Al optulea cuvânt

    Risale-i Nur Tercümeleri sitesinden
    07.33, 10 Kasım 2024 tarihinde Said (mesaj | katkılar) tarafından oluşturulmuş 180175 numaralı sürüm ("În ceea ce privește cele două drumuri, cel din dreapta este calea Coranului și a credinței, iar cel din stânga este calea nesupunerii și a necredinței." içeriğiyle yeni sayfa oluşturdu)

    بِسْمِ اللّٰهِ الرَّحْمٰنِ الرَّحِيمِ

    Bismillahir-Rahmanir-Rahim

    (În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Îndurător)

    اَللّهُ لاَ اِلهَ اِلاَّ هُوَ الْحَىُّ الْقَيُّومُ ❊ اِنَّ الدِّينَ عِنْدَ اللّهِ اْلاِسْلاَمُ

    ”Nu există altă divinitate în afară de Allah...” ([1]) , ”Unica religie acceptată de Allah este Islamul...” ([2]). 
    

    Dacă vrei să înțelegi această viață, sufletul uman din cadrul ei, rolul și importanța religiei pentru om, faptul că fără religia adevărată lumea se află ca într-o închisoare, că omul fără credință este cea mai ghinionistă creație, că expresiile يَا اَللّٰهُ "O, Allah" și لَااِلٰهَ اِلَّااللّٰهُ ”Nu există altă divinitate în afară de Allah” dezleagă secretul Universului și îl salvează pe om de întuneric, citește această pildă și ia aminte:

    De demult, doi frați pornesc împreună într-o călătorie lungă. La un moment dat, drumurile se despart. La capătul drumurilor au văzut un bărbat serios pe care l-au întrebat: ”Care drum este mai bun?”

    Acesta le-a răspuns: ”Pe drumul din dreapta veți da de un sistem care funcționează după o lege și aveți obligația să vă conformați acesteia. Cu toate acestea, pe lângă această greutate, vă veți simți în siguranță și în liniște. Pe drumul din stânga veți putea face tot ce doriți, în mod liber. Însă pe lângă această libertate, veți da de pericole și de greutăți. Alegerea este a voastră!”

    După ce a dat ascultare acestuia, cel care avea un comportament frumos, spunând: تَوَكَّلْتُ عَلَى اللّٰهِ "Eu mă încred în Allah"([3]), a luat-o pe drumul din dreapta. Acesta a fost de acord cu legea și cu aplicarea ei. În ceea ce-l privește pe cel naiv, care avea și un comportament necuviincios, a ales s-o ia pe drumul din stânga, doar pentru că putea să facă ceea ce dorea. Acum să vedem, folosindu-ne imaginația, ce s-a întâmplat cu acest om care a ales să meargă pe un drum, care aparent era ușor, dar, de fapt, era greu.

    Acest om, traversând ape și munți, ajunse într-un deșert. Deodată auzi un sunet îngrozitor. Văzând că un leu fioros vine spre el să-l atace, o luă la fugă. În drumul lui întâlni o fântână seacă, adâncă de șaizeci de metri și se aruncă în ea. Alunecă până la jumătatea fântânii, unde brațele i se agățară de un pom care avea două rădăcini ce străpunseseră pereții fântânii. Pe cele două rădăcini se aflau doi șobolani care le rodeau, unul negru și unul alb. Privi în sus observă că leul veghează la gura fântânii, precum un paznic. Apoi privi în jos văzu un balaur îngrozitor, aflat la treizeci de metri, care își apropiase capul de piciorul bărbatului. Gura balaurului era lată cât gura fântânii. Uitându-se la pereții fântânii văzu că fuseseră împrejmuiți de insecte atacatoare și dăunătoare. Uitându-se la capătul pomului văzu că acesta era un smochin. Însă, într-un mod curios, în acest pom se aflau fructe de mai multe feluri, de la nuci până la rodii.

    Dar acest om, din pricină că era naiv și lipsit de judecată, nu înțelesese că acest lucru nu era normal. Căci astfel de lucruri nu pot fi întâmplătoare. În astfel de lucruri uimitoare se află secrete misterioase. Mai mult, el nu își dăduse seama că în spatele acestor acțiuni trebuie să fie cineva puternic.

