel încât, dacă s-ar folosi o cantitate cât mai mică sau cât mai mare, amestecul și-ar fi pierdut proprietatea de vindecare. Din cele peste cincizeci de recipiente s-au luat substanțe de procentaje diferite, folosindu-se o măsură precisă.

Este oare posibil ca recipientele să se fi răsturnat printr-o stranie coincidență sau să fi fost răsturnate de către o rafală bruscă de vânt și numai anumite cantități, dar totuși diferite, să fie luate din fiecare dintre ele și vărsate și apoi să fie combinate pentru a se forma remediul vindecător? Există oare ceva mai superstițios, mai ilogic și mai lipsit de temei decât acest lucru? Dacă un măgar ar putea vorbi, ar spune: „Nu pot accepta acest lucru!” și ar lua-o la fugă.

Precum în acest exemplu, fiecare viețuitoare este cu siguranță un amestec posesor de viață și fiecare plantă este un remediu dătător de viață. Pentru că ele au fost create din substanțe foarte diferite, ce au fost măsurate foarte exact. Dacă acestea s-ar datora cauzelor și elementelor naturale, precum pământul, aerul sau apa, și s-ar pretinde că „Această ființă a fost creată de cauzele naturale”, acest lucru ar fi irațional, imposibil și fără de temei de sute de ori, așa cum s-ar putea pretinde că amestecul din farmacie s -a format datorită faptului că recipientele au fost răsturnate din întâmplare.

Pe scurt, substanțele vitale din această farmacie largă a Universului, care sunt măsurate pe scara Predestinării Celui Înțelept și Etern, se pot forma numai printr-o cunoaștere, înțelepciune nemărginite și voință atotcuprinzătoare. Omul nefericit care declară că „El este rezultatul unei acțiuni oarbe, surde și a nenumăratelor elemente și cauze naturale, ce curg ca niște inundații” și omul lipsit de rațiune, delirant, care pretinde că „Acel remediu uimitor s-a format de la sine când flacoanele au fost răsturnate” sunt cu siguranță mai inconștienți decât niște bețivi care vorbesc vrute și nevrute.

Într-adevăr, această necredință este o absurditate prostească, nebunească și dătătoare de amețeli.

A doua imposibilitate: Dacă nu I se atribuie totul Celui Atotputernic, Glorios și Unic, și se atribuie cauzelor naturale, atunci trebuie acceptat faptul că multe dintre elementele și cauzele prezente în Univers intervin în crearea fiecărei creaturi însuflețite. Mai mult, numeroase cauze diferite și contradictorii ar trebui să vină laolaltă într-o ordine fără de cusur, într-o măsură precisă, în cel mai bun echilibru și într-o armonie perfectă, în existența fiecărei creaturi, chiar și a celei mai mici cum ar fi musca, atunci acest fapt este o imposibilitate evidentă despre care orice persoană ce are o frântură de conștiință ar spune: „Este irațional; nu are cum să fie așa!”

Într-adevăr, organismul minuscul al unei muște este conectat cu majoritatea elementelor și cauzelor din Univers; este o sinteză a acestora. Dacă nu se atribuie crearea acelei muște Celui Etern și Atotputernic, atunci este absolut necesar ca acele cauze fizice să se afle în imediata apropiere a ei, astfel încât ele să poată intra în corpul minuscul al muștei. Ba chiar, să intre în celulele din ochii ei, care sunt o mostră a corpului ei minuscul. Pentru că, dacă respectiva cauza este de ordin material, efectul trebuie neapărat să se afle în imediata vecinătate și în interiorul ei. Astfel, aceasta implică acceptarea prezenței fizice a elementelor de bază ale Universului în interiorul acelei celule minuscule, un loc mult prea mic chiar și pentru a introduce vârful propriei antene, și a faptului că Natura este prezentă fizic și lucrează acolo în armonie, precum un maestru.

Până și cei mai nesăbuiți evoluționiști s-ar rușina să aibă o asemenea pretenție.

A treia imposibilitate: Este o regulă deja demonstrată اَل۟وَاحِدُ لَا يَص۟دُرُ اِلَّا عَنِ ال۟وَاحِدِ adică „Dacă o ființă este formată dintr-un singur întreg, cu siguranță, că aceasta a rezultat decât dintr-o singură sursă.” În special dacă se dovedește că acea ființă posedă o viață aflată în legătură cu toate lucrurile și dacă se caracterizează printr-o ordine perfectă și o măsură precisă, acest fapt demonstrează de la sine că nu s-a născut din mai multe surse – ceea ce cauzează contradicție și confuzie, ci a fost creeată dintr-o singură sursă, care este Cel Atotputernic și Înțelept. Drept urmare, pentru a atribui o ființă ordonată, echilibrată și unică, numeroaselor surse neînsuflețite, ignorante, agresive, inconștiente, haotice, surde și mute care sunt cauzele naturale – în situația în care orbirea și surditatea care cresc odată cu venirea laolaltă și amestecarea lor, printre multele posibilități – este la fel de irațional precum ar fi acceptarea a o sută de imposibilități deodată.

Chiar dacă nu luăm în calcul această imposibilitate, este evident că efectele cauzelor materiale nu au loc decât în mod direct, prin atingere. Însă acele cauze naturale au contact cu corpurile ființelor vii, prin exteriorul lor. Cu toate acestea, observăm că interiorul acestor ființe, unde cauzele materiale nu pot nici să atingă și nici să ajungă, sunt de zece ori mai bine organizate, mai frumoase și mai perfecte, în comparație cu aspectul lor exterior.

De aceea, deși mâinile și uneltele cauzelor fizice nu pot încăpea în creaturile minuscule și poate nici nu pot avea un contact perfect cu exteriorul lor și pentru că ele sunt mai uimitoare, din punct de vedere al artei și fără de seamă, din punct de vedere al creării, decât ființele cele mai mari, este posibilă punerea pe seama acestor cauze fără viață, ignorante, crude, distante, vaste, conflictuale, surde și oarbe numai dacă ești de o sută de ori orb și de o mie de ori surd.

A DOUA CALE

constitue afirmația lor: „Se autocreează.”

Această cale implică de asemenea multe imposibilități și este absurdă și irațională din toate punctele de vedere. Vom arăta ca exemplu trei dintre aceste imposibilități.

Prima imposibilitate: O, tu, necredinciosule încăpățânat! Egocentrismul și mândria ta te-au prostit atât de mult încât te-au făcut să accepți o sută de imposibilități dintr-o dată.

Numai că tu ești o ființă vie și nu o simplă substanță, fără de suflet și neschimbătoare. Ci ești asemeni unei mașinării bine pusă la punct care este supusă în permaneță reînnoirii și ești precum un palat minunat care trece prin transformări continue. Particulele din organismul tău lucrează neîncetat în corpul tău care este într-o conexiune dinamică cu creaturile, îndeosebi cu privire la subzistența și perpetuarea speciei. În ceea ce privește particulele care lucrează în corpul tău, acestea au grijă să nu întrerupă acea conexiune și acea relație. Ele acționează cu grijă, ca și când ar lua în considerare și ar privi toate creaturile. Și observând relațiile tale cu acestea, particulele acționează în consecință. Iar tu beneficiezi, prin simțurile tale văzute și nevăzute, de această lume în funcție de minunata postură a acestor particule.

