Yirmi Üçüncü Söz/ro: Revizyonlar arasındaki fark

    Risale-i Nur Tercümeleri sitesinden
    ("=== AL TREILEA PUNCT: ===" içeriğiyle yeni sayfa oluşturdu)
    ("Apoi vede că un Posesor al Bogățiilor Absolute Își dezvăluie comorile și bogățiile nenumărate cu o generozitate absolută, iar el, lăudându-L și preamărindu-L, le dorește și le cere." içeriğiyle yeni sayfa oluşturdu)
     
    (Aynı kullanıcının aradaki diğer 46 değişikliği gösterilmiyor)
    55. satır: 55. satır:
    === AL TREILEA PUNCT: ===
    === AL TREILEA PUNCT: ===


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Credința este atât lumină cât și putere. Omul care deține credința adevărată poate să provoace universul. Și în funcție de puterea credinței sale, poate scăpa de greutățile evenimentelor. Spunând '''”Tewekkeltu ala Allah”''' (Mă încred în Allah) el călătorește prin valurile evenimetelor, înalte ca niște munții, purtat de corabia vieții, în deplină siguranță, încredințând toată povara în mâna puternică a Celui Atotputernic, Absolut, cutreieră confortabil în lume și se odihnește în lumea mormântului. Apoi, pentru a găsi fericirea veșnică, el poate zbura spre Paradis. Căci dacă nu se bazează pe Allah, greutățile vieții în loc să-l facă să zboare, pot să-l tragă către locul cel mai de jos. Prin urmare, '''credința implică unicitate, unicitatea implică supunere față de Allah, supunerea față de Allah implică încrederea în El și încrederea în El implică fericirea în această lume și în Lumea de Apoi.'''
    İman, hem nurdur hem kuvvettir. Evet, hakiki imanı elde eden adam, kâinata meydan okuyabilir ve imanın kuvvetine göre hâdisatın tazyikatından kurtulabilir. تَوَكَّل۟تُ عَلَى اللّٰهِ der, sefine-i hayatta kemal-i emniyetle hâdisatın dağlarvari dalgaları içinde seyran eder. Bütün ağırlıklarını Kadîr-i Mutlak’ın yed-i kudretine emanet eder, rahatla dünyadan geçer, berzahta istirahat eder. Sonra saadet-i ebediyeye girmek için cennete uçabilir. Yoksa tevekkül etmezse dünyanın ağırlıkları uçmasına değil, belki esfel-i safilîne çeker. Demek iman tevhidi, tevhid teslimi, teslim tevekkülü, tevekkül saadet-i dâreyni iktiza eder.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Dar să nu înțelegi greșit! Încrederea în Allah nu înseamnă respingerea totală a cauzelor. Ci, aceasta înseamnă să cauți și să ceri cauzele numai de la Cel Drept, Preaînaltul, să știi că rezultatele sunt numai de la El, să manifești mulțumire numai Lui și de asemenea, înseamnă să înțelegi că recurgerea la cauze - știind că acestea sunt vălul mâinii puterii - este un fel de rugă, prin fapte.
    Fakat yanlış anlama! '''Tevekkül, esbabı bütün bütün reddetmek değildir. Belki esbabı, dest-i kudretin perdesi bilip riayet ederek esbaba teşebbüs ise bir nevi dua-i fiilî telakki ederek müsebbebatı, yalnız Cenab-ı Hak’tan istemek ve neticeleri ondan bilmek ve ona minnettar olmaktan ibarettir.'''
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Exemplele celor care se încred în Allah și a celor care nu se încred în Allah sunt reprezentate în următoarea pildă:
    '''Tevekkül eden ve etmeyenin misalleri, şu hikâyeye benzer:'''
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Odată doi oameni, purtând greutăți mari atât pe cap cât și pe spate, și-au luat câte un bilet și s-au îmbarcat pe o corabie. Unul, degrabă ce ajunge pe corabie, își pune povara pe punte și se așează pe ea, pentru a o supraveghea. Celălalt, pentru că este prost și arogant, nu-și lăsă povara jos.
    Vaktiyle iki adam, hem bellerine hem başlarına ağır yükler yüklenip büyük bir sefineye bir bilet alıp girdiler. Birisi, girer girmez yükünü gemiye bırakıp üstünde oturup nezaret eder. Diğeri, hem ahmak hem mağrur olduğundan yükünü yere bırakmıyor.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Atunci i s-a spus: ”Lasă-ți povara pe punte și relaxează-te”.
    Ona denildi: “Ağır yükünü gemiye bırakıp rahat et.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    El răspunde: ”Nu, nu o voi lăsa. Poate se va pierde. Eu sunt puternic. Pot să-mi păstrez marfa pe cap și pe spate.”
    O dedi: “Yok, ben bırakmayacağım. Belki zayi olur. Ben kuvvetliyim. Malımı, belimde ve başımda muhafaza edeceğim.”
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Apoi i s-a spus din nou: ”Această corabie sigură care te duce pe tine și pe mine este mai puternică. Ba mai mult, ea te poate proteja mai bine. Poate că vei ameți și vei cădea în mare cu povara ta cu tot. Și cu cât vei sta mai mult, cu atât vei obosi mai tare. Iar atunci spatele cocoșat și capul fără minte nu vor mai putea suporta greutatea din ce în ce mai mare a poverii. Chiar și căpitanul, dacă te va vedea în această situație, va spune despre tine că ești nebun și te va izgoni, sau se va gândi ”Acest om este un intrus, ne trădează, își bate joc de noi” și va porunci să fii închis. De asemenea, te vei face și de râs în fața tuturor. Pentru că, în fața celor care înțeleg, vanitatea ta îți arată slăbiciunea, mândria îți dezvăluie neputința și prefăcătoria ta trădează umilința și ipocrizia ta și astfel vei ajunge de râsul lumii. Toți vor râde de tine.” În urma acestor cuvinte, mintea acelui nefericit i-a venit la cap. Și-a pus greutatea pe punte și s-a așezat pe ea. Apoi a spus: ”Allah să fie mulțumit de tine! M-ai scutit de efort, m-ai scăpat de închisoare și m-ai ferit de rușine.”.
    Yine ona denildi: “Bizi ve sizi kaldıran şu emniyetli sefine-i sultaniye daha kuvvetlidir, daha ziyade iyi muhafaza eder. Belki başın döner, yükün ile beraber denize düşersin. Hem gittikçe kuvvetten düşersin. Şu bükülmüş belin, şu akılsız başın gittikçe ağırlaşan şu yüklere tâkat getiremeyecek. Kaptan dahi eğer seni bu halde görse ya divanedir diye seni tard edecek ya haindir, gemimizi ittiham ediyor, bizimle istihza ediyor, hapsedilsin, diye emredecektir. Hem herkese maskara olursun. Çünkü ehl-i dikkat nazarında, zaafı gösteren tekebbürün ile aczi gösteren gururun ile riyayı ve zilleti gösteren tasannuun ile kendini halka mudhike yaptın. Herkes sana gülüyor.” denildikten sonra o bîçarenin aklı başına geldi. Yükünü yere koydu, üstünde oturdu. “Oh! Allah senden razı olsun. Zahmetten, hapisten, maskaralıktan kurtuldum.” dedi.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Privește, o, tu, omule care nu te încrezi în Allah! Bagă-ți mintea în cap, asemenea acestui om, încrede-te în Allah! Ferește-te de cerșetoria în fața întregii lumi, de tremurul în fața fiecărui eveniment și scapă de mândrie, de a fi ridicol, de greutatea Lumii de Apoi și de presiunea închisorii din această viață.
    İşte ey tevekkülsüz insan! Sen de bu adam gibi aklını başına al, tevekkül et. Tâ bütün kâinatın dilenciliğinden ve her hâdisenin karşısında titremekten ve hodfüruşluktan ve maskaralıktan ve şakavet-i uhreviyeden ve tazyikat-ı dünyeviye hapsinden kurtulasın.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    <span id="DÖRDÜNCÜ_NOKTA"></span>
    === DÖRDÜNCÜ NOKTA ===
    === AL PATRULEA PUNCT: ===
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    '''Credința îl face pe om, om. Ba chiar poate să îl facă un sultan. Dacă este așa, îndatoririle de bază ale omului sunt credința și ruga. Necredința îl face pe om să fie extrem de neputincios, ba chiar îl face un monstru.'''
    İman, insanı insan eder. Belki insanı sultan eder. Öyle ise insanın vazife-i asliyesi, iman ve duadır. Küfür, insanı gayet âciz bir canavar hayvan eder.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Deosebirea dintre felul în care vin pe lume oamenii și în cel care vin pe lume animalele este numai o singură probă clară și o dovadă sigură dintre miile de dovezi care demonstrează acest aspect. Într-adevăr, existența deosebirilor dintre felul în care vin pe lume oamenii și felul în care vin pe lume animalele arată că omenirea nu este omenire decât prin credință.
    Şu meselenin binler delillerinden yalnız hayvan ve insanın dünyaya gelmelerindeki farkları, o meseleye vâzıh bir delildir ve bir bürhan-ı kātı’dır. Evet insaniyet, iman ile insaniyet olduğunu insan ile hayvanın dünyaya gelişindeki farkları gösterir. Çünkü hayvan dünyaya geldiği vakit âdeta başka bir âlemde tekemmül etmiş gibi istidadına göre mükemmel olarak gelir, yani gönderilir. Ya iki saatte, ya iki günde veya iki ayda, bütün şerait-i hayatiyesini ve kâinatla olan münasebetini ve kavanin-i hayatını öğrenir, meleke sahibi olur. İnsanın yirmi senede kazandığı iktidar-ı hayatiyeyi ve meleke-i ameliyeyi, yirmi günde serçe ve arı gibi bir hayvan tahsil eder, yani ona ilham olunur.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Pentru că, atunci când un animal vine pe lume, o face în forma cea mai perfectă, de parcă a fost perfecționat în altă lume, adică este trimis. În două ore, sau în două zile, sau în două luni el învață toate condițiile vieții lui, relațiile cu universul și legile vieții, devenind expert în ele. În timp ce omului îi sunt necesari douăzeci de ani pentru a câștiga și dobândi puterea și îndemânarea necesare pentru a putea supraviețui; iar unei vrăbii și unei albine îi sunt necesare doar douăzeci de zile, adică îi sunt inspirate.
    Demek hayvanın vazife-i asliyesi taallümle tekemmül etmek değildir ve marifet kesbetmekle terakki etmek değildir ve aczini göstermekle meded istemek, dua etmek değildir. Belki vazifesi istidadına göre taammüldür, amel etmektir, ubudiyet-i fiiliyedir.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Acest lucru înseamnă că îndatorirea de bază a animalelor nu este perfecțiunea prin învățare, sau progresarea prin cunoaștere dobândită, nici căutarea ajutorului prin demonstrarea neputinței și nici adresarea rugile, ci poate că îndatorirea lor este de a acționa în limita capacității lor și supunerea, prin practică.
    İnsan ise dünyaya gelişinde her şeyi öğrenmeye muhtaç ve hayat kanunlarına cahil, hattâ yirmi senede tamamen şerait-i hayatı öğrenemiyor. Belki âhir-i ömrüne kadar öğrenmeye muhtaç, hem gayet âciz ve zayıf bir surette dünyaya gönderilip bir iki senede ancak ayağa kalkabiliyor. On beş senede ancak zarar ve menfaati fark eder. Hayat-ı beşeriyenin muavenetiyle ancak menfaatlerini celb ve zararlardan sakınabilir.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    În schimb, omul, atunci când vine pe lume, este nevoit să învețe totul, este ignorant față de legile vieții; nici măcar douăzeci de ani nu-i sunt de ajuns pentru a învăța despre legile vieții în totalitate. Poate că este nevoit să învețe până la sfârșitul vieții; el este trimis pe lume atât de slab și de neputincios încât îi sunt necesari unul sau doi ani doar pentru a sta în picioare. Abia după cincisprezece ani poate deosebi binele de rău. Și numai cu ajutorul colectivității umane, poate realiza lucrurile bune și se poate feri de lucrurile rele.
    Demek ki insanın vazife-i fıtriyesi; taallümle tekemmüldür, dua ile ubudiyettir. Yani “Kimin merhametiyle böyle hakîmane idare olunuyorum? Kimin keremiyle böyle müşfikane terbiye olunuyorum? Nasıl birisinin lütuflarıyla böyle nâzeninane besleniyorum ve idare ediliyorum?” bilmektir. Ve binden ancak birisine eli yetişemediği hâcatına dair Kādıyü’l-Hâcat’a lisan-ı acz ve fakr ile yalvarmaktır ve istemek ve dua etmektir. Yani aczin ve fakrın cenahlarıyla makam-ı a’lâ-yı ubudiyete uçmaktır.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Înseamnă că îndatorirea firească a omului este de a căuta perfecțiunea prin învățare și venerarea prin rugă. Adică să știe ”Prin a cui îndrumare este viața mea atât de înțelept organizată? Prin a cui mărinimie sunt eu îngrijit cu atâta milă? Prin a cui bunătate sunt eu hrănit cu atâta răsfăț și protejat cu atâta grijă?” și să te rogi cu umilință și neputință la Cel care-Ți acoperă nevoile, atunci când tu nu poți rezolva nici una dintre miile de probleme pe care le ai. Și să-ți dorești și să te rogi. Adică, să zbori spre locul cel mai înalt al adorării pe aripile neputinței și sărăciei.
    Demek insan, bu âleme ilim ve dua vasıtasıyla tekemmül etmek için gelmiştir. Mahiyet ve istidat itibarıyla her şey ilme bağlıdır. Ve bütün ulûm-u hakikiyenin esası ve madeni ve nuru ve ruhu, marifetullahtır ve onun üssü’l-esası da iman-ı billahtır.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    '''Înseamnă că omul a venit pe lume pentru a căuta perfecțiunea prin cunoaștere și rugă. În ceea ce privește natura și abilitățile lui, totul se leagă de cunoaștere. Și temeiul, sursa luminii, spiritul și fundamentul întregii cunoașteri adevărate este cunoașterea lui Allah, iar esența și baza ei este credința în Allah.'''
    Hem insan, nihayetsiz acziyle nihayetsiz beliyyata maruz ve hadsiz a’danın hücumuna müptela ve nihayetsiz fakrıyla beraber nihayetsiz hâcata giriftar ve nihayetsiz metalibe muhtaç olduğundan vazife-i asliye-i fıtriyesi, imandan sonra duadır. Dua ise esas-ı ubudiyettir. Nasıl bir çocuk, eli yetişmediği bir meramını, bir arzusunu elde etmek için ya ağlar ya ister. Yani ya fiilî ya kavlî lisan-ı acziyle bir dua eder, maksuduna muvaffak olur. Öyle de insan bütün zîhayat âlemi içinde nazik, nâzenin, nazdar bir çocuk hükmündedir. Rahmanu’r-Rahîm’in dergâhında ya zaaf ve acziyle ağlamak veya fakr ve ihtiyacıyla dua etmek gerektir. Tâ ki makasıdı ona musahhar olsun veya teshirin şükrünü eda etsin. Yoksa bir sinekten vaveylâ eden ahmak ve haylaz bir çocuk gibi, ben kuvvetimle bu –kabil-i teshir olmayan ve bin derece ondan kuvvetli olan– acib şeyleri teshir ediyorum ve fikir ve tedbirimle kendime itaat ettiriyorum, deyip küfran-ı nimete sapmak, insaniyetin fıtrat-ı asliyesine zıt olduğu gibi, şiddetli bir azaba kendini müstahak eder.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    De asemenea, din pricina faptului că omul este supus necazurilor fără de sfârșit și este ținta numeroșilor dușmani în ciuda neputinței sale, suferă de nevoi interminabile și are dorințe nenumărate în ciuda sărăciei nemărginite, îndatorirea lui de bază, după credință, este ruga; ruga este baza adorării.
    === BEŞİNCİ NOKTA ===
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Asemeni unui copil care atunci când nu poate ajunge la ceea ce-și dorește sau nu i se satisface o dorință, fie plânge, fie cere. Adică, ori face, ori cere prin limbajul neputinței, și își atinge scopul. Tot la fel și omul este precum acel copil delicat, răsfățat și alintat în lumea celor vii. El trebuie, să plângă sau să se roage din pricina slăbiciunii și neputinței sale, adăpostindu-se la Cel Milos și Milostiv. Astfel încât să-și atingă obiectivele sau să mulțumească pentru realizarea lor. În caz contrar, asemenea unui copil naiv si obraznic, care face tărăboi cand este deranjat de o muscă și spune: ”Prin puterea mea controlez toate aceste lucruri ciudate care nu pot fi controlate, ba chiar pot să fac să mă asculte creaturi de o mie de ori mai puternice, și prin puterea și ideile mele, pot să fac să mi se supună”, el își arată ingratitudinea față de binecuvântări. Și pentru că acest lucru este contrar naturaleții de bază a omului merită o pedeapsă aspră.
    İman, duayı bir vesile-i kat’iye olarak iktiza ettiği ve fıtrat-ı insaniye, onu şiddetle istediği gibi; Cenab-ı Hak dahi “Duanız olmazsa ne ehemmiyetiniz var?” mealinde قُل۟ مَا يَع۟بَؤُا بِكُم۟ رَبّٖى لَو۟لَا دُعَٓاؤُكُم۟ ferman ediyor. Hem اُد۟عُونٖٓى اَس۟تَجِب۟ لَكُم۟ emrediyor.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    <span id="BEŞİNCİ_NOKTA"></span>
    '''Eğer desen:''' “Birçok defa dua ediyoruz, kabul olmuyor. Halbuki âyet umumîdir, her duaya cevap var ifade ediyor.”
    === AL CINCILEA PUNCT: ===
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Așa cum credința necesită ruga ca mijlocire sigură și cum naturalețea omului cere cu o mare dorință acest lucru, Allah Preaînaltul, prin înțelesul vorbelor: ”Ce importanța ați mai avea dacă nu ar fi ruga voastră?”, spune: قُل۟ مَا يَع۟بَؤُا بِكُم۟ رَبّٖى لَو۟لَا دُعَٓاؤُكُم۟ "Spune: ‘Nu se sinchiseşte de voi Domnul meu, dacă voi nu vă rugaţi Lui!(<ref>Coran, Sura Al-Furqan: 77</ref>) și poruncește: اُد۟عُونٖٓى اَس۟تَجِب۟ لَكُم۟ ”Chemaţi-Mă şi Eu vă voi răspunde!” (<ref>Coran, Sura Ghafir: 60</ref>)
    '''Elcevap:''' Cevap vermek ayrıdır, kabul etmek ayrıdır. Her dua için cevap vermek var; fakat kabul etmek, hem ayn-ı matlubu vermek Cenab-ı Hakk’ın hikmetine tabidir. Mesela, hasta bir çocuk çağırır: “Yâ Hekim! Bana bak.” Hekim: “Lebbeyk” der, “Ne istersin?cevap verir. Çocuk: “Şu ilacı ver bana” der. Hekim ise ya aynen istediğini verir, yahut onun maslahatına binaen ondan daha iyisini verir, yahut hastalığına zarar olduğunu bilir, hiç vermez. İşte Cenab-ı Hak, Hakîm-i Mutlak hazır nâzır olduğu için abdin duasına cevap verir. Vahşet ve kimsesizlik dehşetini, huzuruyla ve cevabıyla ünsiyete çevirir. Fakat insanın heva-perestane ve heveskârane tahakkümüyle değil, belki hikmet-i Rabbaniyenin iktizasıyla ya matlubunu veya daha evlâsını verir veya hiç vermez.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    '''Dacă spui:''' Ne rugăm de atâtea ori, dar ruga noastră nu este primită, cu toate că versetul este general, susține că fiecare rugă este primită.
