Al șaselea cuvânt

    Risale-i Nur Tercümeleri sitesinden
    07.36, 9 Kasım 2024 tarihinde Said (mesaj | katkılar) tarafından oluşturulmuş 179985 numaralı sürüm ("A-mi vinde mie averea voastră înseamnă să deveniți soldații mei și să acționați în numele meu. Iar în loc să fiți simpli prizonieri sau soldați de rând, veți deveni soldați liberi și apropiați ai unui conducător măreț.”" içeriğiyle yeni sayfa oluşturdu)
    (fark) ← Önceki sürüm | Güncel sürüm (fark) | Sonraki sürüm → (fark)

    بِسْمِ اللّٰهِ الرَّحْمٰنِ الرَّحِيمِ

    Bismillahir-Rahmanir-Rahim

    (În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Îndurător)

    اِنَّ اللّٰهَ اشْتَرٰى مِنَ الْمُؤْمِن۪ينَ اَنْفُسَهُمْ وَاَمْوَالَهُمْ بِاَنَّ لَهُمُ الْجَنَّةَ

    ”Allah a cumpărat de la dreptcredincioși sufletele și bunurile lor, în schimbul Raiului...” ([1]).

    Dacă vrei să înțelegi ce afacere profitabilă și ce poziție onorabilă este să-ți vinzi sufletul și averea lui Allah și să fii supusul și soldatul Lui, atunci ascultă următoarea pildă.

    Odată un rege a încredințat câte o fermă, drept amanet, către doi dintre slujitorii săi. În acestea se aflau de toate, precum fabrici, mașinării, cai și arme. Numai că, din cauza perioadei grele de război, nimic nu era sigur, ori se distrugea, ori se transforma și pierea. Regele, în mărinimia lui, și-a trimis cel mai onorabil reprezentant la cei doi oameni și le-a transmis într-un mod îndurător:

    ”Vindeți-mi mie amanetul meu pe care-l posedați, pentru a-l păstra pentru voi. Nu îl lăsați să fie fără rost și în zadar. Căci, după terminarea războiului, vi-l voi înapoia într-o condiție și mai bună. Îl voi păstra ca fiind proprietatea voastră și voi plăti un preț foarte mare pentru el. Cât despre mașinăriile și uneltele din ateliere, le voi folosi în numele meu și pe masa mea de lucru. Însă prețul și contravaloarea pentru folosirea lor vor crește în valoare, de mii de ori. Și tot acel câștig va fi al vostru. Căci voi sunteți nevoiași și neputincioși și nu puteți asigura costurile acestor mari obligații. Deci, eu îmi voi asuma toate cheltuielile și toate cele necesare și vă voi da întregul profit făcut. Și veți putea intra în posesia lor, înainte de a termina această slujbă. Deci iată cinci moduri pline de câștig!

    Dacă nu doriți să mi le vindeți mie, după cum vedeți, nimeni nu este capabil să-și păstreze ceea ce posedă și, ca urmare, veți pierde ceea ce aveți. Se va duce de râpă și veți pierde și oferta bună pe care v-am făcut-o. Și pentru că nu veți găsi metale de calitate care să fie folosite și lucrate, acele unelte delicate și valoroase și acele cântare își vor pierde din valoare. Și efortul și cheltuiala administrării și păstrării lor vor atârna pe umerii voștri. Și veți fi pedepsiți dacă mă veți trăda în privința amanetului. Deci iată cinci moduri pline de pierdere!

    A-mi vinde mie averea voastră înseamnă să deveniți soldații mei și să acționați în numele meu. Iar în loc să fiți simpli prizonieri sau soldați de rând, veți deveni soldați liberi și apropiați ai unui conducător măreț.”

    După ce au ascultat aceste recomadări prietenoase, cel cu mintea la cap dintre cei doi a spus:

    ”Să trăiți, eu sunt onorat să vă vând, ba chiar vă sunt mulțumitor de mii de ori.”

    Celălalt, arogant, cu sufletul precum cel al faraonului, egoist și amețit, i-a răspuns, de parcă ar fi rămas pentru totdeauna la acea fermă și de parcă nu ar fi avut cunoștință de cutremurele și greutățile acestei vieți:

    ”Nu. Nu!... Cine este regele? Nu-mi voi vinde proprietatea și nici nu voi renunța la starea de bine.”

    După un timp scurt, primul om a ajuns să aibă un rang atât de mare, încât toată lumea a început să-l invidieze. El se bucura de favorurile regelui și trăia fericit în palatul său personal. Celălalt om a decăzut într-atât de mult încât trezea mila tuturor, dar spuneau, de asemenea, ”El a meritat-o!”. Pentru că el, ca rezultat al greșelii sale, și-a pierdut fericirea și proprietatea, ba chiar a suferit pedepse și chinuri.

