Sekizinci Söz/ro: Revizyonlar arasındaki fark
("'''Dar acest om, din pricină că era naiv și lipsit de judecată, nu înțelesese că acest lucru nu era normal. Căci astfel de lucruri nu pot fi întâmplătoare. În astfel de lucruri uimitoare se află secrete misterioase. Mai mult, el nu își dăduse seama că în spatele acestor acțiuni trebuie să fie cineva puternic.''' În timp ce inima, sufletul și mintea acestuia se văitau și se plângeau de această situație dureroasă, partea negati..." içeriğiyle yeni sayfa oluşturdu) |
("Omul cel binecuvântat și înzestrat cu rațiune a pornit la drum, însă nu a suferit la fel ca primul, pentru că el avea un comportament frumos, gândea pozitiv și avea imaginații plăcute. Își conferea liniște lui însuși. Mai mult, nu trecea prin momente deranjante și grele, căci el cunoaștea legea, se conforma acesteia și astfel era tratat cu înțelegere și își continua drumul în siguranță și în libertate. A mers până a ajuns..." içeriğiyle yeni sayfa oluşturdu) |
||
| 25. satır: | 25. satır: | ||
În timp ce inima, sufletul și mintea acestuia se văitau și se plângeau de această situație dureroasă, partea negativă din sufletul său, ignorând gravitatea momentului și acoperindu-și auzul de la plânsetul sufletului și a inimii, de parcă nu se întâmplase nimic, se păcăli de unul singur și, ca și când s-ar afla într-o livadă, începu să mănânce din fructele acelui pom, unele dintre ele fiind chiar otrăvitoare. | În timp ce inima, sufletul și mintea acestuia se văitau și se plângeau de această situație dureroasă, partea negativă din sufletul său, ignorând gravitatea momentului și acoperindu-și auzul de la plânsetul sufletului și a inimii, de parcă nu se întâmplase nimic, se păcăli de unul singur și, ca și când s-ar afla într-o livadă, începu să mănânce din fructele acelui pom, unele dintre ele fiind chiar otrăvitoare. | ||
< | Într-o relatare sacră(<ref>Hadis Kudsi - relatările Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), având sensul de la Allah și cuvintele de la el.</ref>), Allah Preamăritul a spus: اَنَا عِنْدَ ظَنِّ عَبْدِي بِي ”Părerea mea despre robul meu este în funcție de părerea lui despre Mine”. Adică: '''”Eu îl voi trata pe robul Meu în funcție de cum Mă va cunoaște el pe Mine.”''' | ||
Așadar, acest bărbat ghinionist, din pricina negativismului și a lipsei de judecată, a considerat aparențele ca fiind adevărate. Astfel el a fost, este și va fi tratat în acest mod. Nici nu poate muri, pentru a scăpa și nici nu poate trăi, ci se află într-un chin continuu. Acum, pentru a afla situația celui de-al doilea frate, îl vom lăsa pe cel ghinionist în această situație de chin după care vom reveni la el. | |||
Omul cel binecuvântat și înzestrat cu rațiune a pornit la drum, însă nu a suferit la fel ca primul, pentru că el avea un comportament frumos, gândea pozitiv și avea imaginații plăcute. Își conferea liniște lui însuși. Mai mult, nu trecea prin momente deranjante și grele, căci el cunoaștea legea, se conforma acesteia și astfel era tratat cu înțelegere și își continua drumul în siguranță și în libertate. | |||
A mers până a ajuns la o grădină, în care a găsit atât flori și fructe plăcute, cât și lucruri urâte din pricina lipsei de îngrijire. Asemenea lui, intrase și fratele său într-o astfel de grădină, însă fiind ghinionist și atras de cele urâte, i se făcu greață și ieși din ea, fără să se odihnească nici măcar o clipă. În ceea ce-l privește pe cel bun, acționând după regula '''”Ia partea bună a lucrurilor”''', nici nu s-a uitat la lucrurile urâte. Ba chiar, s-a folosit de lucrurile bune și, după ce s-a odihnit, și-a continuat drumeția. | |||
<div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr"> | <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr"> | ||
07.18, 10 Kasım 2024 tarihindeki hâli
بِسْمِ اللّٰهِ الرَّحْمٰنِ الرَّحِيمِ
Bismillahir-Rahmanir-Rahim
(În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Îndurător)
اَللّهُ لاَ اِلهَ اِلاَّ هُوَ الْحَىُّ الْقَيُّومُ ❊ اِنَّ الدِّينَ عِنْدَ اللّهِ اْلاِسْلاَمُ
”Nu există altă divinitate în afară de Allah...” ([1]) , ”Unica religie acceptată de Allah este Islamul...” ([2]).