    Hem dua bir ubudiyettir. Ubudiyet ise semeratı uhreviyedir. Dünyevî maksatlar ise o nevi dua ve ibadetin vakitleridir. O maksatlar, gayeleri değil. Mesela, yağmur namazı ve duası bir ibadettir. Yağmursuzluk, o ibadetin vaktidir. Yoksa o ibadet ve o dua, yağmuru getirmek için değildir. Eğer sırf o niyet ile olsa o dua, o ibadet hâlis olmadığından kabule lâyık olmaz. Nasıl ki güneşin gurûbu, akşam namazının vaktidir. Hem güneşin ve ayın tutulmaları, küsuf ve husuf namazları denilen iki ibadet-i mahsusanın vakitleridir. Yani gece ve gündüzün nurani âyetlerinin nikablanmasıyla bir azamet-i İlahiyeyi ilana medar olduğundan, Cenab-ı Hak ibadını o vakitte bir nevi ibadete davet eder. Yoksa o namaz, açılması ve ne kadar devam etmesi, müneccim hesabıyla muayyen olan ay ve güneşin husuf ve küsuflarının inkişafları için değildir. Aynı onun gibi yağmursuzluk dahi yağmur namazının vaktidir. Ve beliyyelerin istilası ve muzır şeylerin tasallutu, bazı duaların evkat-ı mahsusalarıdır ki insan o vakitlerde aczini anlar, dua ile niyaz ile Kadîr-i Mutlak’ın dergâhına iltica eder.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    '''Răspunsul''' ar fi: Să se primească răspuns este una și să fie acceptată este alta. Fiecare rugă își primește răspunsul însă pentru ca ea să fie acceptată și să primească exact ceea ce s-a cerut, este în funcție de Înțelepciunea lui Allah Atotputernic.
    Eğer dua çok edildiği halde beliyyeler def’olunmazsa denilmeyecek ki: “Dua kabul olmadı.” Belki denilecek ki: “Duanın vakti, kaza olmadı.” Eğer Cenab-ı Hak, fazl ve keremiyle belayı ref’etse nurun alâ nur; o vakit dua vakti biter, kaza olur.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    De exemplu, atunci când un copil este bolnav, el strigă: ”Doctore! Consultă-mă! Medicul spune: ”Aici sunt! Ce dorești!” Copilul: ”Vreau medicamentul ăsta!” Medicul fie îi va da ceea ce a cerut sau ceva mai bun, în funcție de necesitatea lui, fie, știind că este periculos pentru boala lui, nu- i va da nimic.
    Demek dua, bir sırr-ı ubudiyettir. Ubudiyet ise hâlisen livechillah olmalı. Yalnız aczini izhar edip dua ile ona iltica etmeli. Rububiyetine karışmamalı. Tedbiri ona bırakmalı. Hikmetine itimat etmeli. Rahmetini ittiham etmemeli.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Astfel, de vreme ce Allah este Atotputernic, El vede totul și aude totul, răspunde rugilor supușilor Lui. Prin existența și răspunsul Lui, El transformă temerea de singurătate în liniște. Însă, El face acest lucru, nu datorită cerințelor capricioase și insistente ale omului, ci poate datorită cerințelor Înțelepciunii Divine. El dă fie ceea ce este solicitat sau ceva mai bun, fie nu dă nimic.
    Evet hakikat-i halde âyât-ı beyyinatın beyanıyla sabit olan: Bütün mevcudat, her birisi birer mahsus tesbih ve birer hususi ibadet, birer has secde ettikleri gibi bütün kâinattan dergâh-ı İlahiyeye giden, bir duadır.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Mai mult, ruga este un act de adorare. Roadele actelor de adorare aparțin Vieții de Apoi. Cauzele împlinirii unui anumit fel de rugă și a unui anumit fel de ritual de adorare în această viață sunt timpurile lor, însă aceste cauze nu constituie obiectivele acestor rugi și rugăciuni. De exemplu, rugăciunea și ruga pentru ploaie sunt ritualuri de adorare. Iar vremea de secetă este timpul ei. De altfel, acea rugă și acel ritual de adorare nu sunt împlinite pentru a aduce ploaia. Dacă sunt îndeplinite numai cu această intenție, atunci ele nu sunt acceptate, pentru că nu sunt făcute cu devotament. Așa cum asfințirea soarelui este timpul pentru rugăciunea de seară, tot așa și eclipsele de soare și de lună sunt timpurile pentru îndeplinirea unor rugăciuni speciale numite ”Salatu-l Kusuf – Rugăciunea de eclipsă de soare” și ”Salatu-l Khusuf – Rugăciunea de eclipsă de lună”. Adică, odată cu învăluirea celor două semne clare ale zilei și ale nopții și pentru că iese în evidență o măreție divină, El își cheamă slujitorii la îndeplinirea unui fel de ritual de adorare la acele timpuri. Altfel, acea rugăciune – a cărei apariție și durată sunt deja cunoscute de astronomi – nu este pentru a anunța sfârșitul eclipselor soarelui și lunii.
    '''Ya istidat lisanıyladır.''' Bütün nebatatın duaları gibi ki her biri lisan-ı istidadıyla Feyyaz-ı Mutlak’tan bir suret talep ediyorlar ve esmasına bir mazhariyet-i münkeşife istiyorlar.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    În același mod, vremea de secetă este timpul rugăciunii pentru ploaie. Producerea calamităților și a lucrurilor dăunătoare reprezintă timpul special ale unor rugi, căci omul în acele timpuri își înțelege slăbiciunea în așa fel încât, prin rugă și prin implorare, se refugiază la Curtea Celui cu Putere Absolută.
    '''Veya ihtiyac-ı fıtrî lisanıyladır.''' Bütün zîhayatın, iktidarları dâhilinde olmayan hâcat-ı zaruriyeleri için dualarıdır ki her birisi o ihtiyac-ı fıtrî lisanıyla Cevvad-ı Mutlak’tan idame-i hayatları için bir nevi rızık hükmünde bazı metalibi istiyorlar.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Și chiar dacă acele calamități nu trec în ciuda multor rugi făcute, nu ar trebui spus: ”Ruga nu a fost acceptată”. Ar trebui mai bine spus: ”Timpul rugii nu s-a sfârșit încă.” Și dacă, prin bunătatea și generozitatea lui Allah Atotputernic, calamitatea este eliminată, înseamnă că timpul pentru acea rugăciune s-a terminat și a trecut.
    '''Veya lisan-ı ıztırarıyla bir duadır ki''' muztar kalan her bir zîruh; kat’î bir iltica ile dua eder, bir hâmi-i meçhulüne iltica eder, belki Rabb-i Rahîm’ine teveccüh eder. Bu üç nevi dua, bir mani olmazsa daima makbuldür.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Înseamnă că ruga este o taină a adorării. În ceea ce privește adorarea trebuie să fie făcută cu devotament, numai de dragul lui Allah. Ar trebui să se adăpostească numai la El, prin rugă, pentru a-și arăta neputința. Nu ar trebui să se amestece în ceea ce privește aspectele ce țin de statutul lui de Domn. Hotărârea și controlul asupra tuturor lucrurilor trebuie lăsate în seama Lui, astfel trebuie să se încreadă în Înțelepciunea Lui și să nu fie acuzat în ceea ce privește îndurarea.
    Dördüncü nevi ki, en meşhurudur, bizim duamızdır. Bu da iki kısımdır: Biri, fiilî ve halî; diğeri, kalbî ve kālîdir. Mesela, esbaba teşebbüs, bir dua-yı fiilîdir. Esbabın içtimaı, müsebbebi icad etmek için değil, belki lisan-ı hal ile müsebbebi Cenab-ı Hak’tan istemek için bir vaziyet-i marziye almaktır. Hattâ çift sürmek hazine-i rahmet kapısını çalmaktır. Bu nevi dua-yı fiilî, Cevvad-ı Mutlak’ın isim ve unvanına müteveccih olduğundan kabule mazhariyeti ekseriyet-i mutlakadır.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Într-adevăr, ceea ce este stabilit prin claritatea versetelor limpezi, așa cum toate ființele oferă propria lor pomenire, propriile lor ritualuri de adorare specifice și îndeplinesc propria lor prosternare specială, tot așa toate aceste rugi se înalță de la întregul univers către Curtea Divină.
    İkinci kısım; lisan ile kalp ile dua etmektir. Eli yetişmediği bir kısım metalibi istemektir. Bunun en mühim ciheti, en güzel gayesi, en tatlı meyvesi şudur ki: “Dua eden adam anlar ki birisi var; onun hatırat-ı kalbini işitir, her şeye eli yetişir, her bir arzusunu yerine getirebilir, aczine merhamet eder, fakrına meded eder.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    '''Ori prin limbajul abilității înnăscute''' – precum rugile tuturor plantelor – fiecare dintre acestea cer o formă de la Generosul Absolut și doresc o înfățișare în care se reflectă Numele Lui.
    İşte ey âciz insan ve ey fakir beşer! Dua gibi hazine-i rahmetin anahtarı ve tükenmez bir kuvvetin medarı olan bir vesileyi elden bırakma, ona yapış, a’lâ-yı illiyyîn-i insaniyete çık. Bir sultan gibi bütün kâinatın dualarını kendi duan içine al. Bir abd-i küllî ve bir vekil-i umumî gibi اِيَّاكَ نَس۟تَعٖينُ de. Kâinatın güzel bir takvimi ol.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    '''Ori prin limbajul nevoii înnăscute''' – precum rugile tuturor vietăților pentru toate nevoile esențiale, dincolo de puterea lor de obținere – astfel încât fiecare dintre ele cer de la Cel cu Generozitate Absolută, prin limbajul nevoii firești, o parte din necesitățile ce sunt un fel de hrană pentru continuitatea vieții lor.
    == İKİNCİ MEBHAS ==
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    '''Ori este prin limbajul necesității''', astfel încât toate ființele cu suflet aflate la răscruce cer, adăpostindu-se complet la un protector necunoscut. Poate că se întorc către Domnul Cel Îndurător. În cazul în care nu există vreo obiecție, aceste '''trei tipuri de rugi''' sunt întotdeauna acceptate.
    '''İnsanın saadet ve şakavetine medar beş nükteden ibarettir.'''
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    '''Al patrulea tip''' însă – cel mai cunoscut – este ruga noastră. Aceasta este de două feluri: prin fapte, adică prin starea noastră și din inimă, adică prin spusele noastre.
    İnsan ahsen-i takvimde yaratıldığı ve ona gayet câmi’ bir istidat verildiği için esfel-i safilînden tâ a’lâ-yı illiyyîne, ferşten tâ arşa, zerreden tâ şemse kadar dizilmiş olan makamata, meratibe, derecata, derekata girebilir ve düşebilir bir meydan-ı imtihana atılmış, nihayetsiz sukut ve suuda giden iki yol onun önünde açılmış bir mu’cize-i kudret ve netice-i hilkat ve acube-i sanat olarak şu dünyaya gönderilmiştir. İşte insanın şu dehşetli terakki ve tedennisinin sırrını '''beş nüktede''' beyan edeceğiz.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    '''De exemplu:''' A lua în vedere cauzele este o rugă prin fapte.
    === BİRİNCİ NÜKTE ===
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Aducerea laolaltă a tuturor cauzelor nu este pentru a scoate rezultatul la iveală, ci poate este pentru a cere - prin limbajul stării - rezultatul, luând însăși de la Cel Drept o atitudine ce-L multumește.
    İnsan, kâinatın ekser envaına muhtaç ve alâkadardır. İhtiyacatı âlemin her tarafına dağılmış, arzuları ebede kadar uzanmış. Bir çiçeği istediği gibi koca bir baharı da ister. Bir bahçeyi arzu ettiği gibi ebedî cenneti de arzu eder. Bir dostunu görmeye müştak olduğu gibi Cemil-i Zülcelal’i de görmeye müştaktır. Başka bir menzilde duran bir sevdiğini ziyaret etmek için o menzilin kapısını açmaya muhtaç olduğu gibi; berzaha göçmüş yüzde doksan dokuz ahbabını ziyaret etmek ve firak-ı ebedîden kurtulmak için koca dünyanın kapısını kapayacak ve bir mahşer-i acayip olan âhiret kapısını açacak, dünyayı kaldırıp âhireti yerine kuracak ve koyacak bir Kadîr-i Mutlak’ın dergâhına ilticaya muhtaçtır.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    De exemplu până și cultivarea unei ferme reprezintă ciocănirea la ușa comorii milosteniei. Acest tip de rugă prin fapte, pentru că este îndreptată către Numele și adresat Celui Generos și Absolut, este acceptată în majoritatea cazurilor.
    İşte şu vaziyette bir insana hakiki Mabud olacak; yalnız, her şeyin dizgini elinde, her şeyin hazinesi yanında, her şeyin yanında nâzır, her mekânda hazır, mekândan münezzeh, aczden müberra, kusurdan mukaddes, nakıstan muallâ bir Kadîr-i Zülcelal, bir Rahîm-i Zülcemal, bir Hakîm-i Zülkemal olabilir. Çünkü nihayetsiz hâcat-ı insaniyeyi îfa edecek, ancak nihayetsiz bir kudret ve muhit bir ilim sahibi olabilir. Öyle ise mabudiyete lâyık yalnız odur.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    '''Al doilea tip''' este de a te ruga prin spuse și din suflet. Este să ceri anumite lucruri pe care nu le poți avea. Cel mai important aspect, cel mai frumos obiectiv și cel mai dulce fruct al acesteia este: Omul care se roagă înțelege că există cineva care îi ascultă vocea inimii, poate ajunge peste tot cu mâna sa, îi poate îndeplini orice dorință, îi este milă de neputința sa și îi vine în ajutor la sărăcie.
    İşte ey insan! Eğer yalnız ona abd olsan bütün mahlukat üstünde bir mevki kazanırsın. Eğer ubudiyetten istinkâf etsen âciz mahlukata zelil bir abd olursun. Eğer enaniyetine ve iktidarına güvenip tevekkül ve duayı bırakıp tekebbür ve davaya sapsan, o vakit iyilik ve icad cihetinde arı ve karıncadan daha aşağı, örümcek ve sinekten daha zayıf düşersin. Şer ve tahrip cihetinde dağdan daha ağır, taundan daha muzır olursun.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    '''Privește, o, tu, om sărăc și neputincios! Nu neglija un mijloc precum ruga, care este o cheie a comorii milosteniei și a unei puteri nemărginite. Agață-te de ea! Ridică-te spre cele mai înalte vârfuri ale umanității. Include în rugile tale rugile întregului univers, precum un sultan. Fii cel mai frumos model al creației universului, spunând:''' اِيَّاكَ نَس۟تَعٖينُ "...numai la Tine cerem ajutor” (<ref>Coran, Sura Al-Fatiha: 4</ref>), '''precum un credincios adevărat și un reprezentant general!'''
    Evet ey insan! Sende iki cihet var: Birisi, icad ve vücud ve hayır ve müsbet ve fiil cihetidir. Diğeri; tahrip, adem, şer, nefiy, infial cihetidir. Birinci cihet itibarıyla arıdan, serçeden aşağı; sinekten, örümcekten daha zayıfsın. İkinci cihet itibarıyla dağ, yer, göklerden geçersin. Onların çekindiği ve izhar-ı acz ettikleri bir yükü kaldırırsın. Onlardan daha geniş, daha büyük bir daire alırsın. Çünkü sen iyilik ve icad ettiğin vakit, yalnız vüs’atin nisbetinde, elin ulaşacak derecede, kuvvetin yetişecek mertebede iyilik ve icad edebilirsin. Eğer fenalık ve tahrip etsen, o vakit fenalığın tecavüz ve tahribin intişar eder.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    <span id="İKİNCİ_MEBHAS"></span>
    Mesela küfür; bir fenalıktır, bir tahriptir, bir adem-i tasdiktir. Fakat o tek seyyie; bütün kâinatın tahkirini ve bütün esma-i İlahiyenin tezyifini, bütün insaniyetin terzilini tazammun eder. Çünkü şu mevcudatın âlî bir makamı, ehemmiyetli bir vazifesi vardır. Zira onlar, mektubat-ı Rabbaniye ve meraya-yı Sübhaniye ve memurîn-i İlahiyedirler. Küfür ise onları âyinedarlık ve vazifedarlık ve manidarlık makamından düşürüp abesiyet ve tesadüfün oyuncağı derekesine ve zeval ve firakın tahribiyle çabuk bozulup değişen mevadd-ı fâniyeye ve ehemmiyetsizlik, kıymetsizlik, hiçlik mertebesine indirdiği gibi; bütün kâinatta ve mevcudatın âyinelerinde nakışları ve cilveleri ve cemalleri görünen esma-i İlahiyeyi inkâr ile tezyif eder. Ve insanlık denilen, bütün esma-i kudsiye-i İlahiyenin cilvelerini güzelce ilan eden bir kaside-i manzume-i hikmet ve bir şecere-i bâkiyenin cihazatını câmi’ çekirdek-misal bir mu’cize-i kudret-i bâhire ve emanet-i kübrayı uhdesine almakla yer, gök, dağa tefevvuk eden ve melâikeye karşı rüçhaniyet kazanan bir sahib-i mertebe-i hilafet-i arziyeyi; en zelil bir hayvan-ı fâni-i zâilden daha zelil, daha zayıf, daha âciz, daha fakir bir derekeye atar. Ve manasız, karmakarışık, çabuk bozulur bir âdi levha derekesine indirir.
    == PARTEA A DOUA ==
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Această parte conține Cinci Îndrumări cu privire la fericirea și tristețea omenească
    '''Elhasıl''', nefs-i emmare tahrip ve şer cihetinde nihayetsiz cinayet işleyebilir, fakat icad ve hayırda iktidarı pek azdır ve cüz’îdir. Evet, bir haneyi bir günde harap eder, yüz günde yapamaz. Lâkin eğer enaniyeti bıraksa, hayrı ve vücudu tevfik-i İlahiyeden istese, şer ve tahripten ve nefse itimattan vazgeçse, istiğfar ederek tam abd olsa o vakit يُبَدِّلُ اللّٰهُ سَيِّئَاتِهِم۟ حَسَنَاتٍ sırrına mazhar olur. Ondaki nihayetsiz kabiliyet-i şer, nihayetsiz kabiliyet-i hayra inkılab eder. Ahsen-i takvim kıymetini alır, a’lâ-yı illiyyîne çıkar.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    '''[De vreme ce omul a fost creat cu cea mai frumoasă înfățișare și i-au fost date cele mai cuprinzătoare abilități, el a fost aruncat într-o arenă de încercări în care poate să urce sau să coboare, stație după stație, treaptă după treaptă și grad după grad, de la cele mai joase nivele până la cele mai ridicate nivele, de pe Pământ până la Tronul Divin și de la mărimea unei particule până la cea a Soarelui. El a fost trimis în această lume ca o minune a Puterii Divine, ca rezultat al creației și ca un miracol al Artei Divine în fața căruia au fost deschise două drumuri care conduc fie spre o creștere infinită, fie spre o decădere infinită. Vom explica acest înfricoșător mister al progresului sau declinului omului prin ”Cele Cinci Îndrumări”.]'''
    İşte ey gafil insan! Bak Cenab-ı Hakk’ın fazlına ve keremine! Seyyieyi bir iken bin yazmak, haseneyi bir yazmak veya hiç yazmamak adalet olduğu halde; bir seyyieyi bir yazar, bir haseneyi on, bazen yetmiş, bazen yedi yüz, bazen yedi bin yazar. Hem şu nükteden anla ki o müthiş cehenneme girmek ceza-yı ameldir, ayn-ı adildir. Fakat cennete girmek, mahz-ı fazıldır.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    <span id="BİRİNCİ_NÜKTE"></span>
    === İKİNCİ NÜKTE ===
    === PRIMA ÎNDRUMARE: ===
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Omul are nevoie de majoritatea ființelor din univers și este legat de ele. Nevoile sale se întind în toate părțile lumii, iar dorințele lui se extind spre eternitate. Așa cum își dorește o floare, la fel își dorește și întreaga primăvară. La fel cum vrea o grădină, vrea de asemenea și Paradisul etern. Așa cum tânjește să-și revadă un prieten, la fel dorește să-L vadă pe Cel Frumos, Posesor al Măreției. Întocmai cum dorește să-și viziteze prietenul drag care locuiește în altă casă și are nevoie ca ușa acestei case să se deschidă pentru el, așa cum dorește să viziteze nouăzeci și nouă la sută dintre prietenii lui care au călătorit în lumea mormântului și astfel să fie salvat de separarea veșnică, tot așa el are nevoie să caute refugiu la adăpostul Celui cu Putere Absolută care va închide ușa acestei lumi imense și va deschide ușa Lumii de Apoi, care este un loc de expoziție al minunățiilor, să strângă această lume, punând și ridicând în locul ei Viața de Apoi.