    Uite, o, rob al poftelor sufletului! Privește la chipul adevărului prin telescopul acestei pilde.

    În ceea ce Îl privește pe Rege, El este Stăpânul Veșniciei și al Eternității, Domnul și Creatorul tău. Acele ferme, mașinării, unelte și balanțe sunt posesiunile tale din această viață, printre care sunt trupul, sufletul și inima. De asemenea, printre acestea sunt și simțurile interioare și exterioare, precum ochii, limba, inteligența și imaginația. Cât despre acel Nobil Reprezentant, el este Nobilul Mesager al lui Allah, iar cea mai înțeleaptă recomandare este Sfântul Coran, care descrie măreția comerțului despre care discutăm, prin acest verset:

    اِنَّ اللّٰهَ اشْتَرٰى مِنَ الْمُؤْمِن۪ينَ اَنْفُسَهُمْ وَاَمْوَالَهُمْ بِاَنَّ لَهُمُ الْجَنَّةَ

    ”Allah a cumpărat de la dreptcredincioși sufletele și bunurile lor, în schimbul Raiului...” ([2]).

    Ve o dalgalı muharebe meydanı ise şu fırtınalı dünya yüzüdür ki durmuyor, dönüyor, bozuluyor ve her insanın aklına şu fikri veriyor: “Madem her şey elimizden çıkacak, fâni olup kaybolacak. Acaba bâkiye tebdil edip ibka etmek çaresi yok mu?” deyip düşünürken birden semavî sadâ-yı Kur’an işitiliyor. Der: “Evet, var. Hem beş mertebe kârlı bir surette güzel ve rahat bir çaresi var.”

    Sual: Nedir?

    Elcevap: Emaneti, sahib-i hakikisine satmak.

    İşte o satışta, beş derece kâr içinde kâr var.

    Birinci kâr: Fâni mal, beka bulur. Çünkü Kayyum-u Bâki olan Zat-ı Zülcelal’e verilen ve onun yolunda sarf edilen şu ömr-ü zâil, bâkiye inkılab eder, bâki meyveler verir. O vakit ömür dakikaları, âdeta tohumlar, çekirdekler hükmünde zâhiren fena bulur, çürür. Fakat âlem-i bekada, saadet çiçekleri açarlar ve sümbüllenirler. Ve âlem-i berzahta ziyadar, munis birer manzara olurlar.

    İkinci kâr: Cennet gibi bir fiyat veriliyor.

    Üçüncü kâr: Her aza ve hâsselerin kıymeti, birden bine çıkar.

    Mesela, akıl bir âlettir. Eğer Cenab-ı Hakk’a satmayıp belki nefis hesabına çalıştırsan öyle meş’um ve müz’iç ve muacciz bir âlet olur ki geçmiş zamanın âlâm-ı hazînanesini ve gelecek zamanın ehval-i muhavvifanesini senin bu bîçare başına yükletecek, yümünsüz ve muzır bir âlet derekesine iner. İşte bunun içindir ki fâsık adam, aklın iz’aç ve tacizinden kurtulmak için galiben ya sarhoşluğa veya eğlenceye kaçar. Eğer Mâlik-i Hakiki’sine satılsa ve onun hesabına çalıştırsan akıl, öyle tılsımlı bir anahtar olur ki şu kâinatta olan nihayetsiz rahmet hazinelerini ve hikmet definelerini açar. Ve bununla sahibini, saadet-i ebediyeye müheyya eden bir mürşid-i Rabbanî derecesine çıkar.

    Mesela, göz bir hâssedir ki ruh bu âlemi o pencere ile seyreder. Eğer Cenab-ı Hakk’a satmayıp belki nefis hesabına çalıştırsan geçici, devamsız bazı güzellikleri, manzaraları seyir ile şehvet ve heves-i nefsaniyeye bir kavvad derekesinde bir hizmetkâr olur. Eğer gözü, gözün Sâni’-i Basîr’ine satsan ve onun hesabına ve izni dairesinde çalıştırsan o zaman şu göz, şu kitab-ı kebir-i kâinatın bir mütalaacısı ve şu âlemdeki mu’cizat-ı sanat-ı Rabbaniyenin bir seyircisi ve şu küre-i arz bahçesindeki rahmet çiçeklerinin mübarek bir arısı derecesine çıkar.