Dacă vrei să înțelegi această viață, sufletul uman din cadrul ei, rolul și importanța religiei pentru om, faptul că fără religia adevărată lumea se află ca într-o închisoare, că omul fără credință este cea mai ghinionistă creație, că expresiile يَا اَللّٰهُ "O, Allah" și لَااِلٰهَ اِلَّااللّٰهُ ”Nu există altă divinitate în afară de Allah” dezleagă secretul Universului și îl salvează pe om de întuneric, citește această pildă și ia aminte:
De demult, doi frați pornesc împreună într-o călătorie lungă. La un moment dat, drumurile se despart. La capătul drumurilor au văzut un bărbat serios pe care l-au întrebat: ”Care drum este mai bun?”
Acesta le-a răspuns: ”Pe drumul din dreapta veți da de un sistem care funcționează după o lege și aveți obligația să vă conformați acesteia. Cu toate acestea, pe lângă această greutate, vă veți simți în siguranță și în liniște. Pe drumul din stânga veți putea face tot ce doriți, în mod liber. Însă pe lângă această libertate, veți da de pericole și de greutăți. Alegerea este a voastră!”
După ce a dat ascultare acestuia, cel care avea un comportament frumos, spunând: تَوَكَّلْتُ عَلَى اللّٰهِ "Eu mă încred în Allah"([3]), a luat-o pe drumul din dreapta. Acesta a fost de acord cu legea și cu aplicarea ei. În ceea ce-l privește pe cel naiv, care avea și un comportament necuviincios, a ales s-o ia pe drumul din stânga, doar pentru că putea să facă ceea ce dorea. Acum să vedem, folosindu-ne imaginația, ce s-a întâmplat cu acest om care a ales să meargă pe un drum, care aparent era ușor, dar, de fapt, era greu.
Acest om, traversând ape și munți, ajunse într-un deșert. Deodată auzi un sunet îngrozitor. Văzând că un leu fioros vine spre el să-l atace, o luă la fugă. În drumul lui întâlni o fântână seacă, adâncă de șaizeci de metri și se aruncă în ea. Alunecă până la jumătatea fântânii, unde brațele i se agățară de un pom care avea două rădăcini ce străpunseseră pereții fântânii. Pe cele două rădăcini se aflau doi șobolani care le rodeau, unul negru și unul alb. Privi în sus observă că leul veghează la gura fântânii, precum un paznic. Apoi privi în jos văzu un balaur îngrozitor, aflat la treizeci de metri, care își apropiase capul de piciorul bărbatului. Gura balaurului era lată cât gura fântânii. Uitându-se la pereții fântânii văzu că fuseseră împrejmuiți de insecte atacatoare și dăunătoare. Uitându-se la capătul pomului văzu că acesta era un smochin. Însă, într-un mod curios, în acest pom se aflau fructe de mai multe feluri, de la nuci până la rodii.
Dar acest om, din pricină că era naiv și lipsit de judecată, nu înțelesese că acest lucru nu era normal. Căci astfel de lucruri nu pot fi întâmplătoare. În astfel de lucruri uimitoare se află secrete misterioase. Mai mult, el nu își dăduse seama că în spatele acestor acțiuni trebuie să fie cineva puternic.
În timp ce inima, sufletul și mintea acestuia se văitau și se plângeau de această situație dureroasă, partea negativă din sufletul său, ignorând gravitatea momentului și acoperindu-și auzul de la plânsetul sufletului și a inimii, de parcă nu se întâmplase nimic, se păcăli de unul singur și, ca și când s-ar afla într-o livadă, începu să mănânce din fructele acelui pom, unele dintre ele fiind chiar otrăvitoare.