    İnsanda iki vecih var. Birisi, enaniyet cihetinde şu hayat-ı dünyeviyeye nâzırdır. Diğeri, ubudiyet cihetinde hayat-ı ebediyeye bakar.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Astfel, omul aflat în această poziție, nu-l poate adora cu adevărat decât pe Cel în mâinile căruia se află soarta tuturor lucrurilor, Cel care stăpânește întreaga existență, Cel care vede totul și este Omniprezent, care este Deasupra spațiului, liber de orice constrângere, mai presus de orice fel de greșeli și defecte, Cel Măreț, Atotputernic, Cel Îndurător, Cel cu Frumusețe Absolută, Cel Înțelept, Desăvârșitul, pentru că nevoile nesfârșite ale omului nu pot fi îndeplinite decât de Cel care posedă o știință fără limite și o putere nemărginită. Așadar, El este Singurul care merită adorarea.
    Evvelki vecih itibarıyla öyle bir bîçare mahluktur ki sermayesi yalnız ihtiyardan bir şa’re (saç) gibi cüz’î bir cüz-i ihtiyarî ve iktidardan zayıf bir kesb ve hayattan çabuk söner bir şule ve ömürden çabuk geçer bir müddetçik ve mevcudiyetten çabuk çürür küçük bir cisimdir. O haliyle beraber kâinatın tabakatında serilmiş hadsiz envaın hesapsız efradından nazik, zayıf bir fert olarak bulunuyor.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Privește, o, omule! Dacă ești slujitorul Lui, poți câștiga un statut superior celorlalte creaturi. Dar dacă refuzi să-L venerezi, vei deveni un sclav decăzut în dizgrația neputinței. Dacă te bazezi pe ego-ul și puterea ta și abandonezi ruga și încrederea în El, te fălești și deviezi spre mândrie și lăudăroșenie, atunci vei decădea mai jos decât o albină sau o furnică în ceea ce privește bunătatea și creația, vei deveni mai neputincios decât un păianjen sau o muscă, iar în ceea ce privește răutatea și distrugerea, vei deveni mai greu decât un munte și mai dăunător decât ciuma.
    İkinci vecih itibarıyla ve bilhassa ubudiyete müteveccih acz ve fakr cihetinde pek büyük bir vüs’ati var, pek büyük bir ehemmiyeti bulunuyor. Çünkü Fâtır-ı Hakîm, insanın mahiyet-i maneviyesinde nihayetsiz azîm bir acz ve hadsiz cesîm bir fakr dercetmiştir. Tâ ki kudreti nihayetsiz bir Kadîr-i Rahîm ve gınası nihayetsiz bir Ganiyy-i Kerîm bir zatın hadsiz tecelliyatına câmi’ geniş bir âyine olsun.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Într-adevăr, o, omule! Posezi două laturi!
    Evet insan bir çekirdeğe benzer. Nasıl ki o çekirdeğe kudretten manevî ve ehemmiyetli cihazat ve kaderden ince ve kıymetli program verilmiş. Tâ ki toprak altında çalışıp, o dar âlemden çıkıp, geniş olan hava âlemine girip, Hâlık’ından istidat lisanıyla bir ağaç olmasını isteyip kendine lâyık bir kemal bulsun.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    '''Prima latură''' este latura ta de creație, de existență, de bunătate, de statornicie și de acțiune, iar '''cealaltă''' este latura de distrugere, de a nu exista, de răutate, negativă și afectivă. În ceea ce privește prima latură, tu ești mai prejos decât o albină sau o vrabie și mai neputincios decât un păianjen sau o muscă. Iar în ceea ce privește a doua latură, tu poți depăși munții, pământul și cerurile. Tu poți căra o povară de care acestea fug și le provoacă o durere adevărată. Poți câștiga o sferă mai extinsă și mai vastă decât acestea. Pentru că, atunci când creezi ceva sau faci un lucru bun, poți să faci acest lucru numai până acolo unde poți ajunge cu mâna, sau poți atinge cu puterea bunătății și creativitatea ta. Iar dacă vrei să faci rău și să distrugi, atunci răutatea ta va copleși și distrugerea ta se va răspândi.
    Eğer o çekirdek, sû-i mizacından dolayı ona verilen cihazat-ı maneviyeyi, toprak altında bazı mevadd-ı muzırrayı celbine sarf etse o dar yerde kısa bir zamanda faydasız tefessüh edip çürüyecektir.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    De exemplu, necredința implică răutate, distrugere, lipsă de sinceritate. Mai mult, acel singur păcat implică o insultă la adresa întregului univers, o falsificare a tuturor Numelor Divine și o trădare a întregii omeniri. Pentru că, aceste ființe au o poziție înaltă și o îndatorire importantă. Pentru că, ele sunt niște scrisori, niște oglinzi și niște funcționari ai Divinității.
    Eğer o çekirdek, o manevî cihazatını فَالِقُ ال۟حَبِّ وَالنَّوٰى nın emr-i tekvinîsini imtisal edip hüsn-ü istimal etse o dar âlemden çıkacak, meyvedar koca bir ağaç olmakla küçücük cüz’î hakikati ve ruh-u manevîsi, büyük bir hakikat-i külliye suretini alacaktır.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Necredința le coboară pe ele de la rangul de oglinzi, funcționari oficiali și purtători de înțelesuri, la nivelul de inutilitate și simple jucării ale coincidenței. Și prin distrugerea morții și prin separare, îi înjosește la rangul de lucruri nesemnificative, de obiecte inutile și lipsite de valoare, sortite decăderii și descompunerii. Mai mult, prin negare, se insultă Numele Divine, ale căror inscripții, manifestări și frumuseți sunt observate în oglinzile tuturor creaturilor universului.
    İşte aynen onun gibi insanın mahiyetine, kudretten ehemmiyetli cihazat ve kaderden kıymetli programlar tevdi edilmiş. Eğer insan, şu dar âlem-i arzîde, hayat-ı dünyeviye toprağı altında o cihazat-ı maneviyesini nefsin hevesatına sarf etse bozulan çekirdek gibi bir cüz’î telezzüz için kısa bir ömürde, dar bir yerde ve sıkıntılı bir halde çürüyüp tefessüh ederek mes’uliyet-i maneviyeyi bedbaht ruhuna yüklenecek, şu dünyadan göçüp gidecektir.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Necredința îl coboară pe cel care deține rangul de reprezentant al lui Allah pe pământ, care este o odă bine compusă a înțelepciunii, ce dezvăluie frumusețea Numelor divine în cel mai frumos mod și este un miracol evident al Puterii Divine precum o sămânță, ce conține toate însușirile unui copac etern și care, prin asumarea ”Responsabilității Supreme” crește pentru a fi mai înalt decât pământul, cerul și munții și câștigă astfel un rang superior îngerilor, la o poziție mai josnică și mai slabă, mai lipsită de putere decât cel mai neputincios și mai josnic animal. În plus îl decade la nivelul unui simplu portret, lipsit de sens, confuz și care se descompune rapid.
    Eğer o istidat çekirdeğini İslâmiyet suyu ile imanın ziyasıyla ubudiyet toprağı altında terbiye ederek evamir-i Kur’aniyeyi imtisal edip cihazat-ı maneviyesini hakiki gayelerine tevcih etse; elbette âlem-i misal ve berzahta dal ve budak verecek ve âlem-i âhiret ve cennette hadsiz kemalât ve nimetlere medar olacak bir şecere-i bâkiyenin ve bir hakikat-i daimenin cihazatına câmi’ kıymettar bir çekirdek ve revnaktar bir makine ve bu şecere-i kâinatın mübarek ve münevver bir meyvesi olacaktır.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    '''În concluzie:''' Sufletul poruncitor de rău, din punct de vedere al stricăciunii și răului, poate să comită crime nenumărate, dar în ceea ce privește creativitatea și bunătatea, puterea lui este extrem de mică și este parțială. Da, poate distruge o casă într-o zi, dar nu o poate reconstrui în o sută de zile.
    '''Evet, hakiki terakki ise insana verilen kalp, sır, ruh, akıl hattâ hayal ve sair kuvvelerin hayat-ı ebediyeye yüzlerini çevirerek her biri kendine lâyık hususi bir vazife-i ubudiyet ile meşgul olmaktadır.''' Yoksa ehl-i dalaletin terakki zannettikleri, hayat-ı dünyeviyenin bütün inceliklerine girmek ve zevklerinin her çeşitlerini, hattâ en süflîsini tatmak için bütün letaifini ve kalp ve aklını nefs-i emmareye musahhar edip yardımcı verse; o terakki değil, sukuttur. Şu hakikati bir vakıa-i hayaliyede, şöyle bir temsilde gördüm ki:
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Dar dacă renunță la egoism și caută bunătatea și succesul de la Cel Divin și refuză răutatea, distrugerea și bazarea pe suflet și caută iertarea și devine un adevărat sclav al lui Allah, atunci va fi obiectul versetului: يُبَدِّلُ اللّٰهُ سَيِّئَاتِهِم۟ حَسَنَاتٍ "... acestora le va schimba Allah faptele rele cu fapte bune..." (<ref>Coran, Sura Al-Furqan: 70</ref>) Posibilitatea nelimitată a lui de a face rău se va transforma în posibilitatea nelimitată de a face bine. Va dobândi valoarea '''”Celei mai frumoase înfățișări”''' și va urca către cele mai mai înalte locuri.
    Ben büyük bir şehre giriyorum. Baktım ki o şehirde büyük saraylar var. Bazı sarayların kapısına bakıyorum, gayet şenlik, parlak bir tiyatro gibi nazar-ı dikkati celbeder, herkesi eğlendirir bir cazibedarlık vardı. Dikkat ettim ki o sarayın efendisi kapıya gelmiş, it ile oynuyor ve oynamasına yardım ediyor. Hanımlar, yabani gençlerle tatlı sohbetler ediyorlar. Yetişmiş kızlar dahi çocukların oynamasını tanzim ediyorlar. Kapıcı da onlara kumandanlık eder gibi bir aktör tavrını almış. O vakit anladım ki o koca sarayın içerisi bomboş. Hep nazik vazifeler, muattal kalmış. Ahlâkları, sukut etmiş ki kapıda bu sureti almışlardır.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Ia aminte, o, tu, omule nepăsător! Privește generozitatea și dărnicia Celui Atotputernic! Deși ar fi drept ca un păcat să se socotească cât o mie de păcate și o singură faptă bună să se socotească tot cât una sau deloc, El înregistrează un păcat ca unul singur și o faptă bună ca zece, câteodată ca șaptezeci, câteodată ca șapte sute și câteodată ca șapte mii. Așa că înțelege din această învățătură înțeleaptă că intrarea în acel Iad înfricoșător este ca pedeapsă pentru cele săvârșite, iar aceasta este însăși dreptatea, însă intrarea în Paradis este generozitate pură.
    Sonra geçtim, bir büyük saraya daha rast geldim. Gördüm ki kapıda uzanmış vefadar bir it ve kaba, sert, sakin bir kapıcı ve sönük bir vaziyet vardı. Merak ettim. Ne için o öyle, bu böyle? İçeriye girdim. Baktım ki içerisi çok şenlik. Daire daire üstünde, ayrı ayrı nazik vazifeler ile saray ehli meşguldürler. Birinci dairedeki adamlar sarayın idaresini, tedbirini görüyorlar. Üstündeki dairede kızlar, çocuklar ders okuyorlar. Daha üstünde hanımlar, gayet latîf sanatlar, güzel nakışlarla iştigal ediyorlar. En yukarıda efendi, padişahla muhabere edip halkın istirahatini temin için ve kendi kemalâtı ve terakkiyatı için kendine has ve ulvi vazifeler ile iştigal ediyor gördüm. Ben onlara görünmediğim için “Yasak” demediler, gezebildim.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    <span id="İKİNCİ_NÜKTE"></span>
    Sonra çıktım, baktım. O şehrin her tarafında bu iki kısım saraylar var. Sordum, dediler: “O kapısı şenlik ve içi boş saraylar, kâfirlerin ileri gelenlerinindir ve ehl-i dalaletindir. Diğerleri, namuslu Müslüman büyüklerinindir.” Sonra bir köşede bir saraya rast geldim. Üstünde “Said” ismini gördüm. Merak ettim. Daha dikkat ettim, suretimi üstünde gördüm gibi bana geldi. Kemal-i taaccübümden bağırarak aklım başıma geldi, ayıldım.
    === A DOUA ÎNDRUMARE: ===
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Omul are două chipuri. '''Primul''' privește această lume, prin latura ego-ului său și '''celălalt''' privește Lumea de Apoi, prin latura adorării și a servitudinii față de Allah.
    İşte o vakıa-i hayaliyeyi sana tabir edeceğim. Allah hayretsin.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    În ceea ce privește primul chip, el este o creatură neputincioasă, al cărui capital se restrânge, la o voință asupra căreia are o putere parțială de alegere precum un fir de păr, la o putere cu capacitate limitată, la o viață cu o flacără care se stinge rapid, la o existență de o clipită care trece imediat și un corp mic care se descompune rapid. Aflându-se în această poziție, omul, este și un individ slab și sensibil printre toate creaturile nenumărate care au fost prezentate în nivelurile universului.
    İşte o şehir ise hayat-ı içtimaiye-i beşeriye ve medine-i medeniyet-i insaniyedir. O sarayların her birisi, birer insandır. O saray ehli ise insandaki göz, kulak, kalp, sır, ruh, akıl gibi letaif ve nefis ve heva ve kuvve-i şeheviye ve kuvve-i gazabiye gibi şeylerdir. Her bir insanda her bir latîfenin ayrı ayrı vazife-i ubudiyetleri var. Ayrı ayrı lezzetleri, elemleri var. Nefis ve heva, kuvve-i şeheviye ve gazabiye, bir kapıcı ve it hükmündedirler. İşte o yüksek letaifi, nefis ve hevaya musahhar etmek ve vazife-i asliyelerini unutturmak, elbette sukuttur, terakki değildir. Sair cihetleri sen tabir edebilirsin.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    În ceea ce privește al doilea chip și în special cel al slăbiciunii și a sărăciei ce se îndreaptă către adorare, omul este o ființă însemnată și cuprinzătoare. Aceasta deoarece Creatorul Preaînțelept a insinuat în natura omenească o infinită neputință și sărăcie, astfel încât el să fie o oglindă cuprinzătoare care reflectă manifestările nemărginite ale Milosteniei și Puterii Divine, dar și cele ale Bogăției și Dărniciei Lui.
    === ÜÇÜNCÜ NÜKTE ===
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Într-adevăr, omul seamănă cu o sămânță. Așa cum acestei semințe i s-au dat niște unelte spirituale și importante din partea Puterii și un program delicat și valoros din partea Destinului Divin, tot așa ea poate lucra sub pământ, poate ieși din acea lume îngustă, poate intra în lumea vastă a aerului, poate să ceară Creatorului, prin limbajul dispoziției ei, să fie un copac și să găsească o perfecțiune demnă de ea.
    İnsan, fiil ve amel cihetinde ve sa’y-i maddî itibarıyla zayıf bir hayvandır, âciz bir mahluktur. Onun o cihetteki daire-i tasarrufatı ve mâlikiyeti o kadar dardır ki elini uzatsa ona yetişebilir. Hattâ, insanın eline dizginini veren hayvanat-ı ehliye, insanın zaaf ve acz ve tembelliğinden birer hisse almışlardır ki yabani emsallerine kıyas edildikleri vakit, azîm fark görünür (Ehlî keçi ve öküz, yabani keçi ve öküz gibi).
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Dacă acea sămânță, din cauza unui temperament rău, folosește acele unelte spirituale pentru a atrage anumite substanțe dăunătoare din pământ, atunci ea va mucegăi și va putrezi fără rost în acea lume îngustă, într-un interval scurt.
    Fakat o insan, infial ve kabul ve dua ve sual cihetinde, şu dünya hanında aziz bir yolcudur. Ve öyle bir Kerîm’e misafir olmuş ki nihayetsiz rahmet hazinelerini ona açmış. Ve hadsiz bedî’ masnuatını ve hizmetkârlarını ona musahhar etmiş. Ve o misafirin tenezzühüne ve temaşasına ve istifadesine öyle büyük bir daire açıp müheyya etmiştir ki o dairenin nısf-ı kutru –yani merkezden muhit hattına kadar– gözün kestiği miktar, belki hayalin gittiği yere kadar geniştir ve uzundur.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Dar dacă acea sămânță folosește așa cum trebuie acele unelte spirituale, în conformitate cu comanda divină: فَالِقُ ال۟حَبِّ وَالنَّوٰى "Allah este Cel care face să se crape seminţele şi sâmburii." (<ref>Coran, Sura Al-’An’Am: 95</ref>) va ieși din acea lume îngustă și va deveni un copac măreț cu roade; natura ei plăpândă ajungând să ia forma unui adevăr mare și universal.
    İşte eğer insan, enaniyetine istinad edip hayat-ı dünyeviyeyi gaye-i hayal ederek derd-i maişet içinde muvakkat bazı lezzetler için çalışsa, gayet dar bir daire içinde boğulur, gider. Ona verilen bütün cihazat ve âlât ve letaif, ondan şikâyet ederek haşirde onun aleyhinde şehadet edeceklerdir ve davacı olacaklardır.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    În mod similar, naturaleții omului i s-au dat unelte importante și programe valoroase din partea Puterii și a Destinului Divin. Dacă omul folosește acele unelte spirituale pentru poftele sufletul său și pe plăceri minore, sub pământul acestei vieți lumești înguste, el va decădea și se va descompune asemeni acelei semințe stricate; va căra responsabilitatea pe umerii spiritului său nenorocos și va dispărea din această lume.
    Eğer kendini misafir bilse misafir olduğu Zat-ı Kerîm’in izni dairesinde sermaye-i ömrünü sarf etse, öyle geniş bir daire içinde uzun bir hayat-ı ebediye için güzel çalışır ve teneffüs edip istirahat eder. Sonra a’lâ-yı illiyyîne kadar gidebilir. Hem de bu insana verilen bütün cihazat ve âlât, ondan memnun olarak âhirette lehinde şehadet ederler.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Dar dacă el hrănește sămânța capacității sale, în pământul adorării lui Allah, cu apa Islamului și cu lumina credinței în conformitate cu poruncile Coranului și își orientează propriile capacități spre adevăratele lor scopuri, fără îndoială că va deveni o sămânță valoroasă ce conține toate sistemele adevărului permanent și a copacului veșnic ce produce ramuri și muguri în lumea înfățișată și în Lumea mormântului.