Dacă nu accepți că particulele din interiorul corpului tău sunt mici slujitori supuși aflați în mișcare conform legilor Celui Etern și Atotputernic sau că sunt soldații armatei Lui organizare sau niște penițe ale stiloului destinului – fiecare particulă este precum o peniță de stilou –, sau că ele sunt puncte scrise de stiloul Puterii – fiecare particulă este un punct –, atunci în fiecare particulă ce lucrează în ochii tăi trebuie să existe un ochi care poate vedea fiecare membru și fiecare organ din corpul tău, precum și întregul Univers cu care tu ești conectat. În plus, fiecărei particule trebuie să-i fie alocată o inteligență similară cu cea a o sută de genii, suficientă încât să știe și să recunoască întregul trecut și viitor al tău, înaintașii și urmașii tăi, originile tuturor elementelor ființei tale și sursele întregii tale subzistențe. A atribui înțelepciunea și inteligența a o mie de învățați precum Platon unei singure particule iraționale, este de o mie de ori o superstiție prostească!

A doua imposibilitate: Ființa voastră este asemenea unui palat minunat cu o mie de cupole ale căror pietre sunt suspendate, fără stâlpi, așezate cap la cap. Ba chiar, corpul tău este de o mie de ori mai uimitor decât un asemenea palat, pentru că palatul ființei tale se înnoiește continuu, într-o ordine perfectă. Lăsând la o parte spiritul tău cu adevărat minunat, inima și celelalte capacități subtile, fiecare parte a corpului tău reprezintă câte o casă cu cupolă. Asemenea pietrelor cupolei, particulele stau împreună într-un echilibru și o ordine perfecte, fiind așezate cap la cap și scot la iveală o clădire minunată, o operă de artă nemaipomenită și un miracol uimitor al Puterii Divine, precum ochii și limba.

Dacă n-ai accepta că aceste particule sunt niște slujitori supuși comenzilor Stăpânului Universului, atunci fiecare particulă ar trebui să domine absolut celelalte particule ale corpului și în același timp să subordoneze absolut pe fiecare dintre ele, să fie deopotrivă egale cu fiecare și în același timp, să fie opuse, din punct de vedere al dominării, să fie sursa majorității Atributelor specifice numai Celui a Cărui Existență este Absolut Necesară. Să pui pe seama unui număr nelimitat de particule o ființă creată cu artă, foarte bine organizată, care nu este decât opera Celui Unic prin misterul Unicității, este o imposibilitate foarte clară, ba chiar este de o sută de ori imposibil.

A treia imposibilitate: Dacă nu accepți că existența ta este o scrisoare scrisă de condeiul Celui Etern Atotputernic și Unic și accepți în schimb că este o carte imprimată de Natură și cauze, atunci ar trebui să existe matrițe ale Naturii într-un număr de mii de combinații, aranjate în cercuri concentrice.

De exemplu, dacă respectiva carte pe care o țin în mână este atribuită scriitorului ei înseamnă că ea a fost scrisă prin știința autorului. Dar dacă aceasta nu este atribuită condeiului scriitorului ei, pretinzându-se că a fost scrisă de la sine sau că este rezultatul Naturii, atunci pentru ca o asemenea carte imprimată să existe, ar trebui ca fiecare literă să fie scrisă de un singur condei special de oțel.

Așa cum într-o tipografie, pentru fiecare literă a alfabetului există câte o literă din oțel pentru a tipări cartea, la fel și pentru fiecare condei trebuie să existe atâtea condeie câte litere există. Ba chiar, așa cum se poate întâmpla uneori, să scrii o pagină întreagă, folosind litere de dimensiuni mari cu un condei mic, folosind un scris mărunt, sunt necesare mii de condeie pentru a scrie acea singură literă. Poate dacă literele intră unele în altele și iau o formă bine organizată, precum corpul tău, atunci în fiecare cerc, pentru fiecare parte a lui, trebuie să existe matrițe pentru numărul tuturor părticelelor componente.

Să presupunem, chiar dacă acest lucru este o probabilitate care are o sută de imposibilități, că facerea acelor litere de fier, pline de artă și desăvârșite, precum și acele matrițe perfecte și condeie nu este atribuită unui singur scriitor. Atunci este necesar să existe același număr de condeie, matrițe și litere. Pentru că și acestea au fost create și au fost făcute cu o artă desăvârșită. Și astfel, procedeul continuă la infinit.

Astfel, înțelege și tu! Acest mod de gândire implică imposibilități și superstiții egale cu numărul de particule din corpul tău.

O, tu, necredincios încăpățânat! Rușinează-te și renunță la această rătăcire!

A TREIA CALE

este „opera Naturii; Natura o necesită și o creează.”

Această afirmație conține multe imposibilități. Vom menționa trei dintre ele ca exemplu.

Prima imposibilitate: Dacă existența creaturilor și în special a ființelor vii, care au fost create de o forță care vede totul, cu înțelepciune și artă, nu este atribuită Condeiului Predestinării Divine și Puterii lui Absolute, ci Naturii și forței, care sunt oarbe, surde și fără gândire, va fi necesar să se accepte că Natura, pentru a crea totul, va face să existe un număr nevăzut de mașini și tipografii nevăzute. Sau să se accepte că în fiecare lucru se găsesc o putere și o înțelepciune care poate crea și administra Universul.

Manifestările Soarelui și reflecțiile lui se observă în fragmentele de sticlă, mici cât un grăunte, și în picăturile de pe fața Pământului; dacă aceste exemple, acești sori imaginari reflectați nu sunt atribuiți Soarelui de pe cer, atunci ar fi necesară acceptarea existenței independente a unui Soare real, posesor al caracteristicilor Soarelui, aparent mic, dar în esență, profund, în fiecare fragment mic de sticlă, mai mic decât un vârf de chibrit. Și trebuie să se accepte existența unor sori echivalenți numărului particulelor din componența sticlei.

În același mod, dacă crearea ființelor umane și a celorlalte creaturi nu sunt atribuite într-un mod direct manifestărilor Numelor Sublime ale lui Allah, Care este Lumina cerurilor și a pământului, este necesar să acceptăm că în fiecare ființă, și mai ales în creaturile umane, se află o voință și o forță absolute, o natură purtătoare de cunoaștere și înțelepciune infinite sau chiar o divinitate. O astfel de mentalitate este una dintre cele mai absurde și mai superstițioase dintre toate imposibilitățile din Univers. Omul care atribuie arta Creatorului Universului Naturii inconștiente, nesemnificative și iluzorii, este cu siguranță de o sută de ori mai animal și mai inconștient decât un animal.