Într-o relatare sacră([4]), Allah Preamăritul a spus: اَنَا عِنْدَ ظَنِّ عَبْدِي بِي ”Părerea mea despre robul meu este în funcție de părerea lui despre Mine”. Adică: ”Eu îl voi trata pe robul Meu în funcție de cum Mă va cunoaște el pe Mine.”
Așadar, acest bărbat ghinionist, din pricina negativismului și a lipsei de judecată, a considerat aparențele ca fiind adevărate. Astfel el a fost, este și va fi tratat în acest mod. Nici nu poate muri, pentru a scăpa și nici nu poate trăi, ci se află într-un chin continuu. Acum, pentru a afla situația celui de-al doilea frate, îl vom lăsa pe cel ghinionist în această situație de chin după care vom reveni la el.
Omul cel binecuvântat și înzestrat cu rațiune a pornit la drum, însă nu a suferit la fel ca primul, pentru că el avea un comportament frumos, gândea pozitiv și avea imaginații plăcute. Își conferea liniște lui însuși. Mai mult, nu trecea prin momente deranjante și grele, căci el cunoaștea legea, se conforma acesteia și astfel era tratat cu înțelegere și își continua drumul în siguranță și în libertate.
A mers până a ajuns la o grădină, în care a găsit atât flori și fructe plăcute, cât și lucruri urâte din pricina lipsei de îngrijire. Asemenea lui, intrase și fratele său într-o astfel de grădină, însă fiind ghinionist și atras de cele urâte, i se făcu greață și ieși din ea, fără să se odihnească nici măcar o clipă. În ceea ce-l privește pe cel bun, acționând după regula ”Ia partea bună a lucrurilor”, nici nu s-a uitat la lucrurile urâte. Ba chiar, s-a folosit de lucrurile bune și, după ce s-a odihnit, și-a continuat drumeția.
Sonra gitgide bu dahi evvelki biraderi gibi bir sahra-i azîmeye girdi. Birden hücum eden bir arslanın sesini işitti. Korktu fakat biraderi kadar korkmadı. Çünkü hüsn-ü zannıyla ve güzel fikriyle “Şu sahranın bir hâkimi var. Ve bu arslan, o hâkimin taht-ı emrinde bir hizmetkâr olması ihtimali var.” diye düşünüp teselli buldu. Fakat yine kaçtı. Tâ altmış arşın derinliğinde bir susuz kuyuya rast geldi, kendini içine attı. Biraderi gibi ortasında bir ağaca eli yapıştı, havada muallak kaldı. Baktı iki hayvan, o ağacın iki kökünü kesiyorlar. Yukarıya baktı arslan, aşağıya baktı, bir ejderha gördü. Aynı kardeşi gibi bir acib vaziyet gördü. Bu dahi tedehhüş etti. Fakat kardeşinin dehşetinden bin derece hafif. Çünkü güzel ahlâkı, ona güzel fikir vermiş ve güzel fikir ise ona her şeyin güzel cihetini gösteriyor.
İşte bu sebepten şöyle düşündü ki: Bu acib işler, birbiriyle alâkadardır. Hem bir emir ile hareket ederler gibi görünüyor. Öyle ise bu işlerde bir tılsım vardır. Evet, bunlar, bir gizli hâkimin emriyle dönerler. Öyle ise ben yalnız değilim, o gizli hâkim bana bakıyor; beni tecrübe ediyor, bir maksat için beni bir yere sevk edip davet ediyor.
Şu tatlı korku ve güzel fikirden bir merak neş’et eder ki: Acaba beni tecrübe edip kendini bana tanıttırmak isteyen ve bu acib yol ile bir maksada sevk eden kimdir? Sonra, tanımak merakından tılsım sahibinin muhabbeti neş’et etti ve şu muhabbetten, tılsımı açmak arzusu neş’et etti ve o arzudan, tılsım sahibini razı edecek ve hoşuna gidecek bir güzel vaziyet almak iradesi neş’et etti.