    Evet insana verilen bütün cihazat-ı acibe, bu ehemmiyetsiz hayat-ı dünyeviye için değil, belki pek ehemmiyetli bir hayat-ı bâkiye için verilmişler. Çünkü insanı hayvana nisbet etsek görüyoruz ki insan, cihazat ve âlât itibarıyla çok zengindir, yüz derece hayvandan daha ziyadedir. Hayat-ı dünyeviye lezzetinde ve hayvanî yaşayışında yüz derece aşağı düşer. Çünkü her gördüğü lezzetinde bir elem izi vardır. Geçmiş zamanın elemleri ve gelecek zamanın korkuları ve her bir lezzetin dahi elem-i zevali, onun zevklerini bozuyor ve lezzetinde bir iz bırakıyor. Fakat hayvan öyle değil. Elemsiz bir lezzet alır, kedersiz bir zevk eder. Ne geçmiş zamanın elemleri onu incitir, ne de gelecek zamanın korkuları onu ürkütür. Rahatla yaşar, yatar, Hâlık’ına şükreder.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    De asemenea va constitui motivul nenumăratelor perfecțiuni și recompense în Lumea de Apoi și din Paradis și va deveni o mașină minunată și o sămânța binecuvântată și dădătoare de lumină a copacului acestui univers.
    Demek ahsen-i takvim suretinde yaratılan insan, hayat-ı dünyeviyeye hasr-ı fikr etse; yüz derece sermayece hayvandan yüksek olduğu halde, yüz derece serçe kuşu gibi bir hayvandan aşağı düşer. Başka bir yerde bir temsil ile bu hakikati beyan etmiştim. Münasebet geldi, yine o temsili tekrar ediyorum. Şöyle ki:
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Într-adevăr, adevăratul progres este ca omul să îndrepte fețele inimii, spiritului, minții, chiar și a imaginației și a celorlalte puteri date lui spre viața eternă astfel încât fiecare în acestea să se ocupe de modul său propriu de adorare. Progresul nu este așa cum își imaginează oamenii cei rătăciți și anume să intre în viața acestei lumi cu toate detaliile ei și să guste din orice fel de plăcere a ei, chiar și pe cele mai înjosite, punând toate facultățile subtile ale omului – cum ar fi inima și mintea – la dispoziția sufletului poruncitor de rău care nu devine astfel un ajutor al acestuia, ci din contră este declin.
    Bir adam, bir hizmetkârına on altın verip “Mahsus bir kumaştan bir kat elbise yaptır.” emreder. İkincisine bin altın verir, bir pusula içinde bazı şeyler yazılı o hizmetkârın cebine koyar, bir pazara gönderir. Evvelki hizmetkâr, on altın ile a’lâ kumaştan mükemmel bir elbise alır. İkinci hizmetkâr, divanelik edip evvelki hizmetkâra bakıp, cebine konulan hesap pusulasını okumayarak bir dükkâncıya bin altın vererek bir kat elbise istedi. İnsafsız dükkâncı da kumaşın en çürüğünden bir kat elbise verdi. O bedbaht hizmetkâr, seyyidinin huzuruna geldi ve şiddetli bir te’dib gördü ve dehşetli bir azap çekti. İşte edna bir şuuru olan anlar ki ikinci hizmetkâra verilen bin altın, bir kat elbise almak için değildir. Belki mühim bir ticaret içindir.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    '''Am văzut acest lucru într-o viziune care poate fi descrisă prin următoarea pildă:'''
    Aynen onun gibi insandaki cihazat-ı maneviye ve letaif-i insaniye ki her birisi hayvana nisbeten yüz derece inbisat etmiş. Mesela, güzelliğin bütün meratibini fark eden insan gözü ve taamların bütün çeşit çeşit ezvak-ı mahsusalarını temyiz eden insanın zaika-i lisaniyesi ve hakaikin bütün inceliklerine nüfuz eden insanın aklı ve kemalâtın bütün envaına müştak insanın kalbi gibi sair cihazları, âletleri nerede? Hayvanın pek basit, yalnız bir iki mertebe inkişaf etmiş âletleri nerede? Yalnız şu kadar fark var ki hayvan, kendine has bir amelde (münhasıran o hayvanda bir cihaz-ı mahsus) ziyade inkişaf eder. Fakat o inkişaf, hususidir.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Mă duceam spre un oraș mare. Am observat că acel oraș avea palate mari. Privind la ușile unora dintre palate, am văzut locuri de distracție precum niște teatre pline de veselie și care atrăgeau atenția tuturor. M-am uitat cu atenție și am văzut că stăpânul acelui palat a venit la poartă, unde se juca cu câinele său și asista la joaca lui. Femeile purtau conversații dulci cu tineri străini, iar tinerele domnișoare se ocupau de organizarea jocurilor pentru copii. Până și portarul, ca și cum ar fi un actor, se comporta precum un comandant. Atunci am înțeles că interiorul acelui palat măreț era gol și obligațiile lor subtile rămăseseră neîndeplinite. Moralitatea lor decăzuse așa de mult încât se ajunsese la imaginea prezentă la poartă.
    İnsanın cihazat cihetiyle zenginliği şu sırdandır ki: Akıl ve fikir sebebiyle insanın hâsseleri, duyguları fazla inkişaf ve inbisat peyda etmiştir. Ve ihtiyacatın kesreti sebebiyle çok çeşit çeşit hissiyat peyda olmuştur. Ve hassasiyeti çok tenevvü etmiş. Ve fıtratın câmiiyeti sebebiyle pek çok makasıda müteveccih arzulara medar olmuş. Ve pek çok vazife-i fıtriyesi bulunduğu sebebiyle âlât ve cihazatı ziyade inbisat peyda etmiştir. Ve ibadatın bütün envaına müstaid bir fıtratta yaratıldığı için bütün kemalâtın tohumlarına câmi’ bir istidat verilmiştir.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Apoi am mers mai departe și am dat de un alt palat. Acolo am văzut că la ușă stătea un câine credincios alături de un portar serios, dur și sobru. M-am întrebat: „De ce acolo era așa și de ce aici este așa?” Am intrat și am observat că înăuntru era veselie mare. Apartament peste apartament, oamenii acestui palat erau ocupați cu diferite îndatoriri subtile. Bărbații din primul apartament supravegheau administrarea și organizarea palatului. În apartamentele de sus, fetele dădeau lecții copiilor. Mai sus, femeile erau ocupate cu lucrări de artă fină și broderii frumoase. Și la ultimul etaj, îl vedeam pe domnul care stătea de vorbă cu sultanul și care era preocupat cu îndatoriri mărețe și speciale pentru a păstra liniștea poporului și pentru a garanta propriile realizări și progrese. De vreme ce ei nu mă vedeau, mă puteam plimba în voie fără să fiu oprit.
    İşte şu derece cihazatça zenginlik ve sermayece kesret, elbette ehemmiyetsiz muvakkat şu hayat-ı dünyeviyenin tahsili için verilmemiştir. Belki şöyle bir insanın vazife-i asliyesi, nihayetsiz makasıda müteveccih vezaifini görüp acz ve fakr ve kusurunu ubudiyet suretinde ilan etmek ve küllî nazarıyla mevcudatın tesbihatını müşahede ederek şehadet etmek ve nimetler içinde imdadat-ı Rahmaniyeyi görüp şükretmek ve masnuatta kudret-i Rabbaniyenin mu’cizatını temaşa ederek nazar-ı ibretle tefekkür etmektir.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Apoi am ieșit și am văzut că în toate colțurile acelui oraș nu erau decât palate asemenea celor două. Am întrebat și au spus că: ”Acele locuri de veselie la ușă dar goale înăuntru aparțin necredincioșilor și celor rătăciți, iar celălalte aparțin credincioșilor onorabili.”
    Ey dünya-perest ve hayat-ı dünyeviyeye âşık ve sırr-ı ahsen-i takvimden gafil insan! Şu hayat-ı dünyeviyenin hakikatini bir vakıa-i hayaliyede Eski Said görmüş. Onu Yeni Said’e döndürmüş olan şu vakıa-i temsiliyeyi dinle:
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Apoi am mai găsit un palat într-un colț, care avea numele meu '''”SAID”''' scris deasupra. Am devenit curios, m-am uitat mai atent și am avut impresia că-mi văd chipul pe el. Am țipat cu uimire totală, mi- am revenit și m-am trezit.
    Gördüm ki ben bir yolcuyum. Uzun bir yola gidiyorum, yani gönderiliyorum. Seyyidim olan zat, bana tahsis ettiği altmış altından tedricen birer miktar para veriyordu. Ben de sarf edip pek eğlenceli bir hana geldim. O handa bir gece içinde on altını kumara mumara, eğlencelere ve şöhret-perestlik yoluna sarf ettim. Sabahleyin elimde hiçbir para kalmadı. Bir ticaret edemedim. Gideceğim yer için bir mal alamadım. Yalnız o paradan bana kalan elemler, günahlar ve eğlencelerden gelen yaralar, bereler, kederler benim elimde kalmıştı.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Îți voi spune ce reprezintă această viziune, fie ca Allah să facă să fie bine!
    Birden ben o hazîn halette iken orada bir adam peyda oldu. Bana dedi: “Bütün bütün sermayeni zayi ettin. Tokada da müstahak oldun. Gideceğin yere de müflis olarak elin boş gideceksin. Fakat aklın varsa tövbe kapısı açıktır. Bundan sonra sana verilecek bâki kalan on beş altından her eline geçtikçe yarısını ihtiyaten muhafaza et. Yani gideceğin yerde sana lâzım olacak bazı şeyleri al.” Baktım, nefsim razı olmuyor. “Üçte birisini” dedi. Ona da nefsim itaat etmedi. Sonra “Dörtte birisini” dedi. Baktım, nefsim müptela olduğu âdetini terk edemiyor. O adam hiddetle yüzünü çevirdi, gitti.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Acel oraș reprezintă viața socială a oamenilor și locul civilizației omenești. Acele palate reprezintă fiecare câte un om. Cetățenii acelor palate înfățișează simțurile și capacitățile omului, precum ochii, urechile, sufletul, spiritul și mintea, puterea furiei și a poftei sufletești. Fiecare simț al omului are o anumită îndatorire în ceea ce privește adorarea. Are plăceri particulare și dureri diferite. Sinele și capriciile, puterea furiei și a poftelor trupești sunt reprezentate de câine și de portar. Așadar, a face ca acele facultăți subtile să fie puse la dispoziția sufletului și a capriciilor sale și astfel să-și uite adevăratele îndatoriri, este cu siguranță declin și nu progres. Restul aspectelor le poți interpreta și de unul singur.
    Birden o hal değişti. Baktım ki ben, tünel içinde sukut eder gibi bir süratle giden bir şimendifer içindeyim. Telaş ettim. Fakat ne çare ki hiçbir tarafa kaçılmaz. Garaibden olarak o şimendiferin iki tarafında pek cazibedar çiçekler, leziz meyveler görünüyordu. Ben de akılsız acemiler gibi onlara bakıp elimi uzattım. O çiçekleri koparmak, o meyveleri almak için çalıştım. Fakat o çiçekler ve meyveler, dikenli mikenli, mülakatında elime batıyor, kanatıyor. Şimendiferin gitmesiyle müfarakatından elimi parçalıyorlar, bana pek pahalı düşüyorlardı. Birden şimendiferdeki bir hademe dedi: “Beş kuruş ver, sana o çiçek ve meyvelerden istediğin kadar vereceğim. Beş kuruş yerine elin parçalanmasıyla yüz kuruş zarar ediyorsun. Hem de ceza var, izinsiz koparamazsın.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    <span id="ÜÇÜNCÜ_NÜKTE"></span>
    Birden sıkıntıdan ne vakit tünel bitecek diye başımı çıkarıp ileriye baktım. Gördüm ki tünel kapısı yerine çok delikler görünüyor. O uzun şimendiferden o deliklere adamlar atılıyorlar. Bana mukabil bir delik gördüm. İki tarafında iki mezar taşı dikilmiş. Merak ile dikkat ettim. O mezar taşında büyük harflerle “Said” ismi yazılmış gördüm. Teessüf ve hayretimden “Eyvah!” dedim. Birden o han kapısında bana nasihat eden zatın sesini işittim. Dedi: “Aklın başına geldi mi?” Dedim: “Evet geldi fakat kuvvet kalmadı, çare yok.” Dedi: “Tövbe et, tevekkül et.” Dedim: “Ettim!”
    === A TREIA ÎNDEMNARE: ===
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    În ceea ce privește actele și faptele sale și munca depusă de el, omul este un animal slab, o creatură neajutorată. Iar sfera manifestărilor și posesiunilor sale din această privință este așa de îngustă, încât dacă întinde mâna poate să le atingă. Până și animalele domestice, care au fost date omului, au luat o parte din neputința, neajutorarea și lenevia lui, astfel încât dacă sunt comparate cu suratele lor din sălbăticie, se vor observa mari diferențe. (Precum vitele și caprele domestice și vitele și caprele sălbatice).
    Ayıldım… Eski Said kaybolmuş. Yeni Said olarak kendimi gördüm.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Dar în ceea ce privește emoțiile, înțelegerile, ruga și implorarea, omul este un călător onorat în această lume. El a devenit un musafir al Celui Generos astfel încât s-au deschis înaintea lui comorile infinite ale Milei Sale și i-au fost puse în slujba sa creații minunate și servitori nenumărați. Și pentru a asigura recreerea, distracția și confortul acestui musafir a pregătit un loc așa de mare și de spațios încât diametrul său, adică din centru și până la cel mai îndepărtat punct, este la fel de lung și de lat cât poate să cuprindă cu ochii și cu imaginația sa.
    İşte o vakıa-i hayaliyeyi –Allah hayretsin– bir iki kısmını ben tabir edeceğim, sair cihetleri sen kendin tabir et.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Dar dacă omul se bazează pe ego și face din această viață un scop, este tentat să guste aceste plăceri temporare în timp ce se luptă să-și câștige traiul și ca urmare se va sufoca în acest loc strâmt și va pieri. Toate părțile corpului, simțurile și capacitățile vor depune mărturie împotriva lui în Ziua de Apoi și vor conduce la judecata lui.
    O yolculuk ise âlem-i ervahtan, rahm-ı maderden, gençlikten, ihtiyarlıktan, kabirden, berzahtan, haşirden, köprüden geçen ebedü’l-âbâd tarafına bir yolculuktur. O altmış altın ise altmış sene ömürdür ki bu vakıayı gördüğüm vakit kendimi kırk beş yaşında tahmin ediyordum. Senedim yok, fakat bâki kalan on beşinden yarısını âhirete sarf etmek için Kur’an-ı Hakîm’in hâlis bir tilmizi beni irşad etti. O han ise benim için İstanbul imiş. O şimendifer ise zamandır. Her bir yıl bir vagondur. O tünel ise hayat-ı dünyeviyedir. O dikenli çiçekler ve meyveler ise lezaiz-i nâmeşruadır ve lehviyat-ı muharremedir ki mülakat esnasında tasavvur-u zevaldeki elem, kalbi kanatıyor. Müfarakatında parçalıyor. Cezayı dahi çektiriyor. Şimendifer hademesi demişti: “Beş kuruş ver, onlardan istediğin kadar vereceğim.” Onun tabiri şudur ki insanın helâl sa’yiyle meşru dairede gördüğü zevkler, lezzetler keyfine kâfidir. Harama girmeye ihtiyaç bırakmaz. Sair kısımları sen tabir edebilirsin…
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Însă dacă el știe că este musafirul Celui Generos și își cheltuiește capitalul vieții lui în sfera permisiunii Lui, el va depune un efort plăcut și se va odihni în această sferă atât de largă, pentru a dobândi o viață eternă. Apoi se poate înălța până la cele mai înalte locuri. Iar toate părțile corpului și simțurile oferite omului vor fi mulțumite de el și vor depune mărturie pentru el în Ziua Judecății.
    === DÖRDÜNCÜ NÜKTE ===
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Desigur, toate aceste capacități minunate nu sunt oferite omului pentru această viață trecătoare, ci poate au fost oferite pentru o viață eternă foarte importantă. Pentru că, dacă comparăm omul cu animalele, putem vedea că omul este de o sută de ori mai bogat decât ele din punct de vedere al părților corpului și a simțurilor lui. Dar în ceea ce privește plăcerile pământești și viața animalică, el decade de o sută de ori mai mult. Deoarece, pentru fiecare plăcere primită, el resimte o durere de o mie de ori mai mare. Durerile trecutului, fricile viitorului și întristarea pricinuită de pierderea fiecărei plăceri îi strică bucuria și îi lasă o amprentă în acea plăcere.
    İnsan, şu kâinat içinde pek nazik ve nâzenin bir çocuğa benzer. Zaafında büyük bir kuvvet ve aczinde büyük bir kudret vardır. Çünkü o zaafın kuvvetiyle ve aczin kudretiyledir ki şu mevcudat ona musahhar olmuş. Eğer insan zaafını anlayıp kālen, halen, tavren dua etse ve aczini bilip istimdad eylese; o teshirin şükrünü eda ile beraber matlubuna öyle muvaffak olur ve maksatları ona öyle musahhar olur ki iktidar-ı zatîsiyle onun öşr-i mi’şarına muvaffak olamaz. Yalnız bazı vakit lisan-ı hal duasıyla hasıl olan bir matlubunu yanlış olarak kendi iktidarına hamleder. Mesela, tavuğun yavrusunun zaafındaki kuvvet, tavuğu arslana saldırtır. Yeni dünyaya gelen arslanın yavrusu, o canavar ve aç arslanı kendine musahhar edip onu aç bırakıp kendi tok oluyor. İşte cây-ı dikkat zaaftaki bir kuvvet ve şâyan-ı temaşa bir cilve-i rahmet…
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Însă, animalele nu sunt așa. Ele primesc plăceri fără dureri și bucuri fără tristeți. Nici durerile trecutului și nici fricile viitorului nu le pot face să sufere și nu le înfricoșează. Trăiesc o viață liniștită, dorm și Îi mulțumesc Creatorului.
    Nasıl ki nazdar bir çocuk ağlamasıyla ya istemesiyle ya hazîn haliyle matlublarına öyle muvaffak olur ve öyle kavîler ona musahhar olurlar ki o matlublardan binden birisine bin defa kuvvetçiğiyle yetişemez. Demek zaaf ve acz, onun hakkında şefkat ve himayeti tahrik ettikleri için küçücük parmağıyla kahramanları kendine musahhar eder. Şimdi böyle bir çocuk, o şefkati inkâr etmek ve o himayeti ittiham etmek suretiyle ahmakane bir gurur ile “Ben kuvvetimle bunları teshir ediyorum.” dese, elbette bir tokat yiyecektir.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Înseamnă că, dacă omul care a fost creat cu cea mai frumoasă înfățișare își va restrânge scopul numai la această viață lumească, - în ceea ce privește capitalul, cu toate că este mai presus de o sută de ori decât animalele -, el va decădea de o sută de ori mai prejos decât o vrabie. Am explicat acest lucru într-un alt loc, printr-o pildă și fiindcă a venit vorba, o voi spune din nou. Era așa:
    İşte insan dahi Hâlık’ının rahmetini inkâr ve hikmetini ittiham edecek bir tarzda küfran-ı nimet suretinde Karun gibi اِنَّمَٓا اُوتٖيتُهُ عَلٰى عِل۟مٍ yani “Ben kendi ilmimle, kendi iktidarımla kazandım.” dese, elbette sille-i azaba kendini müstahak eder.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Un om i-a dat slujitorului său zece bani de aur și i-a spus să meargă să-i facă un rând de haine dintr-un anumit material. Celui de-al doilea slujitor i-a dat o mie de bani de aur și o hârtie cu niște inscripții pe care i-a vârât-o în buzunar și l-a trimis la piață. Primul slujitor, cu cei zece bani a cumpărat haine frumoase făcute din cel mai bun material. Al doilea slujitor, fiind prostănac și privindu-l pe primul slujitor, necitind instrucțiunile puse în buzunar, a intrat într-un magazin, a plătit o mie de bani și a luat un rând de haine. Iar vânzătorul necinstit i-a dat hainele făcute din cel mai necalitativ material. Apoi acel slujitor ghinionist a venit în fața stăpânului său care l-a certat aspru și, ca urmare, i-a dat o pedeapsă dureroasă. Așadar, chiar și cel mai neinteligent om poate să înțeleagă că cei o mie de bani dați celui de-al doilea slujitor nu erau pentru a cumpăra un rând de haine, ci poate pentru a încheia o afacere importantă.