A doua imposibilitate: Dacă toate creaturile, care sunt atât de ordonate și echilibrate, pline de artă și înțelepciune, nu sunt atribuite unei Entități posesoare a Puterii și Înțelepciunii absolute și, în schimb, sunt atribuite Naturii, atunci trebuie să se admită existența în fiecare bucată de pământ a acesteia a unui număr egal de fabrici și tipografii câte se găsesc în Europa. Numai atunci acea bucățică de pământ, care este loc de concepere și atelier, poate facilita apariția și creșterea numeroselor flori și fructe.

Căci, se vede în mod practic că bolul de pământ care are rolul de ghiveci și în care semințele sunt așezate în rând, are capacitatea de a crea și de a da forme și modele foarte diverse tuturor florilor semănate în el.

Dacă această capacitate nu se atribuie Celui Glorios și Atotputernic, ar trebui să existe pentru fiecare floare din pământul acelui ghiveci câte o mașină reală, nevăzută și personalizată, căci în caz contrar, această situație ar fi imposibilă. Pentru că materia semințelor este aceeași cu materia spermei și a ovulelor. Adică sunt făcute dintr-un amestec dezordonat, fără formă, precum o mixtură păstoasă de oxigen, hidrogen, carbon și azot și împreună cu acestea, de vreme ce aerul, apa, căldura și lumina sunt de asemenea simple, fără conștiință și tâșnesc precum inundațiile. Faptul că toate formele diferite ale acelor flori provin din pământ, bine ordonate și create artistic, implică faptul că în pământul acelui bol, există mici imprimante și fabrici nevăzute egale cu numărul de imprimante și fabrici existente în Europa pentru a țese acest număr mare de țesături cu viață și a înscripționa miile de broderii atât de diversificate.

Deci, compară prin analogie gândirea tăgăduitoare a naturaliștilor ca să vezi cât de mult au deviat de la sfera rațiunii. Iar în ceea ce-i privește pe susținătorii fără minte cu chipuri de oameni care pretind că Natura ar fi creatorul și susțin că ar fi oameni de știință inteligenți și învățați, privește cât de depărtat de știință și rațiune sunt și râzi de ei și respinge-i pentru că au îmbrățișat o superstiție care este cu neputință să fie adevărată.

Dacă întrebați: Dacă aceste imposibilități stranii și dificultăți a căror realizare este de neconceput se petrec din cauza faptului că existența creaturilor a fost atribuită Naturii, oare cum sunt îndepărtate aceste dificultăți atunci când ele se atribuie Celui Absolut? Și cum se pot transforma aceste imposibilități dificile în necesități ușoare?

Răspunsul: Am văzut în Prima Imposibilitate că manifestările reflecțiilor solare lucesc și au efect prin sori imaginari în miniatură, cu o ușurință desăvârșită și fără greutăți, începând cu mici particule fără de viață până la suprafața vastă a oceanului. Dacă este întreruptă relația fiecărei particule cu Soarele atunci s-a spus că acceptarea existenței unui Soare real în fiecare dintre aceste particule minuscule este greu de imaginat.

În mod similar, dacă fiecare creatură este atribuită în mod direct Creatorului Unic și Absolut, atunci orice este necesar pentru aceasta poate fi transmis cu ușurință la nivel de obligativitate, prin conexiune și manifestare.

Dacă legătura este întreruptă și se revine în poziția inițială, precum un angajat fără responsabilități, dacă fiecare ființă este lăsată de capul ei sau este lăsată în grija Naturii, atunci trebuie să se considere, cu o sută de mii de dificultăți, care ating gradul de imposibilitatate, că Natura oarbă posedă în ea o putere și o înțelepciune de a crea și de a administra Universul, care ar putea aduce în existență de una singură minunata mașinărie a unei ființe vii, precum o muscă, care este un semn minuscul al Universului. Aceasta este absolut imposibil nu doar o dată, ci de mii de ori.

Pe scurt, așa cum este imposibil și irațional ca Acela a Cărui existență este Absolut Necesară să aibă vreun partener sau seamăn, la fel este imposibilă și irațională intervenirea altora în aspecte ce țin de Divinitatea Lui și de crearea lucrurilor.

În ceea ce privește dificultățile din „A Doua Imposibilitate”, așa cum a fost demonstrat în multe părți ale „Scrisorilor Luminii”, dacă toate lucrurile I s- ar atribui Celui Unic, Singurul, demonstrarea existenței tuturor lucrurilor devine ușoară precum demonstrarea existenței unui singur lucru. Însă dacă sunt atribuite cauzelor și Naturii, demonstrarea existenței unui singur lucru devine la fel de complicată precum demostrarea tuturor lucrurilor. Acest lucru a fost dovedit prin numeroase dovezi certe. Rezumatul unei dovezi este, după cum urmează:

Dacă un om este subordonat unui rege, având funcția de soldat sau de funcționar, prin puterea dată de acesta, el poate îndeplini funcții care îi depășesc de o sută de mii de ori puterea individuală. De exemplu, el poate captura un prinț în numele regelui său pentru că el deține puterea dată de rege și este echipat cu echipamentul necesar pentru a-și îndeplini funcțiile, fără a fi nevoit să le care de unul singur. Datorită legăturii sale, trezoreriile și armata regelui, care este în spatele lui reprezintă forța lui, cară echipamentul său și sursele sale de putere. Aceasta înseamnă că sarcinile pe care le îndeplinește acel soldat sunt la fel de minunate precum sarcinile unui rege, iar realizările sale sunt la fel de fantastice precum realizările unei armate.

Într-adevăr, așa cum o furnică, asemeni unui funcționar, a distrus palatul unui faraon, datorită aceleiași relații, o muscă l-a ucis pe Nimrod. Și prin legături de acest gen, sămânța unui pin de mărimea unui bob de grâu() poate produce întregul program al unui pin măreț.

Dacă acea relație este întreruptă, iar acel soldat își finalizează îndatorirea, el va fi obligat să care singur pe spatele și la brâul lui, acele echipamente și surse de putere necesare pentru a-și îndeplini funcțiile. În acest caz, el va fi capabil să îndeplinească o funcție atât cât îi permite forța limitată din mâna lui și echipamentul de pe propria spinare. Dacă i se va cere să îndeplinească datoriile cu ușurința din prima situație, ar fi necesar să încarce pe spatele lui puterea armatei și arsenalele și munițiile regelui. Chiar și clovnii care au inventat povești și superstiții pentru a-i face pe oameni să râdă s-ar rușina de această idee fantezistă.

Pe scurt, atribuirea creării fiecărei ființe Celui a Cărui Existența este Absolut Necesară, este o simplitate, la nivel de obligativitate, în schimb, atribuirea creației lor Naturii este o dificultate acceptată, la nivel de imposibilitate și o ieșire din sfera rațiunii.

A treia imposibilitate: Următoarele două pilde, care sunt incluse în alte părți ale Scrisorii Luminii, explică această imposibilitate.

Prima plidă: Un sălbatic intră într-un palat care a fost construit într-un deșert gol și care a fost desăvârșit și împodobit cu toate podoabele civilizației. Acesta aruncă o privire în interior și văzu mii de obiecte făcute cu o artă desăvârșită. Din cauza sălbăticiei și prostiei sale, spuse: „Aceste obiecte din palat nu au putut fi făcute de cineva din afară, trebuie să fi fost făcute de către cineva din interior” și începu să cerceteze. Însă, chiar și cu mintea lui îngustă, nu acceptă faptul că acestea puteau fi făcute de către cineva din interior.