    În timp ce inima, sufletul și mintea acestuia se văitau și se plângeau de această situație dureroasă, partea negativă din sufletul său, ignorând gravitatea momentului și acoperindu-și auzul de la plânsetul sufletului și a inimii, de parcă nu se întâmplase nimic, se păcăli de unul singur și, ca și când s-ar afla într-o livadă, începu să mănânce din fructele acelui pom, unele dintre ele fiind chiar otrăvitoare.

    Într-o relatare sacră([4]), Allah Preamăritul a spus: اَنَا عِنْدَ ظَنِّ عَبْدِي بِي ”Părerea mea despre robul meu este în funcție de părerea lui despre Mine”. Adică: ”Eu îl voi trata pe robul Meu în funcție de cum Mă va cunoaște el pe Mine.”

    Așadar, acest bărbat ghinionist, din pricina negativismului și a lipsei de judecată, a considerat aparențele ca fiind adevărate. Astfel el a fost, este și va fi tratat în acest mod. Nici nu poate muri, pentru a scăpa și nici nu poate trăi, ci se află într-un chin continuu. Acum, pentru a afla situația celui de-al doilea frate, îl vom lăsa pe cel ghinionist în această situație de chin după care vom reveni la el.

    Omul cel binecuvântat și înzestrat cu rațiune a pornit la drum, însă nu a suferit la fel ca primul, pentru că el avea un comportament frumos, gândea pozitiv și avea imaginații plăcute. Își conferea liniște lui însuși. Mai mult, nu trecea prin momente deranjante și grele, căci el cunoaștea legea, se conforma acesteia și astfel era tratat cu înțelegere și își continua drumul în siguranță și în libertate.

    A mers până a ajuns la o grădină, în care a găsit atât flori și fructe plăcute, cât și lucruri urâte din pricina lipsei de îngrijire. Asemenea lui, intrase și fratele său într-o astfel de grădină, însă fiind ghinionist și atras de cele urâte, i se făcu greață și ieși din ea, fără să se odihnească nici măcar o clipă. În ceea ce-l privește pe cel bun, acționând după regula ”Ia partea bună a lucrurilor”, nici nu s-a uitat la lucrurile urâte. Ba chiar, s-a folosit de lucrurile bune și, după ce s-a odihnit, și-a continuat drumeția.

    Apoi, și acesta ca și primul, a ajuns într-un deșert imens. Deodată a auzit glasul unui leu care îl ataca. S-a speriat, însă nu la fel ca primul, pentru că, gândindu-se pozitiv, și-a spus: ”Acest deșert are si el un stapân și este posibil ca acest leu să fie în slujba acelui stăpân” și și-a controlat sentimentele. Cu toate acestea a luat-o la fugă și s-a aruncat într-o fântână seacă, adâncă de șaizeci de metri. La fel ca și fratele său, a rămas suspendat cu mâinile de un pom, la mijlocul fântânii. Atunci a observat că două animale rod rădăcina celor două tulpini. Uitându-se în sus văzu leul și uitându-se în jos văzu balaurul. Din cauza acestei situații groaznice se speriase și el, asemenea fratelui său, însă nu la fel de tare, căci înțelepciunea lui îl făcu să gândească pozitiv și astfel vedea partea bună a celor întâmplate.

    Datorită acestui fapt s-a gândit că: ”Aceste lucruri ieșite din comun au legătură între ele. Mai mult, se vede că ele acționează în numele unui conducător. Atunci înseamnă că cele întâmplate au la bază o taină. Da, acestea se află sub ordinele unui stăpân nevăzut. Așadar, eu nu sunt singur, căci acel stăpân mă privește pe ascuns, mă încearcă și mă cheamă, aducându-mă într-un loc cu un scop anume”.

    Această temere plăcută și gândire pozitivă, trezindu-i curiozitatea, îl făcu să se întrebe: ”Oare cine este cel care, vrând să mă facă să-l cunosc, mă încearcă, ducându-mă cu un anumit scop pe acest drum?”