    Demek şu meşhud saltanat-ı insaniyet ve terakkiyat-ı beşeriye ve kemalât-ı medeniyet; celb ile değil, galebe ile değil, cidal ile değil, belki ona, onun zaafı için teshir edilmiş, onun aczi için ona muavenet edilmiş, onun fakrı için ona ihsan edilmiş, onun cehli için ona ilham edilmiş, onun ihtiyacı için ona ikram edilmiş. Ve o saltanatın sebebi, kuvvet ve iktidar-ı ilmî değil, belki şefkat ve re’fet-i Rabbaniye ve rahmet ve hikmet-i İlahiyedir ki eşyayı ona teshir etmiştir. Evet, bir gözsüz akrep ve ayaksız bir yılan gibi haşerata mağlup olan insana, bir küçük kurttan ipeği giydiren ve zehirli bir böcekten balı yediren; onun iktidarı değil, belki onun zaafının semeresi olan teshir-i Rabbanî ve ikram-ı Rahmanîdir.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    În același fel, fiecare membru al corpului și fiecare simț subtil oferit omului i-au fost date de o sută de ori mai mult decât le-au fost oferite animalelor. Deci unde sunt capacitățile și membrele omului, precum ochii, care pot vedea toate nivelele frumuseții, și simțul gustului, care poate distinge toate particularitățile feluritelor mâncăruri, inteligența, care poate vedea numeroasele detalii subtile ale realității, și inima, care tânjește după toate nivelele perfecțiunii? Și unde sunt membrele și capacitățile extrem de simple ale animalelor care sunt dezvoltate până la unu sau două nivele? Numai că există o anumită diferență și anume că animalul posedă o parte diferită, specială pentru specia din care face parte și este mai dezvoltată decât la celelalte animale, iar această dezvoltare este o particularitate a lui.
    Ey insan! Madem hakikat böyledir, gururu ve enaniyeti bırak. Uluhiyetin dergâhında acz ve zaafını, istimdad lisanıyla; fakr ve hâcatını, tazarru ve dua lisanıyla ilan et ve abd olduğunu göster. Ve حَس۟بُنَا اللّٰهُ وَنِع۟مَ ال۟وَكٖيلُ de, yüksel.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Taina care se află la baza bogăției omului în ceea ce privește capacitățile lui este aceea că simțurile și sentimentele lui au fost dezvoltate și extinse foarte mult datorită rațiunii și a gândirii. Și din pricina multitudinilor de nevoi el a fost înzestrat cu foarte multe tipuri de simțuri. Astfel a căpătat o multitudine de simțuri de diferite feluri. Iar datorită naturaleții sale complexe, omului i-au fost date numeroase dorințe care au condus mai apoi spre numeroase scopuri. Și datorită multitudinilor sarcinilor sale, pricinuite de naturalețe, părțile și simțurile sale s-au extins mult. Iar datorită faptului că el a fost creat cu o capacitate naturală de a îndeplini orice fel de act de adorare i-au fost date abilitățile complexe ale tuturor semințelor desăvârșirii.
    Hem deme ki: “Ben hiçim, ne ehemmiyetim var ki bu kâinat bir Hakîm-i Mutlak tarafından kasdî olarak bana teshir edilsin, benden bir şükr-ü küllî istenilsin?”
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Deci, această bogație a capacităților și abundența de capital nu a fost dată cu siguranță pentru a se preocupa de această viață lumească temporară. Mai degrabă, îndatorirea fundamentală a omului este să-și îndeplinească obligațiile, care privesc către obiective fără de limite, -și proclame neputința, sărăcia și defectele sub forma supunerii, să depună mărturie față de pomenirilor aduse de creaturi urmărindu-le cu o privire amplă și să aducă mulțumiri observând printre toate binecuvântările, susținerea Celui Milostiv și să contempleze privind miracolele Puterii Divine asupra creațiilor Sale.
    Çünkü sen, çendan nefsin ve suretin itibarıyla hiç hükmündesin. Fakat vazife ve mertebe noktasında, sen şu haşmetli kâinatın dikkatli bir seyircisi, şu hikmetli mevcudatın belâgatlı bir lisan-ı nâtıkı ve şu kitab-ı âlemin anlayışlı bir mütalaacısı ve şu tesbih eden mahlukatın hayretli bir nâzırı ve şu ibadet eden masnuatın hürmetli bir ustabaşısı hükmündesin.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    O, tu, omule care adori și care iubești această viață lumească și care nu înțelegi secretul din ”cea mai frumoasă înfățișare”. Vechiul Said a văzut realitatea vieții lumești într-o viziune, care l-a transformat în Noul Said. Ascultă această pildă:
    Evet ey insan! Sen, nebatî cismaniyetin cihetiyle ve hayvanî nefsin itibarıyla sağir bir cüz, hakir bir cüz’î, fakir bir mahluk, zayıf bir hayvansın ki bütün dehşetli mevcudat-ı seyyalenin dalgaları içinde çalkanıp gidiyorsun. Fakat muhabbet-i İlahiyenin ziyasını tazammun eden imanın nuruyla münevver olan İslâmiyet’in terbiyesiyle tekemmül edip; insaniyet cihetinde, abdiyetin içinde bir sultansın ve cüz’iyetin içinde bir küllîsin, küçüklüğün içinde bir âlemsin ve hakaretin içinde öyle makamın büyük ve daire-i nezaretin geniş bir nâzırsın ki diyebilirsin: “Benim Rabb-i Rahîm’im dünyayı bana bir hane yaptı. Ay ve güneşi, o haneme bir lamba; ve baharı, bir deste gül; ve yazı, bir sofra-i nimet; ve hayvanı, bana hizmetkâr yaptı. Ve nebatatı, o hanemin ziynetli levazımatı yapmıştır.”
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    M-am văzut pe mine; eram un călător. Mergeam pe un drum lung. De fapt, eram trimis. Cel care era stăpânul meu îmi dădea o sumă de bani, treptat, din cei șaizeci de bani de aur care îi alocase pentru mine. Iar eu, cheltuindu-i, am ajuns într-un han plin de distracții de tot felul. Într-o singură noapte, am cheltuit în acel han zece bani de aur pe jocuri de noroc, distracție și petrecere și ca urmare dimineața am rămas fără niciun ban. Nu făcusem nicio afacere și nici nu am putut să iau marfă pentru locul unde trebuia să ajung. Tot ce-mi rămăsese din banii mei erau păcatele și durerile, iar de la petreceri, rănile și tristețea.
    '''Netice-i kelâm:''' Sen eğer nefis ve şeytanı dinlersen esfel-i safilîne düşersin. Eğer Hak ve Kur’an’ı dinlersen a’lâ-yı illiyyîne çıkar, kâinatın bir güzel takvimi olursun.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    În timp ce eram în această stare deplorabilă, deodată a apărut un om care mi-a spus:
    === BEŞİNCİ NÜKTE ===
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    ”Ai cheltuit toți banii și acum meriți să fii pedepsit. Vei merge spre destinația ta falit și cu mâinile goale. Dar dacă ai minte, ușa căinței este deschisă. Când vei primi cei cincisprezece bani de aur care au mai rămas, păstrează jumătate din ei, ca rezervă. Adică cumpără unele lucruri care-ți sunt necesare pentru locul unde vrei să mergi.” Am văzut că sufletul meu nu este de acord. A spus: ”O treime.” Din nou sufletul meu nu a fost de acord. A spus: ”O pătrime.” Am observat că sufletul meu nu se poate delăsa de viciile lui, ca urmare acel omul s- a întors furios și a plecat.
    İnsan, şu dünyaya bir memur ve misafir olarak gönderilmiş, çok ehemmiyetli istidat ona verilmiş. Ve o istidadata göre ehemmiyetli vazifeler tevdi edilmiş. Ve insanı, o gayeye ve o vazifelere çalıştırmak için şiddetli teşvikler ve dehşetli tehditler edilmiş. Başka yerde izah ettiğimiz vazife-i insaniyetin ve ubudiyetin esasatını şurada icmal edeceğiz. Tâ ki “ahsen-i takvim” sırrı anlaşılsın.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Dintr-o dată, totul s-a schimbat. Am văzut că mă aflam într-un tren, care mergea cu o viteză foarte mare, într-un tunel, ca și cum ar coborî pe verticală. Am început să mă îngrijorez. Dar ce puteam să fac căci nu exista nicio ușă de scăpare. Surprinzător, flori atractive și fructe gustoase apăreau de ambele părți ale trenului. Iar eu, precum un prost, le-am privit și am întins mâna, încercând să rup acele flori și să culeg acele fructe. Numai că acele flori și fructe aveau țepi care mi-au sfâșiat mâinile și mi le-a făcut să sângereze. Și din cauza vitezei trenului, mâinile mele au fost rupte. Prețul care l-am plătit pentru ele a ajuns prea scump.
    İşte insan, şu kâinata geldikten sonra '''iki cihet''' ile ubudiyeti var: Bir ciheti; gaibane bir surette bir ubudiyeti, bir tefekkürü var. Diğeri; hazırane, muhataba suretinde bir ubudiyeti, bir münâcatı vardır.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Dintr-o dată un conductor mi-a spus: ”Dă-mi cinci bani îți voi da câte fructe și flori vrei. Pentru cinci bani pierzi o sută de bani din cauza rănilor de pe mâinile tale. Și există și o pedeapsă, și anume că nu poți rupe fără permisiune.
    '''Birinci vecih''' şudur ki: Kâinatta görünen saltanat-ı rububiyeti, itaatkârane tasdik edip kemalâtına ve mehasinine hayretkârane nezaretidir.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Deodată plictisit și cu gândul la când vom ieși din tunel mi-am scos capul pe geam și am privit înainte. Am văzut că în locul porții tunelului erau numeroase găuri. Din acel tren lung, oameni erau aruncați în acele găuri. Am văzut o gaură chiar în fața mea. În cele două părți ale găurii, erau două pietre de funerariu. M-am uitat mai atent. Pe o piatra era scris cu litere mari numele '''”SAID”'''. Cu regret și uimire am spus: '''”Vai de mine!”'''. Și am auzit dintr-o dată vocea acelui om care mă povățuise la acel han.
    Sonra, esma-i kudsiye-i İlahiyenin nukuşlarından ibaret olan bedî’ sanatları, birbirinin nazar-ı ibretlerine gösterip dellâllık ve ilancılıktır.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    A spus: ”Ți-a venit mintea la cap?” Am spus: ”Da, mi-a venit. Dar nu mai am putere și nici speranță...” A spus: ”Căiește- te! Încrede-te!”
    Sonra, her biri birer gizli hazine-i maneviye hükmünde olan esma-i Rabbaniyenin cevherlerini idrak terazisiyle tartmak, kalbin kıymet-şinaslığı ile takdirkârane kıymet vermektir.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    M-am conformat. Vechiul Said a dispărut. M-am revăzut ca noul Said.
    Sonra, kalem-i kudretin mektubatı hükmünde olan mevcudat sahifelerini, arz ve sema yapraklarını mütalaa edip hayretkârane tefekkürdür.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Aceasta a fost viziunea mea – Allah să facă să fie bine – și voi interpreta una sau două aspecte din ea, restul interpretează-le tu singur.
    Sonra, şu mevcudattaki ziynetleri ve latîf sanatları istihsankârane temaşa etmekle onların Fâtır-ı Zülcemal’inin marifetine muhabbet etmek ve onların Sâni’-i Zülkemal’inin huzuruna çıkmaya ve iltifatına mazhar olmaya bir iştiyaktır.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Călătoria reprezintă drumul care trece prin lumea spiritelor, prin uterul mamei, tinerețe, bătrânețe, mormânt, viața intermediară, învierea după moarte și trecerea peste Podul „Sirat” spre eternitate. Cei șaizeci de bani de aur sunt cei șaizeci de ani din viață, astfel încât atunci când am avut această viziune mi-am închipuit că am patruzeci și cinci de ani. Nu mai aveam nicio garanție, iar restul de cincisprezece ani, am fost sfătuit de un elev sincer al Coranului cel Sfânt să îmi petrec jumătate din ei muncind pentru Ziua de Apoi. Locul de distracții pentru mine era Istanbulul. Trenul reprezenta timpul, iar fiecare vagon reprezenta un an. Tunelul reprezenta viața lumească. Florile și fructele pline de spini erau plăcerile ilicite și distracțiile interzise ce cauzau durere, gândindu-mă că trecerea rapidă și separarea lor îmi răneau inima, făcând-o să sângereze. Mai mult, îmi provocau și chin.
    '''İkinci vecih''', huzur ve hitap makamıdır ki eserden müessire geçer, görür ki: Bir Sâni’-i Zülcelal, kendi sanatının mu’cizeleri ile kendini tanıttırmak ve bildirmek ister. O da iman ile marifet ile mukabele eder.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Conductorul trenului mi-a spus: ”Dă-mi cinci bani. Îți voi da câte dorești din ele.” Înțelesul lor este că: '''”Plăcerile și relaxarea pe care omul le primește în urma îndeplinirii de fapte bune, în sfera a ceea ce este legal, îi sunt suficiente. Nu are nevoie să se atingă de păcat.”''' Restul părților le poți interpreta și singur.
    Sonra görür ki bir Rabb-i Rahîm, rahmetinin güzel meyveleriyle kendini sevdirmek ister. O da ona hasr-ı muhabbetle, tahsis-i taabbüdle kendini ona sevdirir.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    <span id="DÖRDÜNCÜ_NÜKTE"></span>
    Sonra görüyor ki bir Mün’im-i Kerîm, maddî ve manevî nimetlerin lezizleriyle onu perverde ediyor. O da ona mukabil; fiiliyle, haliyle, kāliyle, hattâ elinden gelse bütün hâsseleri ile cihazatı ile şükür ve hamd ü sena eder.
    === A PATRA ÎNDEMNARE: ===
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Omul se aseamănă în acest univers cu un copil delicat și drăgălaș. Posedă o mare putere în slăbiciune și o mare forță în neputință, pentru că cele existente au fost supuse lui, datorită puterii slăbiciunii și forței neputinței.
    Sonra görüyor ki bir Celil-i Cemil, şu mevcudatın âyinelerinde kibriya ve kemalini ve celal ve cemalini izhar edip nazar-ı dikkati celbediyor. O da ona mukabil, “Allahu ekber, Sübhanallah” deyip mahviyet içinde hayret ve muhabbet ile secde eder.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Dacă omul își înțelege slăbiciunea și se roagă prin vorbe, fapte și conduită și recunoscându-și slăbiciunea, cere ajutor, pe lângă faptul că el devine mulțumitor pentru această supunere, este și călăuzit spre ceea ce și-a propus pentru a-și atinge scopurile, căci în caz contrar nu poate să realizeze nici măcar o zecime dacă s-ar baza pe propria lui putere. Numai că el, uneori își asumă din greșeală, rezultatul primit în urma împlinirii rugii prin limbajul stării, asupra propriei puteri.
    Sonra görüyor ki bir Ganiyy-i Mutlak, bir sehavet-i mutlak içinde nihayetsiz servetini, hazinelerini gösteriyor. O da ona mukabil, tazim ve sena içinde kemal-i iftikar ile sual eder ve ister.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    De exemplu, puterea slăbiciunii unui pui de găină face ca găina să atace leul. Puiul nou-născut al leului face ca acel leu înfiorător și flămând să i se subjuge lui, rămânând flămând, în timp ce puiul este sătul. Privește această putere în slăbiciune și manifestare a Milosteniei Divine, care merită să fie observate!
    Sonra görüyor ki o Fâtır-ı Zülcelal, yeryüzünü bir sergi hükmünde yapmış. Bütün antika sanatlarını orada teşhir ediyor. O da ona mukabil, “Mâşâallah” diyerek takdir ile “Bârekellah” diyerek tahsin ile “Sübhanallah” diyerek hayret ile “Allahu ekber” diyerek istihsan ile mukabele eder.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Așa cum un copil, prin plânset, dorință sau privirii nefericite, poate să facă să i se subjuge cineva mai puternic și are atât de mare succes în obținerea a ceea ce vrea;
    Sonra görüyor ki bir Vâhid-i Ehad, şu kâinat sarayında taklit edilmez sikkeleriyle, ona mahsus hâtemleriyle, ona münhasır turralarıyla, ona has fermanlarıyla bütün mevcudata damga-i vahdet koyuyor ve tevhidin âyâtını nakşediyor. Ve âfak-ı âlemin aktarında vahdaniyetin bayrağını dikiyor ve rububiyetini ilan ediyor. O da ona mukabil, tasdik ile iman ile tevhid ile iz’an ile şehadet ile ubudiyet ile mukabele eder.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    în caz contrar nefiind capabil să obțină nici a mia parte din ea nici macăr dacă ar fi avut o putere de o mie de ori mai mare. Altfel spus, de vreme ce slăbiciunea și neputința exercită compasiune și protecție pentru el, copilul poate să subordoneze un erou în fața lui numai cu un singur degețel. Dacă acest copil neagă această compasiune și acuză protecția și cu o purtare prostească și cu mândrie afirmă: ”Eu subordonez aceasta cu propria mea putere!”, bineînțeles că va fi pălmuit.
    İşte bu çeşit ibadat ve tefekküratla hakiki insan olur, ahsen-i takvimde olduğunu gösterir. İmanın yümnüyle emanete lâyık, emin bir halife-i arz olur.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Așa și omul, asemenea lui Qarun, care demonstrează ingratitudine, tăgăduiește Milostenia Creatorului și acuză Înțelepciunea Lui, spunând:
    Ey ahsen-i takvimde yaratılan ve sû-i ihtiyarıyla esfel-i safilîn tarafına giden insan-ı gafil! Beni dinle. Ben de senin gibi gençlik sarhoşluğuyla gaflet içinde dünyayı hoş ve güzel gördüğüm halde, gençlik sarhoşluğundan ihtiyarlık sabahında ayıldığım dakikada, o güzel zannettiğim âhirete müteveccih olmayan dünyanın yüzünü nasıl çirkin gördüğümü ve âhirete bakan hakiki yüzü ne kadar güzel olduğunu, On Yedinci Söz’ün İkinci Makamı’nın 233-234’üncü sahifelerinde yazılan iki levha-i hakikate bak, sen de gör:
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    اِنَّمَٓا اُوتٖيتُهُ عَلٰى عِل۟مٍ, adică: ”Mie mi s-a dat ceea ce am numai pentru ştiinţa pe care eu o stăpânesc!” (<ref>Coran, Sura Al-Qasas: 78</ref>) , cu siguranță că va fi pedepsit.
    '''Birinci Levha:''' Ehl-i dalalet gibi fakat sarhoş olmadan gaflet perdesiyle eskiden gördüğüm ehl-i gaflet dünyasının hakikatini tasvir eder.
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    Adică, dacă spune: ”Eu fac acest lucru cu știința mea și câștig acest lucru cu cunoașterea mea.”, cu siguranță că merită să fie pedepsit.
    '''İkinci Levha:''' Ehl-i hidayet ve huzurun hakikat-i dünyalarına işaret eder. Eskiden ne tarzda yazılmış, o tarzda bıraktım. Şiire benzer fakat şiir değillerdir.
     