Apoi, el văzu o agendă în care era schițat programul de construcție al palatului, un index al conținutului și regulilor de administrare. Cu siguranță, această agendă, lipsită de mâini, ochi sau simțuri, precum și de restul de obiecte din palat, nu a avut capacitatea de a construi și de a decora palatul. Însă, neavând altă șansă, de vreme ce văzu că în comparație cu celelalte lucruri, agenda se raporta la întregul palat prin faptul că ea cuprindea întregul set de reguli, se văzu obligat să spună: „Deci, această agendă a organizat, a ordonat, a decorat palatul și a aranjat toate obiectele la locurile lor” și astfel încălcându-și principiile, începu să vorbească vrute și nevrute precum un prostănac sau un bețiv.

Astfel, tocmai precum în această pildă, un sălbatic, susținător al conceptelor naturaliste, care reneagă Divinitatea, intră în palatul Universului, care este infinit mai bine organizat, mai perfect și plin de miracole de înțelepciune decât palatul din pildă. El nu luă în calcul faptul că acela este o operă de artă a Celui a Cărui Existență este Absolut Necesară și că este în afara sferei care admite atât existența cât și inexistența, ca în cazul creaturilor. Și întorcându-și spatele de la această idee, văzu o colecție de legi divine și un index de artă divină, care sunt precum o tabliță pe care Divinitatea scrie și șterge ceea ce determină sfera care admite existența sau inexistența și o agendă cu legile puterii divine ce se schimbă și se înnoiește constant și care este denumită în mod greșit și eronat – „Natură”. Și spune:

„De vreme ce existența acestor lucruri necesită o cauză, niciun lucru nu pare să aibă vreo relație cu obiectele, asemenea acestei agende. Într-adevăr, rațiunea nu poate admite sub nicio formă faptul că această agendă oarbă, lipsită de sentimente și de putere, ar putea face sa existe această creație, care este cu siguranță manifestarea unei Divinități Absolute și care necesită o Putere infinită. Însă de vreme ce nu recunosc Creatorul Etern, cea mai plauzibilă explicație este să spun că această agenda a creat și creează acest Univers.” Însă replica noastră este:

„O, tu, bețiv prostănac! Ridică-ți capul din mlaștina Naturii și privește în jur! Observă un Creator, Posesor al Măreției, către care toate ființele, de la particule la toate planetele, mărturisesc cu limbaje diferite și către care indică cu degetul lor! Privește manifestările Creatorului Etern, Care a creat palatul și Care i-a scris programul în agendă, studiază-I ordinul, urmează-I Coranul și salvează-te de astfel de vorbe deșarte!”

A doua pildă: Un sălbatic intră într-o cazemată minunată și văzu acolo acțiunile unei armate foarte disciplinate, făcându-și datoria. De asemenea, văzu un batalion, un regiment și o divizie, cum stau în repaus, cum merg în marș și cum deschid focul la semnul unui comandant, ca și cum ar fi un singur individ. De vreme ce mintea lui necioplită și inconștientă nu a putut înțelege faptul că un comandant dă ordine potrivit legilor țării și decretelor regale, el negă acest lucru și își imagină că soldații erau legați unii de alții prin sfori. Ca urmare s-a minunat, gândindu-se la cât de extraordinară este această sfoară imaginară.

Mai târziu, și-a continuat drumul până a ajuns la o moschee la fel de grandioasă precum Moscheea Aya Sofia. A intrat în moschee în timpul Rugăciunii de vineri și a privit mulțimea de musulmani ridicându-se, plecându- se, protestându-se și așezându-se la auzul vocii imamului. De vreme ce nu înțelegea legea islamică, care constă în complexitatea de legi spirituale și divine, și nici canoanele spirituale ce provin din orânduielile Posesorului Legii, și-a închipuit că oamenii din mulțime erau legați unii de alții printr-o legătură fizică și că această legătură minunată îi dirija și îi făcea să se miște ca niște prizonieri. Și, continuând cu această idee, care este atât de ridicolă încât ar face și pe cei mai ignoranți să râdă, și-a văzut de drum.

La fel ca în această pildă, tăgăduitorul care susține conceptul evoluționist, a intrat în această lume, care este o cazarmă minunată a numeroșilor soldați a Celui Etern și Veșnic și în acest Univers, care este o moschee desăvârșită a Celui Etern Adorat. El a acceptat legile spirituale ale organizării Universului care provin din Înțelepciunea Stăpânului Etern și a considerat legile nevăzute ale Suveranității Divine și legile Creației Mărețe ale Domnului Veșnic și regulile și orânduielile spirituale, care sunt întărite numai prin cunoaștere, ca fiind câte o existență fizică. Dar, să pui în practică aceste legi în locul Puterii Divine, care provin din Știința și Vorbirea Divine și care sunt întărite numai prin calea cunoașterii și să le atribui acestora puterea de creare și apoi să le dai numele „Natură” și să accepți această forță, care este doar o manifestare a puterii Divine, ca fiind posesoare de putere independentă, reprezintă o sălbăticie de o mie de ori mai prejoasă decât sălbăticia din comparația noastră.

Pe scurt, lucrul imaginar și lipsit de adevăr pe care naturaliștii îl numesc „natură”, dacă are o realitate externă, nu poate fi decât o operă de artă; nu poate fi creatorul și nici posesorul artei.

• Poate fi o broderie și nu poate fi ghergheful.

• Poate fi un set de sentințe și nu poate fi Judecătorul.

• Poate fi legea creării, dar nu poate fi Emitentul Legii

• Poate fi o perdea creată a demnității, dar nu poate fi Cel care a făcut-o să existe.

• Poate fi o creație care a apărut în urma unei influențe externe dar nu poate fi Cel Care a creat.

• Poate fi o lege, dar nu poate fi o Putere ce poate poseda forță.

• Poate fi un intermediar și un mijlocitor, dar nu poate fi Sursa.

În concluzie: De vreme ce ființele umane există și așa cum am afirmat la începutul „Celei de a șaisprezecea scrisori”, atunci nu ne putem gândi la nicio modalitate logică de a explica existența lor, în afară de cele patru căi menționate. Dintre acestea patru, trei au fost, în mod hotărâtor, dovedite fiecare prin trei imposibilități clare, ca fiind neîntemeiate și absurde. Ca urmare, calea monoteismului, care este cea de-a patra cale, rămâne a fi singura validă. A patra cale, în conformitate cu versetul citat la început: اَفِى اللّٰهِ شَكٌّ فَاطِرِ السَّمٰوَاتِ وَال۟اَر۟ضِ "Aveți vreo îndoială în privinţa lui Allah, Creatorul cerurilor și al pământului?”() demonstrează clar, fără niciun dubiu, Divinitatea Celui a Cărei existență este absolut necesară și faptul că toate lucrurile au fost create de El și că Cerul și Pământul se află sub Voința și Puterea Sa.