Sonra ağacın başına baktı, gördü ki incir ağacıdır. Fakat başında, binlerle ağacın meyveleri vardır. O vakit bütün bütün korkusu gitti. Çünkü kat’î anladı ki bu incir ağacı, bir listedir, bir fihristedir, bir sergidir. O mahfî hâkim, bağ ve bostanındaki meyvelerin numunelerini, bir tılsım ve bir mu’cize ile o ağaca takmış ve kendi misafirlerine ihzar ettiği et’imeye birer işaret suretinde o ağacı tezyin etmiş olmalı. Yoksa bir tek ağaç, binler ağaçların meyvelerini vermez.
Sonra niyaza başladı. Tâ tılsımın anahtarı ona ilham oldu. Bağırdı ki: “Ey bu yerlerin hâkimi! Senin bahtına düştüm. Sana dehalet ediyorum ve sana hizmetkârım ve senin rızanı istiyorum ve seni arıyorum.” Ve bu niyazdan sonra, birden kuyunun duvarı yarılıp şahane, nezih ve güzel bir bahçeye bir kapı açıldı. Belki ejderha ağzı, o kapıya inkılab etti ve arslan ve ejderha, iki hizmetkâr suretini giydiler ve onu içeriye davet ediyorlar. Hattâ o arslan, kendisine musahhar bir at şekline girdi.
İşte ey tembel nefsim ve ey hayalî arkadaşım! Geliniz, bu iki kardeşin vaziyetlerini muvazene edelim. Tâ iyilik, nasıl iyilik getirir ve fenalık, nasıl fenalık getirir; görelim, bilelim.
Bakınız, sol yolun bedbaht yolcusu, her vakit ejderhanın ağzına girmeye muntazırdır, titriyor. Ve şu bahtiyar ise meyvedar ve revnaktar bir bahçeye davet edilir. Hem o bedbaht, elîm bir dehşette ve azîm bir korku içinde kalbi parçalanıyor. Ve şu bahtiyar ise leziz bir ibret, tatlı bir havf, mahbub bir marifet içinde garib şeyleri seyir ve temaşa ediyor. Hem o bedbaht, vahşet ve meyusiyet ve kimsesizlik içinde azap çekiyor. Ve şu bahtiyar ise ünsiyet ve ümit ve iştiyak içinde telezzüz ediyor. Hem o bedbaht, kendini vahşi canavarların hücumuna maruz bir mahpus hükmünde görüyor. Ve şu bahtiyar ise bir aziz misafirdir ki misafiri olduğu Mihmandar-ı Kerîm’in acib hizmetkârları ile ünsiyet edip eğleniyor. Hem o bedbaht zâhiren leziz, manen zehirli yemişleri yemekle azabını tacil ediyor. Zira o meyveler, numunelerdir, tatmaya izin var, tâ asıllarına talip olup müşteri olsun. Yoksa hayvan gibi yutmaya izin yoktur. Ve şu bahtiyar ise tadar, işi anlar, yemesini tehir eder ve intizar ile telezzüz eder. Hem o bedbaht, kendi kendine zulmetmiş. Gündüz gibi güzel bir hakikati ve parlak bir vaziyeti, basîretsizliği ile kendisine muzlim ve zulümatlı bir evham, bir cehennem şekline getirmiş. Ne şefkate müstahaktır ve ne de kimseden şekvaya hakkı vardır.
Mesela bir adam; güzel bir bahçede, ahbaplarının ortasında, yaz mevsiminde, hoş bir ziyafetteki keyfe kanaat etmeyip kendini pis müskirlerle sarhoş edip; kendisini kış ortasında, canavarlar içinde aç, çıplak tahayyül edip bağırmaya ve ağlamaya başlasa, nasıl şefkate lâyık değil, kendi kendine zulmediyor. Dostlarını canavar görüp tahkir ediyor. İşte bu bedbaht dahi öyledir. Ve şu bahtiyar ise hakikati görür. Hakikat ise güzeldir. Hakikatin hüsnünü derk etmekle hakikat sahibinin kemaline hürmet eder, rahmetine müstahak olur. İşte “Fenalığı kendinden, iyiliği Allah’tan bil.” olan hükm-ü Kur’anînin sırrı zâhir oluyor.