    </div>
    Acest lucru înseamnă că acel faimos sultanat al omenirii, progresele ei și realizările civilizației care se observă au fost subordonate lui nu prin atracția, cucerirea sau combaterea lor, ci poate i s-au supus lui tocmai datorită slăbiciunii lui și el a fost ajutat tocmai datorită neputinței lui și i s-a făcut bine tocmai datorită sărăciei lui și a fost inspirat tocmai datorită ignoranței lui și a fost tratat cu generozitate tocmai datorită nevoilor lui. Și motivul acelui sultanat nu este cauzat de puterea și capacitatea cunoașterii, ci poate de compasiunea și clemența Stăpânului și Milostenia și Cunoașterea Divină, astfel încât a subordonat lui lucrurile. Într-adevăr ceea ce-l îmbracă pe om în mătasea făcută de un vierme mic, care este învins până și de un scorpion chior sau un șarpe fără picioare, și îl hrănește cu mierea unei insecte veninoase nu este puterea lui, ci poate supunerea în fața Stăpânului și generozitatea Celui Milostiv, care sunt fructele slăbiciunii lui.
     
    O, omule! De vreme ce aceasta este realitatea, renunță la ignoranță și egoism. Și în Curtea Divină, prin limbajul căutării ajutorului, anuntă-ți slăbiciunea și neputința și, prin limbajul rugii și a implorării, proclamă-ți sărăcia și nevoia și arătă că ești credinciosul Lui, spunând:
     