O, tu, cel care legi toate lucrurile de cauze și o, tu, omule sărman și neputincios care adori Natura!

Întrucât și Natura a fost creată, asemenea tuturor celorlalte lucruri, deoarece este o operă de artă și se reînnoiește constant și întrucât efectul fiecărui lucru a fost creat, cauza aparentă a fiecărui lucru a fost de asemenea creată într-un mod artistic.

Iar dacă existența fiecărui lucru este legată de foarte multe lucruri și condiții, atunci trebuie să existe un Posesor al Puterii Absolute, Care creează Natura și aduce cauza în existență. Și acest Atotputernic nu are nicio nevoie ca să facă părtașe mijloacele neputincioase în ceea ce privește Divinitatea și acțiunile Sale creatoare. Doamne ferește! Prin crearea cauzelor și efectelor în mod direct și laolaltă, pentru a arăta înțelepciunea și manifestările Numelor Sale, El stabilește o legătură aparentă între cauze și efecte, prin ordine și concordanță. El face din cauze și Natură o perdea în mâna Puterii Sale astfel încât orice defecte aparente, severități și lipsuri ale lucrurilor să fie atribuite lor și astfel demnitatea Sa să fie neatinsă.

Este mai ușor pentru un ceasornicar să facă rotițele dințate ale unui ceas și apoi să le asambleze pentru a forma ceasul sau este mai ușor pentru el să facă o mașinărie miraculoasă în fiecare rotiță dințată și apoi să lase formarea ceasului pe mâinile neînsuflețite ale acesteia? Oare cea de-a doua posibilitate nu este peste limitele posibilului? Haide, judecă cu mintea ta subiectivă și spune!

Și oare este mai ușor pentru un scriitor să aducă cerneală, condei și hârtie și să înceapă să scrie el însuși o carte sau este mai ușor pentru el să creeze o mașină de scris în hârtie, în condei și în cerneală, care necesită mai multă măiestrie și mai multă muncă decât cartea în sine, fiind folosită numai pentru acea carte, și apoi să spună acestei mașini neînsuflețite „Haide, scrie!”, fără ca el să nu se implice deloc? Nu este oare cea de-a doua parte de o sută de ori mai grea decât să scrie cartea el însuși?

Dacă spui: Într-adevăr, este de o sută de ori mai greu să creezi o mașinărie care scrie o carte decât să o scrii tu însuți. Poate este mai ușor, de vreme ce mașina este un mijloc de a produce mai multe exemplare ale aceleiași cărți?

Răspunsul: Prin Puterea Sa nelimitată, Eternul Creator reînnoiește permanent manifestările infinite ale Numelor Sale pentru a le afișa prin căi diferite. Și, prin această reînnoire continuă, El creează identități și caracteristici speciale în lucruri, într-o asemenea manieră, încât nicio creație a Creatorului Absolut, care este precum o scrisoare și o carte a Lui, nu poate fi la fel ca orice altă creație. Fără îndoială, fiecare va avea caracteristici diferite pentru a exprima sensuri diferite.

Dacă ai ochi, privește chipul uman, vei vedea că de pe vremea lui Adam până în zilele noastre, poate până la sfârșitul lumii, chiar dacă principalele părți ale acestuia sunt identice, fiecare chip are un semn distinctiv care îl diferențiază de toate celelalte, acest lucru fiind un fapt cert.

Prin urmare, ne putem gândi la fiecare chip omenesc ca fiind o carte diferită. Numai că pentru realizarea operei de artă avem nevoie de diferite instrumente de scris, aranjamente și compoziții diferite. Și pentru a aduna și a așeza instrumentele și pentru a include tot ceea ce este necesar pentru existența fiecăruia, avem nevoie de un atelier diferit de lucru.

Acum, știind că este imposibil, să ne imaginăm că Natura ar fi o tipografie. Însă în afară de realizarea matriței și a tiparului, adică punerea literelor într-o anumită ordine în matriță, tipografia trebuie de asemenea să facă să existe, într-o măsură specială, și o ordine specifică, și să aducă, din cele mai îndepărtate colțuri ale Universului, substanțele din corpul unei ființe vii, creația acestora din urmă fiind de o sută de ori mai dificilă decât realizarea matriței și a tiparului; însă pentru a crea toate aceste lucruri, tot avem nevoie de puterea și voința Celui Atotputernic, Cel care creează tipografia. Acestea fiind spuse, această ipoteză și posibilitate ca Natura să fie o tipografie este o superstiție fără sens.

Astfel, precum în comparațiile ceasului și a cărții, Cel Atotcreator, Care a creat toate lucrurile cu o artă fără de seamăn, Cel Care este Posesorul Puterii Absolute, cu putere peste toate, Allah Cel Măreț, așa cum a creat cauzele, a creat și efectele lor. Prin Înțelepciunea Sa, El leagă efectele de cauze. Prin voința Sa, Cel Drept determină o manifestare a legilor creării care organizează mișcările din Univers și natura lucrurilor care este o oglindă a manifestării acestora. Și prin puterea Sa, El a creat latura acelei naturi care a primit o existență externă și a creat lucrurile, având la bază acea natură, și le-a amestecat unele cu altele. Oare este mai ușor să accepți acest lucru, care este concluzia numeroaselor dovezi raționale sau oare este mai ușor să accepți că materiile primitive, pe care noi le numim cauze și natură, care sunt lipsite de viață, inconștiente, create și măiestrite să asigure nenumăratele instrumente și echipamente necesare pentru existența fiecărui lucru, supravegând tot ceea ce lucrează acestea într-un mod înțelept și de la sine? Oare nu este prima parte absolut necesară, iar a doua parte nu este ilogică și imposibilă? Las acest lucru pe seama conștiinței rațiunii tale nedrepte!

Susținătorul necredincios al Naturii spune:

„De vreme ce îmi ceri să fiu drept”, atunci și eu îți spun astfel:

„Mărturisesc că drumul greșit pe care l-am urmat până acum este de o sută de ori mai irațional, mai dăunător și extrem de urât. Acela care are o fărâmă de conștiință ar înțelege, din dovezile tale anterioare, că a atribui actul creației cauzelor și Naturii este irațional și imposibil. Și că este absolut necesar și obligatoriu să atribuim în mod direct toate lucrurile Celui a Cărui existență este absolut necesară.”, iar eu spun: „Toată lauda fie a lui Allah pentru credință” și cred.

Am totuși o îndoială: „Cred că Allah Atotputernicul este Creatorul, însă cu ce este afectată Suveranitatea și Divinitatea Sa dacă anumite cauze minore au un aport în creația de materii neînsemnate și drept urmare primesc un pic de laudă și apreciere? Afectează acest lucru într-un fel Suveranitatea Lui?”