    Apoi curiozitatea de a-l cunoaște pe deținătorul acestei taine trezește în el o dragoste față de acesta. Iar această dragoste îi sporește dorința de a desluși taina. La rândul ei, această dorință dă naștere la voința de avea o atitudine plăcută, care să-l mulțumească și să-l bucure pe deținătorul secretului.

    Apoi, uitându-se spre vârful pomului, află că este un smochin. Însă în vârful ei se aflau roadele a mii de pomi. În acel moment scăpă de frică, pentru că el era sigur că acest pom de smochin era doar o listă, un catalog, o prezentare. Acel stăpân nevăzut a agățat în acel pom, într-un mod tainic și miraculos, acele mostre de roade din livadă. Ba mai mult, se pare că el a înfrumusețat acel pom pentru musafirii lui, însemnând roadele care pot fi mâncate, căci altfel un singur pom nu poate da roadele a mii de pomi.

    Apoi a început să se roage cu ardoare, până ce i s-a dat cheia tainei. Astfel a strigat:

    ”O, tu, stăpân al acestor locuri! Am rămas la voia ta! Mă adăpostesc la tine și sunt în slujba ta. Vreau să te mulțumesc și să te cunosc!”

    Deodată, după această frumoasă rugă, pereții fântânii s-au crăpat și s-a deschis o ușă către o grădină curată și frumoasă. Poate că gura balaurului s-a transformat în acea ușă. Atât leul, cât și balaurul, s-au transformat în doi slujitori, care l-au invitat pe om în grădină. Ba chiar, acel leu s-a transformat într-un cal măreț aflat în slujba lui.

    Așadar, o, tu, sufletul meu leneș! O, tu, tovarăș imaginar!

    Haideți să comparăm atitudinile celor doi și să vedem și să aflăm cum binele aduce după el numai bine, iar răul atrage răul.

    Uitați-vă: călătorul ghinionist care a ales drumul din stânga tremura tot timpul de frică să nu ajungă în gura balaurului. Cel norocos a fost invitat într-o grădină plină cu fructe. Mai mult, celui ghinionist i se rupea inima din cauza durerii mari și a fricii puternice. Cel norocos a trecut peste situațiile ieșite din comun, luând o învățătură din ele, o teamă dulce și o cunoaștere plăcută. Cel ghinionist se afla în chinuri din cauza deznădejdii și a singurătății. Cel norocos simțea plăcerea prieteniei, a speranței și a dorinței. Ba chiar, cel ghinionist se considera a fi precum un condamnat în fața atacului bestiei sălbatice. Iar acel norocos era musafirul onorat al Stăpânului Generos și se bucura de uimitoarele servicii puse la dispoziția sa. Cel ghinionist își grăbea pedeapsa prin savurarea fructelor aparent gustoase, dar, de fapt otrăvitoare, căci acele fructe nu erau decât niște mostre. I se permite gustarea pentru a le râvni pe cele originale și astfel să devină clientul lor. Căci nu se permite să le înghită, precum fac animalele. Cel norocos le degustase, înțelesese situația și astfel amânase consumul lor și simțea plăcere, prin așteptare. Cel ghinionist se nedreptățise pe sine. În viziunea lui, un adevăr frumos precum ziua și o responsabilitate atât de strălucitoare se transformase, din cauza lipsei de viziune, într-o iluzie întunecoasă și luase forma Iadului. El nu era îndreptățit la compasiune și nici nu avea dreptul să se plângă de cineva.

    De exemplu, așa cum un om care se află într-o grădină frumoasă, în mijlocul prietenilor, într-o zi de vară, în loc să se distreze, profitând de acea situație, el, îmbătându-se cu băuturi mizerabile, își imaginează că se află în mijlocul iernii, printre monștri, înfometat, gol și începe să țipe și să plângă. Ca urmare, acesta nu are dreptul la compasiune, ba mai mult, se nedreptățește pe el însuși și își desconsideră prietenii, văzându-i precum monștrii. Așa și acest ghinionist, este asemenea acestui om. Cel norocos vede adevărul. Adevărul este frumos. Să înțelegi frumusețea adevărului înseamnă să aduci respect pentru desăvârșirea posesorului adevărului și să fii demn de îndurarea lui.