Daha bunlar gibi sair farkları muvazene etsen anlayacaksın ki evvelkisinin nefs-i emmaresi, ona bir manevî cehennem ihzar etmiş. Ve ötekisinin hüsn-ü niyeti ve hüsn-ü zannı ve hüsn-ü hasleti ve hüsn-ü fikri, onu büyük bir ihsan ve saadete ve parlak bir fazilete ve feyze mazhar etmiş.
Ey nefsim ve ey nefsimle beraber bu hikâyeyi dinleyen adam! Eğer bedbaht kardeş olmak istemezsen ve bahtiyar kardeş olmak istersen, Kur’an’ı dinle ve hükmüne mutî ol ve ona yapış ve ahkâmıyla amel et.
Şu hikâye-i temsiliyede olan hakikatleri eğer fehmettin ise hakikat-i dini ve dünyayı ve insanı ve imanı ona tatbik edebilirsin. Mühimlerini ben söyleyeceğim, incelerini sen kendin istihraç et.
İşte bak! O iki kardeş ise biri ruh-u mü’min ve kalb-i salihtir. Diğeri, ruh-u kâfir ve kalb-i fâsıktır.
Ve o iki tarîkten sağ ise tarîk-i Kur’an ve imandır, sol ise tarîk-i isyan ve küfrandır.
Ve o yoldaki bahçe ise cemiyet-i beşeriye ve medeniyet-i insaniye içinde muvakkat hayat-ı içtimaiyedir ki hayır ve şer, iyi ve fena, temiz ve pis şeyler beraber bulunur. Âkıl odur ki: خُذْ مَا صَفَا دَعْ مَا كَدَرْ kaidesiyle amel eder, selâmet-i kalp ile gider.
Ve o sahra ise şu arz ve dünyadır. Ve o arslan ise ölüm ve eceldir. Ve o kuyu ise beden-i insan ve zaman-ı hayattır. Ve o altmış arşın derinlik ise ömr-ü vasatî ve ömr-ü galibî olan altmış seneye işarettir. Ve o ağaç ise müddet-i ömür ve madde-i hayattır. Ve o siyah ve beyaz iki hayvan ise gece ve gündüzdür.
Ve o ejderha ise ağzı kabir olan tarîk-i berzahiye ve revak-ı uhrevîdir. Fakat o ağız, mü’min için zindandan bir bahçeye açılan bir kapıdır.
Ve o haşerat-ı muzırra ise musibat-ı dünyeviyedir. Fakat mü’min için gaflet uykusuna dalmamak için tatlı ikazat-ı İlahiye ve iltifatat-ı Rahmaniye hükmündedir.
Ve o ağaçtaki yemişler ise dünyevî nimetlerdir ki Cenab-ı Kerîm-i Mutlak, onları âhiret nimetlerine bir liste hem ihtar edici hem müşabihleri hem cennet meyvelerine müşterileri davet eden numuneler suretinde yapmış.
Ve o ağacın birliğiyle beraber muhtelif başka başka meyveler vermesi ise kudret-i Samedaniyenin sikkesine ve rububiyet-i İlahiyenin hâtemine ve saltanat-ı uluhiyetin turrasına işarettir. Çünkü “Bir tek şeyden her şeyi yapmak” yani bir topraktan bütün nebatat ve meyveleri yapmak, hem bir sudan bütün hayvanatı halk etmek, hem basit bir yemekten bütün cihazat-ı hayvaniyeyi icad etmek; bununla beraber “Her şeyi bir tek şey yapmak” yani zîhayatın yediği gayet muhtelifü’l-cins taamlardan o zîhayata bir lahm-ı mahsus yapmak, bir cild-i basit dokumak gibi sanatlar; Zat-ı Ehad-i Samed olan Sultan-ı ezel ve ebed’in sikke-i hâssasıdır, hâtem-i mahsusudur, taklit edilmez bir turrasıdır. Evet, bir şeyi her şey ve her şeyi bir şey yapmak; her şeyin Hâlık’ına has ve Kādir-i külli şey’e mahsus bir nişandır, bir âyettir.