Răspunsul: După cum am demonstrat în mod explicit în alte părți ale „Scrisorii Luminii”, Domnia implică respingerea oricărui fel de intervenție. Nici cel mai neînsemnat domnitor sau conducător nu ar tolera amestecul propriului său fiu în sfera stăpânirii sale. În ciuda faptului că erau califi, fiii nevinovați ai unor sultani credincioși au fost omorâți de aceștia, din cauza suspiciunilor nefondate conform cărora aceștia se vor amesteca în guvernarea lor, și acest lucru arată cât de influentă este această „lege a respingerii intervenției în domnie”. Mai mult „legea prevenirii asocierii”, atât de necesară pentru o guvernare independentă, și-a dovedit necesitatea de-a lungul istoriei omenirii prin revolte extraordinare, atunci când au fost două guvernări într-un oraș sau doi regi într-o țară.

Deci privește cum o umbră a sentimentului șefiei și domniei din om, care sunt supuse slăbiciunii și susținerii, cât de mult respinge intervenția altuia, nu acceptă participarea la domnia sa și cu cât egoism caută să-și păstreze independența poziției sale! Apoi, dacă poți, compară aceasta cu suveranitatea Celui Glorios, a cărui guvernare absolută este corespunzătoare Divinității Lui, a Cărui independență absolută este corespunzătoare Unicității Lui și a Cărui lipsă absolută de nevoi este corespunzătoare Puterii Lui absolute și vei înțelege cât este de necesară și inevitabilă această necesitate a respingerii intervenției și a eliminarii cauzelor.

În ceea ce privește a doua parte a îndoielii tale, ai spus: „Dacă sunt adorate unele cauze, în unele situații neînsemnate, cu ce va dăuna acest fapt la adorarea tuturor creaturilor – de la particule la planete – care este îndreptată către Entitatea a Cărui Existență este Absolut Necesară?”

Răspunsul: Creatorul Cel Atotînțelept al Universului l-a creat pe acesta precum un pom și a făcut ca ființele înzestrate cu conștiință să fie fructul perfect, iar dintre acestea l-a cinstit pe om, ca fiind cel mai cuprinzător fruct. Iar fructele cele mai importante ale omului sunt mulțumirea și adorările lui, care sunt rezultatul creației sale, scopul naturii sale și fructele vieții sale. Oare este logic ca acest Suveran Absolut și Guvernator Independent, Cel Unic, să renunțe la cele care-l privesc pe om, care este fructul întregului Univers în favoarea cauzelor, predând fructele vieții lui – mulțumirea și adorarea – altora în afara Lui, știind că El a creat întregul Univers pentru a se face cunoscut și iubit? Așadar este posibil ca rezultatul Creației și fructul Universului să fie lăsate în voia întâmplării? Doamne ferește! Nicidecum!

S-ar mulțumi El ca ființele să renunțe la adorarea Lui în favoarea altora, într-un mod care contrazice Înțelepciunea și Divinitatea Sa?

Și deși Divinitatea se face cunoscută și iubită prin faptele și manifestările Sale în acest Univers, într-un mod nemărginit, le-ar permite creaturilor Sale perfecte să-L uite, lăsând pe seama cauzelor mulțumirile, gratitudinile, dragostea și rugăciunile lor, permițându-le astfel să nege scopurile solemne ale Universului? O, prietene care ai renunțat la pretinderea că totul a fost creat de Natură! Acum este timpul ca tu să vorbești!

Și spune:

„Lăudat fie Allah, că am dezlegat aceste două îndoieli ale mele. Iar aceste două dovezi ale tale cu privire la Unicitatea lui Allah și la faptul că numai El este Domnul Adevărat, Care merită întreaga adorare, sunt atât de clare și de puternice încât a le nega este o tăgăduire precum negarea Soarelui și a luminii zilei.”

Concluzie

Persoanele care au renunțat la conceptele Naturalismului ateist și au ajuns să creadă, au spus: „Lăudat fie Allah, nu mai am îndoieli, însă mai am câteva întrebări care-mi stârnesc curiozitatea.”

PRIMA ÎNTREBARE

Auzim că mulți oameni leneși, care și-au delăsat rugăciunile zilnice, spun: „Ce nevoie are Allah Cel Atotputernic de rugăciunile noastre știind că în Coran El mustrează aspru și insistent pe aceia care renunță la rugăciune și îi amenință astfel cu pedeapsa de temut a Iadului? Cum se potrivește stilului Coranului, care este moderat, drept și corect, cu prescrierea unei pedepse grele aplicată pentru o vină neînsemnată și mică?

Răspunsul: Într-adevăr, Allah Cel Atotputernic nu are nevoie de rugăciunea ta și de nimic altceva. Însă, tu ești cel care ai nevoie de rugăciune, pentru că ești bolnav din punct de vedere spiritual. După cum am dovedit în multe părți ale „Scrisorii Luminii”, rugăciunea este precum un remediu pentru rănile tale spirituale. Poți înțelege cât de absurd ar fi dacă o persoană bolnavă ar răspunde unui doctor amabil care insistă să își ia medicamentele necesare pentru sănătatea sa în felul următor: „Ce beneficiu ai tu din asta dacă insiști în acest fel?”.

În ceea ce privește amenințările severe și pedepsele înfricoșătoare din Coran cu privire la delăsarea rugăciunii, ele se explică prin următorul exemplu: așa cum un rege care, pentru a apăra drepturile supușilor săi, pedepsește aspru un om obișnuit în conformitate

cu gradul în care crima lui încalcă aceste drepturi, la fel și omul care delasă adorarea și rugăciunea încalcă serios drepturile omului, care sunt precum supușii Domului Etern și Veșnic, și săvârșește o nedreptate spirituală împotriva acestora. Pentru că perfecțiunea ființelor umane se manifestă prin preamărirea și adorarea făcută de către acea latură a lor care se îndreaptă către Creatorul lor. Aceia care delasă rugăciunea nu văd și nu pot vedea actele de adorare ale ființelor, ba chiar le reneagă. Astfel, acest lucru reprezintă o decădere a valorii creaturilor, datorate adorării și preamăririi care, fiecare dintre ele este o scrisoare a Creatorului Absolut și o oglindă a Numelor Lui. Prin urmare, consideră creaturile în afară de el neînsemnate, lipsite de scopuri, neînsuflețite și sărmane, fără rost și întrece măsura, negând perfecțiunea lor.

Cu adevărat, fiecare vede Universul prin oglinda sa. Allah Cel Atotputernic a creat omul ca o măsură și un cântar pentru Univers; a dăruit fiecărui individ o lume aparte din Univers și i-a arătat culoarea acelei lumi în funcție de credința din inima lui.

De exemplu, o persoană deznădăjduită, abătută și care se plânge tot timpul vede creaturile din jur în disperare și deznădejde, în timp ce o persoană veselă, optimistă și voioasă vede Universul plin de veselie și zâmbete. Tot la fel, omul gânditor care-și îndeplinește sarcina adorării și a preamăririi cu seriozitate, descoperă și observă într-un anumit nivel, adorările și premăririle aduse de creaturi care în mod sigur există și o realitate. În timp ce persoana care delasă adorarea, fie prin neglijare, fie prin negare, vede creaturile într-o manieră total contrară și opusă realității perfecțiunii lor și astfel încalcă într-un mod spiritual.