    Astfel înțelepciunea din ”Binele de care ai parte îți vine de la Allah, iar răul care te lovește îți vine de la tine însuți”([5]) scoate în evidență taina Coranului.

    Și dacă vei compara astfel de diferențe precum acestea, vei înțelege că partea rea a sufletului primului călător îi pregătise un Iad spiritual. În timp ce intenția bună și pozitivismul, comportamentul frumos și gândirea corectă a celuilalt îl condusese spre un bine, spre o bucurie, spre o virtute și un câștig strălucit.

    O, sufletul meu! O, tu, cel care împreună cu sufletul meu, dai ascultare acestei povestiri!

    Dacă nu vrei să fii asemenea celui ghinionist și dacă vrei să fii asemenea celui norocos, ascultă Coranul și supune-te poruncilor lui. Apropie-te de el și pune în practică învățăturile lui.

    Dacă ai înțeles adevărurile acestei pilde vei putea vedea în ea adevărurile despre religie, viață, om și credință. Eu ți le voi spune pe cele mai importante, rămânând ca pe celelalte să le deduci tu.

    Uite, privește! Referitor la cei doi, unul dintre ei reprezintă sufletul dreptcredincios și inima iubitoare de bine, iar celălalt reprezintă sufletul necredincios și inima iubitoare de rău.

    În ceea ce privește cele două drumuri, cel din dreapta este calea Coranului și a credinței, iar cel din stânga este calea nesupunerii și a necredinței.

    În ceea ce privește grădina din drum, ea reprezintă această viață temporară în care se găsește atât binele cât și răul, atât cele neprihănite cât și cele prihănite. Și cel înzestrat cu rațiune este cel care acționează pe baza principiului:

    خُذْ مَا صَفَا دَعْ مَا كَدَرْ "Ia ceea ce este pur și lasă ceea ce este murdar” și merge cu inima liniștită."

    În ceea ce privește deșertul, el este acest pământ și această viață. Leul reprezintă moartea și ceasul fiecăruia. Iar fântâna reprezintă trupul omului și timpul din această viață. În ceea ce privește adâncimea de șaizeci de metri, ea reprezintă vârsta medie de viață. Pomul reprezintă timpul de viață rămas și sursa vieții. În ceea ce privește cele două animale, cel alb și cel negru, ele reprezintă ziua și noaptea.

    Balaurul reprezintă gura mormântului care este calea și poarta spre Viața de Apoi. Însă această gură este pentru dreptcredincios o poartă care se deschide dinspre închisoare spre grădină.

    În ceea ce privește insectele dăunătoare, ele reprezintă încercările din această viață. Însă ele sunt pentru dreptcredincios avertizări plăcute din partea divinității.

    Referitor la roadele din pom, acestea sunt binecuvântările lumești pe care Stăpânul Generos le-a prezentat ca niște mostre ale binecuvântării din Lumea de Apoi, care atrag atenția și care îi cheamă pe doritorii roadelor din Rai.

    Iar faptul că acel pom a dat roade diferite este o dovadă a Puterii și Măreției Absolute a Divinității.

    Pentru că ”Să dai viață tuturor lucrurilor dintr-un singur lucru”, adică să faci din același pământ toate aceste legume și fructe și să creezi din aceeași apă toate viețuitoarele, să faci să trăiască toate viețuitoarele, bazându-se doar pe o simplă hrană, și pe lângă toate acestea, ”Să faci din toate un singur lucru”, adică diferitele feluri de hrană să se transforme într-o carne specifică și să formeze o piele protectoare, fără îndoială că acestea sunt o artă ce nu poate fi imitată, a Celui Unic și Absolut, a Stăpânului Etern. Într-adevăr, ca toate lucrurile să fie unul singur, iar unul singur să fie toate, este o minune atribuită numai Creatorului lucrurilor și a Celui Atotputernic.