    Mesela, dildeki kuvve-i zaikayı, Fâtır-ı Hakîm’ine satmazsan belki nefis hesabına, mide namına çalıştırsan o vakit midenin tavlasına ve fabrikasına bir kapıcı derekesine iner, sukut eder. Eğer Rezzak-ı Kerîm’e satsan o zaman dildeki kuvve-i zaika, rahmet-i İlahiye hazinelerinin bir nâzır-ı mahiri ve kudret-i Samedaniye matbahlarının bir müfettiş-i şâkiri rütbesine çıkar.

    İşte ey akıl, dikkat et! Meş’um bir âlet nerede, kâinat anahtarı nerede? Ey göz, güzel bak! Âdi bir kavvad nerede, kütüphane-i İlahînin mütefennin bir nâzırı nerede? Ve ey dil, iyi tat! Bir tavla kapıcısı ve bir fabrika yasakçısı nerede, hazine-i hâssa-i rahmet nâzırı nerede?

    Ve daha bunlar gibi başka âletleri ve azaları kıyas etsen anlarsın ki hakikaten mü’min cennete lâyık ve kâfir cehenneme muvafık bir mahiyet kesbeder. Ve onların her biri, öyle bir kıymet almalarının sebebi; mü’min, imanıyla Hâlık’ının emanetini, onun namına ve izni dairesinde istimal etmesidir. Ve kâfir, hıyanet edip nefs-i emmare hesabına çalıştırmasıdır.

    Dördüncü kâr: İnsan zayıftır, belaları çok. Fakirdir, ihtiyacı pek ziyade. Âcizdir, hayat yükü pek ağır. Eğer Kadîr-i Zülcelal’e dayanıp tevekkül etmezse ve itimat edip teslim olmazsa, vicdanı daim azap içinde kalır. Semeresiz meşakkatler, elemler, teessüfler onu boğar; ya sarhoş veya canavar eder.

    Beşinci kâr: Bütün o aza ve âletlerin ibadeti ve tesbihatı ve o yüksek ücretleri, en muhtaç olduğun bir zamanda, cennet yemişleri suretinde sana verileceğine ehl-i zevk ve keşif ve ehl-i ihtisas ve müşahede ittifak etmişler.

    İşte bu beş mertebe kârlı ticareti yapmazsan şu kârlardan mahrumiyetten başka, beş derece hasaret içinde hasarete düşeceksin.

    Birinci hasaret: O kadar sevdiğin mal ve evlat ve perestiş ettiğin nefis ve heva ve meftun olduğun gençlik ve hayat zayi olup kaybolacak, senin elinden çıkacaklar. Fakat günahlarını, elemlerini sana bırakıp boynuna yükletecekler.

    İkinci hasaret: Emanette hıyanet cezasını çekeceksin. Çünkü en kıymettar âletleri, en kıymetsiz şeylerde sarf edip nefsine zulmettin.

    Üçüncü hasaret: Bütün o kıymettar cihazat-ı insaniyeyi, hayvanlıktan çok aşağı bir derekeye düşürüp hikmet-i İlahiyeye iftira ve zulmettin.

    Dördüncü hasaret: Acz ve fakrın ile beraber, o pek ağır hayat yükünü, zayıf beline yükleyip zeval ve firak sillesi altında daim vaveylâ edeceksin.

    Beşinci hasaret: Hayat-ı ebediye esasatını ve saadet-i uhreviye levazımatını tedarik etmek için verilen akıl, kalp, göz ve dil gibi güzel hediye-i Rahmaniyeyi, cehennem kapılarını sana açacak çirkin bir surete çevirmektir.

    Şimdi satmaya bakacağız. Acaba o kadar ağır bir şey midir ki çokları satmaktan kaçıyorlar. Yok, kat’â ve aslâ! Hiç öyle ağırlığı yoktur. Zira helâl dairesi geniştir, keyfe kâfi gelir. Harama girmeye hiç lüzum yoktur. Feraiz-i İlahiye ise hafiftir, azdır.

    Allah’a abd ve asker olmak, öyle lezzetli bir şereftir ki tarif edilmez.

    Vazife ise yalnız, bir asker gibi Allah namına işlemeli, başlamalı. Ve Allah hesabıyla vermeli ve almalı. Ve izni ve kanunu dairesinde hareket etmeli, sükûnet bulmalı.

    Kusur etse istiğfar etmeli. “Yâ Rab! Kusurumuzu affet, bizi kendine kul kabul et, emanetini kabzetmek zamanına kadar bizi emanette emin kıl, âmin!” demeli ve ona yalvarmalı.


    1. Coran, Sura At-Tawba: 111
    2. Coran, Sura At-Tawba: 111