Mai mult, pentru că acela care delasă rugăciunea nu este stăpân pe sine, își înșeală propriul suflet, care este supusul Adevăratului lui Stăpân. De aceea Stăpânul lui amenință cu tărie partea poruncitoare de rău a sufletului pentru a lua dreptul acestuia de la el. Din cauza faptului că a delăsat rugăciunea, care este rezultatul creației și scopul acesteia, a încălcat Înțelepciunea și Voința Divină și ca urmare a primit o pedeapsă aspră.

Pe scurt: Cel care abandonează rugăciunea își neîndreptățește deopotrivă propriul suflet – care este sclavul și robul lui Allah – și, de asemenea, încalcă drepturile desăvârșite din Univers. Cu siguranță, așa cum necredința este o insultă a existenței, la fel și abandonarea rugăciunii este o negare a perfecțiunilor Universului. Și de vreme ce este un act de ofensă împotriva Înțelepciunii Divine, omul este demn de amenințări severe și pedepse aspre.

Din acest motiv, Coranul alege stilul amenințării și a avertizării pentru a exprima acestă necesitate și acest adevăr menționat anterior, astfel încât, acest stil este corespunzător și potrivit, într-un mod perfect, cu cerințele situației.

A DOUA ÎNTREBARE

Persoanele care au renunțat la conceptele naturaliste și au ajuns să creadă au întrebat:

„Este un adevăr absolut faptul că fiecare ființă depinde de Voința și Puterea Divină din toate punctele de vedere, în tot ceea ce face, în toate acțiunile și cu tot ceea ce-l privește. Și acesta este un adevăr măreț pe care mințile noastre înguste nu le pot percepe. Cu toate acestea, abundența infinită a creaturilor pe care o vedem cu ochii noștri, simplitatea deplină în crearea lucrurilor, ușurința absolută a creării lucrurilor de către Creatorul Unic – demonstrată prin dovezile pe care le-ați prezentat anterior –, cât și explicația adusă de următoarele versetele coranice, care arată într-un mod explicit această ușurință:

مَا خَل۟قُكُم۟ وَلَا بَع۟ثُكُم۟ اِلَّا كَنَف۟سٍ وَاحِدَةٍ - "Crearea voastră şi învierea voastră nu sunt [pentru Allah] decât [la fel de uşoare] ca pentru un singur suflet!”() și وَمَٓا اَم۟رُ السَّاعَةِ اِلَّا كَلَم۟حِ ال۟بَصَرِ اَو۟ هُوَ اَق۟رَبُ "Iar porunca [privitoare la] Ceas este ca o clipire din ochi sau chiar şi mai scurtă.” (), demostrează că acest adevăr măreț este cel mai rezonabil și logic dintre aspecte. Care este înțelepciunea și taina acestei ușurințe?

Răspunsul: Această taină a fost elucidată într-o manieră clară, certă și convingătoare în explicația: وَهُوَ عَلٰى كُلِّ شَى۟ءٍ قَدٖيرٌ "Allah, doară, este cu putere peste toate!”() , care este Al Zecea Cuvânt a celei de-a Douăzecea Scrisori. Și s-a demonstrat mult mai clar în completările aduse acelei scrisori că atunci când creaturile sunt atribuite unui Singur Creator, explicația existenței lor devine la fel de simplă și ușoară precum explicația existenței unei singure creații. Însă dacă ele nu sunt atribuite Celui Singur, Unic, argumentarea creației unei singure ființe devine la fel de dificilă precum crearea tuturor ființelor vii, iar crearea unei semințe devine la fel de complicată precum crearea unui copac.

Atunci când sunt atribuite Adevăratului lor Creator, Universul capătă o ușurință precum un copac, un copac precum o sămânță, Paradisul precum primăvara și primăvara precum o floare. Vom arăta acum pe scurt una sau două dovezi dintre sutele de dovezi care au fost explicate în detaliu în alte Scrisori, care arată tainele și înțelepciunile ascunse ale creaturilor numeroase pe care le privim, care nu pot fi limitate și care au un preț mic, și de asemenea mulțimea felurilor din fiecare specie și venirea lor la viață într-un mod organizat, perfect și cu o simplitate și ușurință absolută.

De exemplu, dacă i s-ar da unui ofițer comanda a o sută de soldați, ar fi de o sută de ori mai ușor decât dacă un singur soldat ar fi comandat de o sută de ofițeri. În mod similar, dacă echiparea unei armate este lăsată în sarcina unui singur comandament, este supusă unei singure legi, unei singure fabrici și sub porunca unui singur rege, devine la fel de simplă ca și echiparea unui singur soldat. Dar dacă echiparea unui singur soldat se realizează din mai multe centre, mai multe fabrici și se află sub comenzi diferite, va deveni la fel de dificilă ca și echiparea unei armate. Pentru că, pentru a echipa un singur soldat este nevoie de atâtea fabrici câte sunt necesare pentru echiparea unei întregi armate.

De asemenea, se observă foarte ușor că un singur pom, care își ia substanțele necesare dintr-o singură rădăcină, cu un singur centru și o singură lege, dă roade la mii de fructe cu aceeași simplitate și ușurință ca și când ar produce un singur fruct.

Dacă în locul unei singure surse sunt acceptate mai multe surse și toate necesitățile vitale pentru fiecare fruct vor proveni din locuri diferite, producerea lui va deveni la fel de dificilă ca și producerea unui pom. Și chiar producerea unei singure semințe, care este precum un eșantion și un index al pomului, va deveni la fel de dificilă ca și producerea pomului, iar pentru ca sămânța să supraviețuiască este nevoie de aceleași substanțe ca și pomul.

Sunt sute de exemple similare care arată că este mai ușor să explici existența a mii de creaturi, a căror existență a apărut printr-o simplitate absolută, atunci când accepți Unicitatea lui Allah, decât explicația existenței unei singure creaturi atunci când Îi face asociați lui Allah.

De vreme ce acest adevăr a fost dovedit în alte părți ale „Scrisorii Luminii”, într-un mod cert precum doi plus doi fac patru, te trimitem acolo, ca aici să dezvăluim numai o taină măreață cu privire la această ușurință și simplitate din punct de vedere al Științei, Predestinării și Puterii Divine. Este după cum urmează:

Tu ești o ființă umană. Dacă te atribui lui Allah, Cel Etern și Atotputernic, vei accepta că El te-a creat printr-un ordin, prin puterea Sa infinită, din nimic, într-o clipire, ca și cum ai aprinde un chibrit. Dacă nu faci aceasta și mai degrabă te atribui cauzelor fizice și Naturii, de vreme ce ești un rezultat bine organizat, un fruct, un index în miniatură și o listă a Universului, pentru a te crea, el și elementele lui ar trebui să se cearnă printr-o sită și să se adune, în măsuri exacte din toate colțurile Universului, toate substanțele care alcătuiesc corpul tău, căci cauzele materiale au numai funcția de a aduna și de a forma.