    În ceea ce privește acea taină, ea este secretul înțelepciunii creației care se deslușește prin secretul credinței. Iar cheia este expresia:

    يَا اَللّٰهُ ❀ لَااِلٰهَ اِلَّااللّٰهُ ❀ اَللّٰهُ لااِلٰهَ اِلَّاهُوَ الْحَىُّ الْقَيُّومُ

    ”O, Allah! * Nu există altă divinitate în afara lui Allah! * El este Allah, nu există altă divinitate în afara Lui, El este Cel Viu și Statornic”.

    În ceea ce privește transformarea gurii acelui balaur într-o ușă a grădinii, aceasta este o dovadă a faptului că:

    Așa cum mormântul este pentru cei rătăciți și tăgăduitori o ușă care duce către o temniță înfricoșătoare și îngustă asemenea stomacului balaurului este totodată și o ușă pentru cei apropiați Coranului și pentru dreptcredincioși, care îi scapă de temnița aceastei vieți, ducându-i în grădina veșnică, din locul examinării în grădina Paradisului și este o ușă care se deschide dinspre greutățile vieții spre Îndurarea Celui Milostiv. Iar transformarea până și a acelui leu sălbatic într-un slujitor prietenos și într-un cal supus dovedește faptul că moartea reprezintă pentru cei rătăciți o despărțire dureroasă și eternă de toți apropiații, ba mai mult, reprezintă pentru ei o expulzare din propriile paradisuri mincinoase lumești în închisoarea mormântului, într-un mod sălbatic și singuratic. Iar pentru cei călăuziți și apropiații Coranului este un prilej de a-i întâlni pe cei dragi, care au plecat pe cealaltă lume. Mai mult, este un prilej pentru ei să locuiască în adevărata lor patrie și pentru a primi eterna fericire. Este o invitație lansată în temnița lumească pentru grădina Raiului. Este o răsplată din partea Dărniciei Celui Milostiv pentru faptele lor. Este o stare de permisiune de la povara cerințelor lumești. Este o eliberare de la învățarea și punerea în practică a ritualurilor și a încercărilor.

    Elhasıl: Her kim hayat-ı fâniyeyi esas maksat yapsa zâhiren bir cennet içinde olsa da manen cehennemdedir. Ve her kim hayat-ı bâkiyeye ciddi müteveccih ise saadet-i dâreyne mazhardır. Dünyası ne kadar fena ve sıkıntılı olsa da dünyasını, cennetin intizar salonu hükmünde gördüğü için hoş görür, tahammül eder, sabır içinde şükreder.

    اَللّٰهُمَّ اجْعَلْنَا مِنْ اَهْلِ السَّعَادَةِ وَالسَّلَامَةِ وَالْقُرْآنِ وَالْاِيمَانِ آمِينَ ❀ اَللّٰهُمَّ صَلِّ وَسَلِّمْ عَلٰى سَيِّدِنَا مُحَمَّدٍ وَعَلٰى آلِهِ وَصَحْبِهِ بِعَدَدِ جَمِيعِ الْحُرُوفَاتِ الْمُتَشَكِّلَةِ فِي جَمِيعِ الْكَلِمَاتِ الْمُتَمَثِّلَةِ بِاِذْنِ الرَحْمٰنِ فِي مَرَايَا تَمَوُّجَاتِ الْهَوَاءِ عِنْدَ قِرَائَةِ كُلِّ كَلِمَةٍ مِنَ الْقُرْآنِ مِنْ كُلِّ قَارِئٍ مِنْ اَوَّلِ النُّزُولِ اِلٰى آخِرِ الزَّمَانِ وَارْحَمْنَا وَوَالِدَيْنَا وَارْحَمِ الْمُؤْمِنِينَ وَالْمُؤْمِنَاتِ بِعَدَدِهَا بِرَحْمَتِكَ يَا اَرْحَمَ الرَّاحِمِينَ ❀ آمِينَ وَالْحَمْدُ لِلّٰهِ رَبِّ الْعَالَمِينَ


    1. Coran, Sura ‘Al ’Imran: 3
    2. Coran, Sura ‘Al ‘Imran: 19
    3. Coran, Sura Hud: 56
    4. Hadis Kudsi - relatările Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), având sensul de la Allah și cuvintele de la el.
    5. Coran, Sura An-Nisa: 79