    حَس۟بُنَا اللّٰهُ وَنِع۟مَ ال۟وَكٖيلُ "Ne este de ajuns [ajutorul lui] Allah şi El este Cel mai bun ocrotitor al nostru!" (<ref>Coran, Sura Al- ‘Al‘Imran: 173</ref>) și apoi înalță-te.
     
    De asemenea: ”Nu spune că eu sunt un nimeni. Ce importanță am eu astfel încât Cel Înțelept Absolut să facă să mi se supună acest univers și să mi se ceară mie o mulțumire generală?”
     
    deoarece cu siguranță, nu valorezi nimic, în ceea ce pivește sufletul și înfățișarea ta, însă cu privire la îndatorirea și rangul tău, tu ești un observator atent al acestui magnific univers, o limbă cuvântătoare elocventă în ceea ce privește existența plină de înțelepciune, un cititor înțelegător al cărții universului, un observator uimit al acestor creaturi care aduc preamăriri și un maiestru plin de respect al acestor ființe care sunt într-o stare de supunere totală.
     
    Într-adevăr, o, omule! În ceea ce privește fizicul tău ești precum plantele și în ceea ce privește sufletul tău animalic, ești precum o particulă surdă, o bucățică plină de dispreț, o ființă nevoiașă, un animal neputincios, astfel că, atunci când ești aruncat în valurile curgătoare ale creaturilor, te rostogolești și te îndepărtezi; însă tu, în ceea ce privește latura umană, care se completează cu strălucirea credinței, ce cuprinde lumina iubirii divine și cu educația dătătoare de lumină a Islamului, ești precum un sultan în statutul tău de rob, ești universal în particularitatea ta și ești un univers în minusculozitatea ta. Mai mult, ai un statut atât de măreț în tot disprețul tău și ești un supraveghetor al unei sfere atât de întinse și atât de înalte încât poți spune: ”Domnul meu este Cel Milos, Milostivul. A făcut această lume o casă pentru mine. Luna și Soarele sunt lumina acelei case, a făcut primăvara un buchet de trandafiri, vara o masă de binecuvântări și animalele le-a făcut să-mi fie servitori. Iar plantele le-a creat să fie podoabe în casa mea.”
     
    În concluzie, dacă tu asculți de sufletul tău și de satana, vei decădea la cel mai de jos nivel. Dacă asculți de adevăr și de Coran, vei urca până la cele mai înalte nivele, vei deveni cel mai frumos model al universului.
     
    <span id="BEŞİNCİ_NÜKTE"></span>
    === A CINCEA ÎNDEMNARE: ===
     
    Omul a fost trimis în această lume ca un musafir, ca un funcționar și a fost înzestrat cu abilități importante. Și din acest motiv, i s-au încredințat îndatoriri însemnate. Și pentru ca omul să facă față acestor scopuri și sarcini, a fost supus la încurajări puternice și avertizări severe. Sarcinile omenești și fundamentele adorării, care au fost explicate pe îndelete în alte părți, le vom analiza aici, rezumându-le, până când se va înțelege secretul ”Celei mai frumoase înfățișări”.
     
    Omul, de îndată ce vine pe lume posedă '''”două aspecte”''' ale adorării. '''Primul aspect''' este adorarea și meditația în absența Celui Adorat. '''Celălalt aspect''' este adorarea și ruga în prezenta Lui și adresarea Lui în mod direct.
     
    '''Primul aspect este acela de''' a urmări cu uimire, desăvârșirea și frumusețea acestui univers prin a crede și a te supune Stăpânului acestuia.
     
    Apoi este să proclami și să anunți artele unice care constau în inscripțiile Numelor Divine și să le expui și altora.
     
    Apoi este să măsori, pe scara percepției, bijuteriile Numelor Divine, care sunt precum niște comori ascunse și să le confirmi valoarea lor cu discernământul inimii.
     
    Apoi să studiezi și să meditezi cu uimire la paginile ființelor și frunzelor cerurilor și pământului, care sunt precum niște scrisori ale condeiului puterii.
     
    După aceea, să observi frumusețile și arta subtilă în creaturile acestui univers și să îndrăgești cunoașterea Creatorului Absolut și să tânjești să urci până la Creatorul Perfect și să-I primești favorurile.
     
    '''Al doilea aspect:''' Acesta este locul prezenței și a comunicării, unde omul trece de la rezultate la Cel care le-a cauzat și vede că un Creator Preamăreț vrea să se facă cunoscut și să se prezinte prin propriile miracole ale creației Sale și el, la rândul său, Îi răspunde cu credință și cunoaștere.
     
    Apoi vede că un Stăpân Milostiv dorește să se facă iubit prin roadele frumoase ale Milosteniei Lui și în ceea ce-l privește pe om, acesta se face îndrăgit față de El, prin restrângerea iubirii și a adorării numai Lui.
     
    Apoi vede că un Creator Generos îl hrănește cu deliciile recompenselor materiale și spirituale și, în schimb, el Îi oferă mulțumiri și-L preamărește prin acțiuni, comportament, vorbe, și în măsura în care poate, cu toate simțurile și capacitățile sale.
     
    Apoi vede că un Stăpân Glorios și Măreț Își reflectă puterea și perfecțiunea, gloria și frumusețea în oglinda acestor creaturi și atrage atenția asupra lor. Iar el declară: '''”Allahu Ekber, Subhanallah''' – Allah este Cel Măreț, Lăudat fie El!” și se prosternează, arătându-și slăbiciunea cu dragoste și uimire.
     
    Apoi vede că un Posesor al Bogățiilor Absolute Își dezvăluie comorile și bogățiile nenumărate cu o generozitate absolută, iar el, lăudându-L și preamărindu-L, le dorește și le cere.
     
    Apoi vede un Creator Generos care a făcut suprafața pământului o expoziție unde Își etalează toate operele de artă ale Sale, iar el își exprimă aprecierea spunând: ”'''Mașaallah''' – Cum a dorit Allah!”, admirația, spunând: ”'''Barakallah''' – Allah fie slăvit!” și uimirea, spunând: ”'''Allahu Ekber''' – Allah este Cel Măreț!”
     
    Apoi vede că în palatul din univers, Cel Unic a ștampilat toate creaturile cu semnături inimitabile ale unicității Sale, cu timbrele, sigiliile și cifrele proprii Lui. Și imprimă semnele Unicității Sale și ridică stindardul Unicității în fiecare regiune a acestei lumi, proclamându-și Divinitatea. Iar în ceea ce-l privește pe om, acesta răspunde cu recunoștință, credință, proclamarea Unicității, supunere, mărturie și adorare.
     
    '''Așadar, prin astfel de adorări și contemplări, el devine un om adevărat și demonstrează că are cea mai frumoasă înfățișare. Și prin dorința credinței, devine un reprezentat de nădejde al lui Allah, demn de amanetul primit.'''
     
    O, tu, om nepăsător care ai fost creat cu cea mai frumoasă înfățișare și care decazi în cele mai joase locuri din cauza alegerii tale nepotrivite. Ascultă-mă. Și eu ca și tine, în beția tinereții și din pricina nepăsării, vedeam lumea ca fiind frumoasă și drăgălașă. Iar în momentul în care m-am trezit în dimineața bătrâneții, am văzut cât de urâtă poate fi fața acestei lumi care nu a fost îndreptată către Lumea de Apoi. Și pentru a vedea cât de frumoasă este adevărata față, care privește spre Lumea de Apoi, privește Cele două tabele din Cel de- al șaptesprezecelea Cuvânt, a doua stație.
     
    '''Prima tabelă''' descrie realitatea oamenilor nepăsători, pe care cu mult timp în urmă, i-am văzut, fără a fi beat, prin vălul nepăsării așa cum o văd cei rătăciți.
     
    '''A doua tabelă''' indică realitatea lumii oamenilor călăuziți. L-am lăsat în forma scrisă cu mult timp în urmă. Seamănă a poezie, dar nu este poezie...


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    سُب۟حَانَكَ لَا عِل۟مَ لَنَٓا اِلَّا مَا عَلَّم۟تَنَٓا اِنَّكَ اَن۟تَ ال۟عَلٖيمُ ال۟حَكٖيمُ
    سُب۟حَانَكَ لَا عِل۟مَ لَنَٓا اِلَّا مَا عَلَّم۟تَنَٓا اِنَّكَ اَن۟تَ ال۟عَلٖيمُ ال۟حَكٖيمُ
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    ”Mărire Ţie! Nu avem cunoaștere decât de ceea ce Tu ne-ai învăţat, căci Tu eşti Atoateştiutor [şi] Înţelept” [Al-’Alim, Al-Hakim]” (<ref>Coran, Sura Al-Baqara: 32</ref>)
     
    رَبِّ اش۟رَح۟ لٖى صَد۟رٖى ۝ وَيَسِّر۟ لٖٓى اَم۟رٖى ۝ وَاح۟لُل۟ عُق۟دَةً مِن۟ لِسَانٖى ۝ يَف۟قَهُوا قَو۟لٖى
    رَبِّ اش۟رَح۟ لٖى صَد۟رٖى ۝ وَيَسِّر۟ لٖٓى اَم۟رٖى ۝ وَاح۟لُل۟ عُق۟دَةً مِن۟ لِسَانٖى ۝ يَف۟قَهُوا قَو۟لٖى
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    "Doamne, deschide-mi mie pieptul. Şi uşurează-mi mie lucrul [ce trebuie să-l împlinesc]. Şi dezleagă-mi nodul limbii mele. Pentru ca ei să priceapă vorbele mele!" (<ref>Coran, Sura Ta-Ha: 25-28</ref>)
     
    اَللّٰهُمَّ صَلِّ وَ سَلِّم۟ عَلَى الذَّاتِ ال۟مُحَمَّدِيَّةِ اللَّطٖيفَةِ ال۟اَحَدِيَّةِ شَم۟سِ سَمَاءِ ال۟اَس۟رَارِ وَ مَظ۟هَرِ ال۟اَن۟وَارِ وَ مَر۟كَزِ مَدَارِ ال۟جَلَالِ وَ قُط۟بِ فَلَكِ ال۟جَمَالِ اَللّٰهُمَّ بِسِرِّهٖ لَدَي۟كَ وَ بِسَي۟رِهٖ اِلَي۟كَ اٰمِن۟ خَو۟فٖى وَ اَقِل۟ عُث۟رَتٖى وَ اَذ۟هِب۟ حُز۟نٖى وَ حِر۟صٖى وَ كُن۟ لٖى وَ خُذ۟نٖى اِلَي۟كَ مِنّٖى وَ ار۟زُق۟نِى ال۟فَنَاءَ عَنّٖى وَ لَا تَج۟عَل۟نٖى مَف۟تُونًا بِنَف۟سٖى مَح۟جُوبًا بِحِسّٖى وَاك۟شِف۟ لٖى عَن۟ كُلِّ سِرٍّ مَك۟تُومٍ يَا حَىُّ يَا قَيُّومُ يَا حَىُّ يَا قَيُّومُ يَا حَىُّ يَا قَيُّومُ وَ ار۟حَم۟نٖى وَار۟حَم۟ رُفَقَائٖى وَ ار۟حَم۟ اَه۟لَ ال۟اٖيمَانِ وَ ال۟قُر۟اٰنِ اٰمٖينَ يَا اَر۟حَمَ الرَّاحِمٖينَ وَ يَا اَك۟رَمَ ال۟اَك۟رَمٖينَ
    اَللّٰهُمَّ صَلِّ وَ سَلِّم۟ عَلَى الذَّاتِ ال۟مُحَمَّدِيَّةِ اللَّطٖيفَةِ ال۟اَحَدِيَّةِ شَم۟سِ سَمَاءِ ال۟اَس۟رَارِ وَ مَظ۟هَرِ ال۟اَن۟وَارِ وَ مَر۟كَزِ مَدَارِ ال۟جَلَالِ وَ قُط۟بِ فَلَكِ ال۟جَمَالِ اَللّٰهُمَّ بِسِرِّهٖ لَدَي۟كَ وَ بِسَي۟رِهٖ اِلَي۟كَ اٰمِن۟ خَو۟فٖى وَ اَقِل۟ عُث۟رَتٖى وَ اَذ۟هِب۟ حُز۟نٖى وَ حِر۟صٖى وَ كُن۟ لٖى وَ خُذ۟نٖى اِلَي۟كَ مِنّٖى وَ ار۟زُق۟نِى ال۟فَنَاءَ عَنّٖى وَ لَا تَج۟عَل۟نٖى مَف۟تُونًا بِنَف۟سٖى مَح۟جُوبًا بِحِسّٖى وَاك۟شِف۟ لٖى عَن۟ كُلِّ سِرٍّ مَك۟تُومٍ يَا حَىُّ يَا قَيُّومُ يَا حَىُّ يَا قَيُّومُ يَا حَىُّ يَا قَيُّومُ وَ ار۟حَم۟نٖى وَار۟حَم۟ رُفَقَائٖى وَ ار۟حَم۟ اَه۟لَ ال۟اٖيمَانِ وَ ال۟قُر۟اٰنِ اٰمٖينَ يَا اَر۟حَمَ الرَّاحِمٖينَ وَ يَا اَك۟رَمَ ال۟اَك۟رَمٖينَ
    </div>


    <div lang="tr" dir="ltr" class="mw-content-ltr">
    O, Allah! Pogoară pacea și binecuvântarea Ta asupra lui Muhammed, posesorul unei esențe plăcute și unice, soarele cerului tainelor, reflectarea luminilor, centrul orbitei gloriei, polul sferei frumuseții. O, Allah! Datorită statutului lui la Tine și dorința lui de a veni către Tine, înlătură-mi temerile și împuținează-mi poticnirile, îndepărtează-mi supărările și lăcomiile, fii cu mine și protejează-mă pe mine de mine însumi, fă- mă să renunț la mândria de sine și nu mă încerca cu propriul meu suflet, nu pune o perdea între mine și simțurile mele, dezvăluie-mi toate tainele ascunse, O, Cel Viu! O, Cel Viu! O, Cel Viu! O, Cel Viu! Ai milă de mine, de prietenii mei și de dreptcredincioși, iubitori ai credinței și al Coranului. Amin! O, Tu, Cel mai Milostiv dintre cei milostivi! O, Tu, Cel mai Genoros dintre cei generoși!
     
    وَ اٰخِرُ دَع۟وٰيهُم۟ اَنِ ال۟حَم۟دُ لِلّٰهِ رَبِّ ال۟عَالَمٖينَ
    وَ اٰخِرُ دَع۟وٰيهُم۟ اَنِ ال۟حَم۟دُ لِلّٰهِ رَبِّ ال۟عَالَمٖينَ
    </div>
     
    Într-adevăr toată lauda este numai a lui Allah, Stăpânul Lumilor!