Oamenii raționali au confirmat că nu pot crea din nimic ceva ce nu se află în ei. Aceasta fiind situația, ei ar fi obligați să adune la un loc corpul unei ființe umane minuscule, din fiecare colț al Universului.

İşte vahdette ve tevhidde ne kadar kolaylık ve şirkte ve dalalette ne kadar müşkülat var olduğunu anla!

İkincisi, ilim noktasında hadsiz bir suhulet vardır. Şöyle ki:

Kader, ilmin bir nev’idir ki her şeyin manevî ve mahsus kalıbı hükmünde bir miktar tayin eder. Ve o miktar-ı kaderî, o şeyin vücuduna bir plan, bir model hükmüne geçer. Kudret icad ettiği vakit, gayet suhuletle o kaderî miktar üstünde icad eder.

Eğer o şey muhit ve hadsiz ve ezelî bir ilmin sahibi olan Kadîr-i Zülcelal’e verilmezse –sâbıkan geçtiği gibi– binler müşkülat değil belki yüz muhalat ortaya düşer. Çünkü o miktar-ı kaderî ve miktar-ı ilmî olmazsa binler haricî ve maddî kalıplar, küçücük bir hayvanın cesedinde istimal edilmek lâzım gelir.

İşte vahdette nihayetsiz kolaylık ve dalalette ve şirkte hadsiz müşkülatın bir sırrını anla وَمَٓا اَم۟رُ السَّاعَةِ اِلَّا كَلَم۟حِ ال۟بَصَرِ اَو۟ هُوَ اَق۟رَبُ âyeti, ne kadar hakikatli ve doğru ve yüksek bir hakikati ifade ettiğini bil!

Üçüncü Sual: Eskiden düşman, şimdi dost olan mühtedi diyor ki: Şu zamanda çok ileri giden feylesoflar diyorlar ki: “Hiçten hiçbir şey icad edilmiyor ve hiçbir şey idam edilmiyor yalnız bir terkip bir tahlildir ki kâinat fabrikasını işlettiriyor.”

Elcevap: Nur-u Kur’an ile mevcudata bakmayan feylesofların en ileri gidenleri bakmışlar ki tabiat ve esbab vasıtasıyla bu mevcudatın teşekkülat ve vücudlarını –sâbıkan ispat ettiğimiz tarzda– imtina derecesinde müşkülatlı gördüklerinden, iki kısma ayrıldılar.

Bir kısmı sofestaî olup, insanın hâssası olan akıldan istifa ederek, ahmak hayvanlardan daha aşağı düşerek, kâinatın vücudunu inkâr etmeyi; hattâ kendilerinin vücudlarını dahi inkâr etmesini; dalalet mesleğinde esbab ve tabiatın icad sahibi olmalarından daha ziyade kolay gördüklerinden hem kendilerini hem kâinatı inkâr edip, cehl-i mutlaka düşmüşler.

İkinci güruh bakmışlar ki dalalette, esbab ve tabiat mûcid olmak noktasında, bir sinek ve bir çekirdeğin icadı, hadsiz müşkülatı var ve tavr-ı aklın haricinde bir iktidar iktiza ediyor. Onun için bilmecburiye icadı inkâr ediyorlar “Yoktan var olmaz.” diyorlar ve idamı da muhal görüyorlar “Var yok olmaz.” hükmediyorlar. Yalnız harekât-ı zerrat ile tesadüf rüzgârlarıyla bir terkip ve tahlil ve dağılmak ve toplanmak suretinde bir vaziyet-i itibariye tahayyül ediyorlar.

İşte sen gel, ahmaklığın ve cehaletin en aşağı derecesinde, en yüksek akıllı kendini zanneden adamları gör ve dalalet, insanı ne kadar maskara ve süflî ve echel yaptığını bil, ibret al!

Acaba her senede, dört yüz bin envaı birden zemin yüzünde icad eden ve semavat ve arzı altı günde halk eden ve altı haftada, her baharda, kâinattan daha sanatlı, hikmetli zîhayat bir kâinatı inşa eden bir kudret-i ezeliye, bir ilm-i ezelînin dairesinde, planları ve miktarları taayyün eden mevcudat-ı ilmiyeyi göze göstermeyen bir ecza ile yazılan ve görünmeyen bir yazıyı göstermek için sürülen bir ecza misillü, gayet kolay o ma’dumat-ı hariciye olan mevcudat-ı ilmiyeye vücud-u haricî vermeyi o kudret-i ezeliyeden uzak görmek ve icadı inkâr etmek; evvelki güruh olan sofestaîlerden daha ziyade ahmakane ve cahilanedir.

Bu bedbahtlar, âciz-i mutlak ve yalnız bir cüz-i ihtiyarîden başka ellerinde olmayan firavunlaşmış kendi nefisleri, hiçbir şeyi idam ve yok edemediklerinden ve hiçbir zerreyi, bir maddeyi, hiçten, yoktan icad edemediklerinden ve güvendikleri esbab ve tabiatın ellerinde hiçten icad gelmediği cihetle, ahmaklıklarından diyorlar: “Yoktan var olmaz, var da yok olmaz.” deyip bu bâtıl ve hata düsturu, Kadîr-i Mutlak’a teşmil etmek istiyorlar.

Evet, Kadîr-i Zülcelal’in iki tarzda icadı var. Biri, ihtira ve ibda iledir. Yani hiçten, yoktan vücud veriyor ve ona lâzım her şeyi de hiçten icad edip eline veriyor. Diğeri, inşa ile sanat iledir. Yani kemal-i hikmetini ve çok esmasının cilvelerini göstermek gibi çok dakik hikmetler için kâinatın anâsırından bir kısım mevcudatı inşa ediyor. Her emrine tabi olan zerratları ve maddeleri, rezzakıyet kanunuyla onlara gönderir ve onlarda çalıştırır.

Evet, Kādir-i Mutlak’ın iki tarzda hem ibda hem inşa suretinde icadı var. Varı yok etmek ve yoğu var etmek; en kolay en suhuletli, belki daimî, umumî bir kanunudur. Bir baharda, üç yüz bin enva-ı zîhayat mahlukatın şekillerini, sıfatlarını, belki zerratlarından başka bütün keyfiyat ve ahvallerini hiçten var eden bir kudrete karşı “Yoğu var edemez!” diyen adam, yok olmalı!

Tabiatı bırakan ve hakikate geçen zat diyor ki: Cenab-ı Hakk’a zerrat adedince şükür ve hamd ü sena ediyorum ki kemal-i imanı kazandım, evham ve dalaletlerden kurtuldum ve hiçbir şüphem de kalmadı.

اَل۟حَم۟دُ لِلّٰهِ عَلٰى دٖينِ ال۟اِس۟لَامِ وَ كَمَالِ ال۟اٖيمَانِ

سُب۟حَانَكَ لَا عِل۟مَ لَنَٓا اِلَّا مَا عَلَّم۟تَنَٓا اِنَّكَ اَن۟تَ ال۟عَلٖيمُ ال۟حَكٖيمُ

---

Yirmi İkinci Lem'a ⇐ Lem'alar | ⇒ Yirmi Dördüncü Lem'a

---