Ve o tılsım ise sırr-ı iman ile açılan sırr-ı hikmet-i hilkattir ve o miftah ise يَا اَللّٰهُ ❀ لَااِلٰهَ اِلَّااللّٰهُ ❀ اَللّٰهُ لااِلٰهَ اِلَّاهُوَ الْحَىُّ الْقَيُّومُ dur.
Ve o ejderha ağzı bahçe kapısına inkılab etmesi ise işarettir ki kabir ehl-i dalalet ve tuğyan için vahşet ve nisyan içinde, zindan gibi sıkıntılı ve bir ejderha batnı gibi dar bir mezara açılan bir kapı olduğu halde, ehl-i Kur’an ve iman için zindan-ı dünyadan bostan-ı bekaya ve meydan-ı imtihandan ravza-i cinana ve zahmet-i hayattan rahmet-i Rahman’a açılan bir kapıdır. Ve o vahşi arslanın dahi munis bir hizmetkâra dönmesi ve musahhar bir at olması ise işarettir ki mevt, ehl-i dalalet için bütün mahbubatından elîm bir firak-ı ebedîdir. Hem kendi cennet-i kâzibe-i dünyeviyesinden ihraç ve vahşet ve yalnızlık içinde zindan-ı mezara idhal ve hapis olduğu halde, ehl-i hidayet ve ehl-i Kur’an için öteki âleme gitmiş eski dost ve ahbaplarına kavuşmaya vesiledir. Hem hakiki vatanlarına ve ebedî makam-ı saadetlerine girmeye vasıtadır. Hem zindan-ı dünyadan bostan-ı cinana bir davettir. Hem Rahman-ı Rahîm’in fazlından kendi hizmetine mukabil ahz-ı ücret etmeye bir nöbettir. Hem vazife-i hayat külfetinden bir terhistir. Hem ubudiyet ve imtihanın talim ve talimatından bir paydostur.
Elhasıl: Her kim hayat-ı fâniyeyi esas maksat yapsa zâhiren bir cennet içinde olsa da manen cehennemdedir. Ve her kim hayat-ı bâkiyeye ciddi müteveccih ise saadet-i dâreyne mazhardır. Dünyası ne kadar fena ve sıkıntılı olsa da dünyasını, cennetin intizar salonu hükmünde gördüğü için hoş görür, tahammül eder, sabır içinde şükreder.
اَللّٰهُمَّ اجْعَلْنَا مِنْ اَهْلِ السَّعَادَةِ وَالسَّلَامَةِ وَالْقُرْآنِ وَالْاِيمَانِ آمِينَ ❀ اَللّٰهُمَّ صَلِّ وَسَلِّمْ عَلٰى سَيِّدِنَا مُحَمَّدٍ وَعَلٰى آلِهِ وَصَحْبِهِ بِعَدَدِ جَمِيعِ الْحُرُوفَاتِ الْمُتَشَكِّلَةِ فِي جَمِيعِ الْكَلِمَاتِ الْمُتَمَثِّلَةِ بِاِذْنِ الرَحْمٰنِ فِي مَرَايَا تَمَوُّجَاتِ الْهَوَاءِ عِنْدَ قِرَائَةِ كُلِّ كَلِمَةٍ مِنَ الْقُرْآنِ مِنْ كُلِّ قَارِئٍ مِنْ اَوَّلِ النُّزُولِ اِلٰى آخِرِ الزَّمَانِ وَارْحَمْنَا وَوَالِدَيْنَا وَارْحَمِ الْمُؤْمِنِينَ وَالْمُؤْمِنَاتِ بِعَدَدِهَا بِرَحْمَتِكَ يَا اَرْحَمَ الرَّاحِمِينَ ❀ آمِينَ وَالْحَمْدُ لِلّٰهِ رَبِّ الْعَالَمِينَ