    06.55, 6 Kasım 2024 itibarı ile sayfanın şu anki hâli

    Acest „cuvânt” este format din două părți

    بِسْمِ اللّٰهِ الرَّحْمٰنِ الرَّح۪يمِ

    لَقَد۟ خَلَق۟نَا ال۟اِن۟سَانَ فٖٓى اَح۟سَنِ تَق۟وٖيمٍ ۝ ثُمَّ رَدَد۟نَاهُ اَس۟فَلَ سَافِلٖينَ ۝ اِلَّا الَّذٖينَ اٰمَنُوا وَ عَمِلُوا الصَّالِحَاتِ

    Bismillahir-Rahmanir-Rahim (În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Îndurător) ”Noi l-am creat pe om cu cea mai frumoasă înfățișare / Apoi îl întoarcem pe el în locul cel mai de jos, / Fără de aceia care cred și împlinesc fapte bune, ...” ([1])

    PARTEA ÎNTÂIA

    În următoarele ”Cinci puncte” vom explica cinci dintre miile de virtuți ale credinței.

    PRIMUL PUNCT:

    Prin lumina credinței, omul atinge cel mai înalt punct și dobândește o valoare demnă de Paradis. Și prin negura necredinței, el coboară la cel mai de jos punct și decade la o poziție demnă de Iad. Deoarece credința îl conectează pe om cu Creatorul Glorios. Credința este precum o apartenență. Astfel, prin credință, omul dobândește valoare, datorită virtuții artei divine și inscripțiilor Numelor divine, care sunt evidente asupra lui. Necredința rupe apartenența și ca urmare a acestei ruperi, arta divină este ascunsă. Astfel, valoarea lui se manifestă doar prin materie. Iar această materie, de vreme ce este precum o viață animalică tranzitorie, temporară și trecătoare, valoare ei este practic nulă.

    Vom explica acest mister printr-o parabolă.

    De exemplu, printre lucrările făcute de oameni, valoarea materialelor folosite și valoarea artei în sine este diferită. Uneori sunt egale, uneori materialul este mai valoros, și câteodată, se întâmplă ca dintr- un material valorând o monedă de cinci bani să se regăsească o operă valorând cinci lei. Și poate că uneori, o operă de artă antică în valoare de un milion de lei este făcută dintr-un material de nici măcar cinci bani.

    Dacă această operă de artă este expusă într-o piață de antichități, fiind atribuită unui artist renumit și talentat și este prezentat atât artistul cât și opera, atunci ea poate fi vândută pentru un milion de lei. Dar dacă este expusă în piața fierarilor lipsiți de delicațe, singurul preț pe care îl va primi va fi contravaloarea de cinci bani a metalului.

    Astfel, omul este precum o operă de artă antică a lui Allah Preaînaltul. El este cel mai subtil și mai grațios miracol al Puterii Sale, ce a fost creat precum un specimen minuscul al universului, în care se reflectă și se manifestă toate Numele Sale și inscripțiile lor.

    Dacă lumina credinței intră în el, toate inscripțiile pline de semnificație scrise pe el pot fi citite cu acea lumină. Credinciosul le citește cu conștiință și, prin acea apartenență, face să fie citite și de alții. Adică, arta divină din om devine evidentă prin astfel de sensuri: ”Eu sunt creația, opera de artă și manifestările de milostenie și grație ale Celui Glorios.” Cu alte cuvinte, credința, care constă în apartenența la Creator, scoate la iveală toate valorile operei de artă aflate în om. Valoarea omului este în funcție de acea artă divină și în funcție de virtutea de a fi o oglindă a Celui Etern Implorat. În această situație și datorită acestui fapt, acel om nesemnificativ devine un invitat al lui Allah și un musafir demn de Raiul Lui, deasupra tuturor creaturilor.

    Dacă necredința, care constă în ruperea apartenenței, intră în om, toate acele inscripții semnificative ale Numelor Divine se cufundă în întuneric și nu pot fi citite. Căci, dacă Creatorul este uitat, aspectele spirituale care indică spre El, nu vor fi înțelese, ba chiar vor fi de-a dreptul inversate și ca urmare, majoritatea acelor arte sublime și inscripții semnificative se vor ascunde. Restul, care poate fi văzut cu ochiul, va fi atribuit unor cauze umile, naturii sau coincidenței și va fi dat uitării. Astfel, în timp ce erau diamante strălucitoare, acestea se vor transforma în piese de sticlă neinspirate. Importanța sa se va rezuma numai la ființa lui fizică, animalică. Așa cum am spus, scopul materiei și rezultatul ei este să trăiască o viață scurtă și parțială știindu-se că este cel mai nepuntincios, cel mai neajutorat și cel mai jalnic animal sortit descompunerii și disparitiei. Tot așa, și necredința distruge natura umană, transformând diamantul în cărbune.

    AL DOILEA PUNCT:

    Așa cum credința, care este lumină și îl iluminează pe om și face să fie lizibile toate inscripțiile Celui Veșnic Implorat inscripționate pe el, tot așa iluminează universul și salvează trecutul și viitorul de întuneric. V om explica acest mister printr-o pildă, care mi s-a arătat într-o reflectare, și care se referă la unul dintre sensurile versetului:

    اَللّٰهُ وَلِىُّ الَّذٖينَ اٰمَنُوا يُخ۟رِجُهُم۟ مِنَ الظُّلُمَاتِ اِلَى النُّورِ "Allah este ocrotitorul celor care cred; El îi scoate din întunecimi la Lumină..." ([2]) și este în felul următor:

    Într-o reflectare, am văzut doi munți măreți, aflați unul în fața celuilalt. Între ei se afla un pod copleșitor. Sub pod era o vale foarte adâncă. Iar eu mă aflam pe acel pod. Lumea era învăluită de întuneric și de beznă densă din toate părțile. M-am uitat în partea dreaptă și am văzut un cimitir mare, acoperit de întuneric fără sfârșit. De fapt mi-am închipuit. M-am uitat în stânga și mi-am imaginat că se pregăteau, în mijlocul valurilor întunecimii, furtuni violente și calamități terifiante. M-am uitat sub pod și mi-am imaginat că văd o prăpastie adâncă. Pentru a scăpa de această întunecime copleșitoare nu aveam decât un felinar de buzunar lipsit de putere. Folosindu-l, priveam cu ajutorul luminii lui palide. Mi s- a arătat o situație îngrozitoare. De-a lungul podului, în fața mea, au apărut niște lei, monștrii și dragoni atât de înfiorători, încât mi-am spus: ”De n-aș fi avut la mine acest felinar și de nu aș fi văzut această nenorocire.” În orice direcție aș fi îndreptat acel felinar vedeam aceeași nenorocire. Am exclamat: ”Nu se poate! Felinarul ăsta îmi aduce numai necazuri.” M-am înfuriat, am azvârlit felinarul pe jos și l-am spart. Dar, parcă prin zdrobirea felinarului, aș fi pornit comutatorul unei lămpi electrice uriașe și aș fi făcut ca întreaga lume să se lumineze și, brusc, să scape de întuneric. Totul a fost iluminat de lumina lămpii și s-a văzut cum era în realitate.

    Am descoperit că podul pe care l-am văzut era o șosea aflată într-o vale netedă. Cimitirul vast pe care l-am văzut în dreapta mea mi-am dat seama că, de fapt, erau niște grădini verzi, frumoase de sus până jos, în care aveau loc adunări de adorare, supunere, lecții și pomeniri ale lui Allah, făcute sub conducerea unor oameni iluminați. Imaginile din stânga pe care mai înainte le văzusem a fi prăpăstii și piscuri furtunoase și înspăimântătoate, apăreau acum precum niște locuri pentru ospăț împodobite, drăguțe și atrăgătoare, aflate în spatele munților, locuri de promenadă frumoase și spații de recreere minunate. Și creaturile pe care le consideram terifiante, precum monștrii, dragonii, erau de fapt animale domestice, precum cămilele, boii, oile și caprele. Am spus:

    الحمد للّه علَى نور اْلايمان Slavă lui Allah pentru lumina credinței”, apoi am recitat versetul: اَللّٰهُ وَلِىُّ الَّذٖينَ اٰمَنُوا يُخ۟رِجُهُم۟ مِنَ الظُّلُمَاتِ اِلَى النُّورِ "Allah este ocrotitorul celor care cred; El îi scoate din întunecimi la Lumină..." ([3]) și m-am trezit din viziunea mea.

    Cei doi munți sunt începutul și sfârșitul vieții... Adică această viață și lumea din mormânt. Podul reprezintă drumul vieții. Partea dreaptă reprezintă trecutul, iar partea stângă viitorul. Torța înfățișează ego-ul uman, egoist, care se bazează pe ceea ce știe și nu ține seama de revelația cerească. Animalele monstroase pe care mi le imaginasem erau evenimentele și creaturile ciudate din această lume.

    Așadar, omul, care se bazează pe ego-ul său, care decade în întunericul nepăsării și care este încercat de obscuritatea rătăcirii, se aseamănă cu prima stare din viziunea mea, astfel încât, el privește trecutul prin cunoștințele sale insuficiente și amestecate cu date înșelătoare și este reprezentat de acel felinar ca fiind un cimitir imens și vede într-o beznă îmbibată cu non-existență. Mai mult, vede viitorul ca o lume sălbatică, extrem de furtunoasă și bazată pe coincidențe. Și pe fiecare dintre evenimentele și creaturile ce nu sunt decât niște funcționari al Celui Atotînțelept și Îndurător, le vede precum niște monștri înfricoșători. Astfel sunt ilustrați prin versetul: وَالَّذٖينَ كَفَرُٓوا اَو۟لِيَٓاؤُهُمُ الطَّاغُوتُ يُخ۟رِجُونَهُم۟ مِنَ النُّورِ اِلَى الظُّلُمَاتِ "... în vreme ce acelora care nu cred le sunt ocrotitori Taghuţii, care-i scot de la Lumină la întunecimi..." ([4])

    Dar, dacă omul este binecuvântat cu călăuzirea divină, credința îi intră în suflet, distruge tirania faraonică din sufletul său și ascultă Cartea lui Allah, atunci el seamănă cu a doua stare din viziune. Astfel, dintr-o dată universul va lua culoarea zilei și se va umple de lumina divină și lumea va citi versetul: اَللّٰهُ نُورُ السَّمٰوَاتِ وَال۟اَر۟ضِ "Allah este lumina cerurilor şi a pământului." ([5]) Atunci, el vede cu ochiul inimii că trecutul nu este un cimitir mare, ci poate un loc în care grupuri de suflete purificate ce, în fiecare secol, își îndeplinesc îndatoririle de adorare sub conducerea unui profet sau a unui apropiat a lui Allah, după finalizarea sarcinilor vieții, rostesc ”Allahu Ekber” (Allah este Măreț) și zboară către sălașurile înalte și trec spre partea viitorului.

    El privește în partea stângă și observă din depărtare, prin lumina credinței, că în spatele transformărilor din mormânt și din Lumea de Apoi, se află locuri de bucurie ale Celui Milostiv, imense precum munții, sub forma unor palate binecuvântate în grădinile Paradisului. Apoi realizează că furtunile și cutremurele nimicitoare sunt precum niște funcționari supuși. Iar evenimentele, precum furtunile de primăvară și ploile, care în aparență sunt aspre, de fapt indică o mulțime de înțelepciuni blânde. Chiar și moartea este privită, în viziunea lui, ca fiind începutul vieții veșnice, iar mormântul, precum poarta fericirii eterne. Restul aspectelor le poți înțelege și singur prin analogie și poți pune în practică această pildă asupra realității.

    AL TREILEA PUNCT:

    Credința este atât lumină cât și putere. Omul care deține credința adevărată poate să provoace universul. Și în funcție de puterea credinței sale, poate scăpa de greutățile evenimentelor. Spunând ”Tewekkeltu ala Allah” (Mă încred în Allah) el călătorește prin valurile evenimetelor, înalte ca niște munții, purtat de corabia vieții, în deplină siguranță, încredințând toată povara în mâna puternică a Celui Atotputernic, Absolut, cutreieră confortabil în lume și se odihnește în lumea mormântului. Apoi, pentru a găsi fericirea veșnică, el poate zbura spre Paradis. Căci dacă nu se bazează pe Allah, greutățile vieții în loc să-l facă să zboare, pot să-l tragă către locul cel mai de jos. Prin urmare, credința implică unicitate, unicitatea implică supunere față de Allah, supunerea față de Allah implică încrederea în El și încrederea în El implică fericirea în această lume și în Lumea de Apoi.

    Dar să nu înțelegi greșit! Încrederea în Allah nu înseamnă respingerea totală a cauzelor. Ci, aceasta înseamnă să cauți și să ceri cauzele numai de la Cel Drept, Preaînaltul, să știi că rezultatele sunt numai de la El, să manifești mulțumire numai Lui și de asemenea, înseamnă să înțelegi că recurgerea la cauze - știind că acestea sunt vălul mâinii puterii - este un fel de rugă, prin fapte.

    Exemplele celor care se încred în Allah și a celor care nu se încred în Allah sunt reprezentate în următoarea pildă:

    Odată doi oameni, purtând greutăți mari atât pe cap cât și pe spate, și-au luat câte un bilet și s-au îmbarcat pe o corabie. Unul, degrabă ce ajunge pe corabie, își pune povara pe punte și se așează pe ea, pentru a o supraveghea. Celălalt, pentru că este prost și arogant, nu-și lăsă povara jos.

    Atunci i s-a spus: ”Lasă-ți povara pe punte și relaxează-te”.

    El răspunde: ”Nu, nu o voi lăsa. Poate se va pierde. Eu sunt puternic. Pot să-mi păstrez marfa pe cap și pe spate.”

    Apoi i s-a spus din nou: ”Această corabie sigură care te duce pe tine și pe mine este mai puternică. Ba mai mult, ea te poate proteja mai bine. Poate că vei ameți și vei cădea în mare cu povara ta cu tot. Și cu cât vei sta mai mult, cu atât vei obosi mai tare. Iar atunci spatele cocoșat și capul fără minte nu vor mai putea suporta greutatea din ce în ce mai mare a poverii. Chiar și căpitanul, dacă te va vedea în această situație, va spune despre tine că ești nebun și te va izgoni, sau se va gândi ”Acest om este un intrus, ne trădează, își bate joc de noi” și va porunci să fii închis. De asemenea, te vei face și de râs în fața tuturor. Pentru că, în fața celor care înțeleg, vanitatea ta îți arată slăbiciunea, mândria îți dezvăluie neputința și prefăcătoria ta trădează umilința și ipocrizia ta și astfel vei ajunge de râsul lumii. Toți vor râde de tine.” În urma acestor cuvinte, mintea acelui nefericit i-a venit la cap. Și-a pus greutatea pe punte și s-a așezat pe ea. Apoi a spus: ”Allah să fie mulțumit de tine! M-ai scutit de efort, m-ai scăpat de închisoare și m-ai ferit de rușine.”.

    Privește, o, tu, omule care nu te încrezi în Allah! Bagă-ți mintea în cap, asemenea acestui om, încrede-te în Allah! Ferește-te de cerșetoria în fața întregii lumi, de tremurul în fața fiecărui eveniment și scapă de mândrie, de a fi ridicol, de greutatea Lumii de Apoi și de presiunea închisorii din această viață.

    AL PATRULEA PUNCT:

    Credința îl face pe om, om. Ba chiar poate să îl facă un sultan. Dacă este așa, îndatoririle de bază ale omului sunt credința și ruga. Necredința îl face pe om să fie extrem de neputincios, ba chiar îl face un monstru.

    Deosebirea dintre felul în care vin pe lume oamenii și în cel care vin pe lume animalele este numai o singură probă clară și o dovadă sigură dintre miile de dovezi care demonstrează acest aspect. Într-adevăr, existența deosebirilor dintre felul în care vin pe lume oamenii și felul în care vin pe lume animalele arată că omenirea nu este omenire decât prin credință.

    Pentru că, atunci când un animal vine pe lume, o face în forma cea mai perfectă, de parcă a fost perfecționat în altă lume, adică este trimis. În două ore, sau în două zile, sau în două luni el învață toate condițiile vieții lui, relațiile cu universul și legile vieții, devenind expert în ele. În timp ce omului îi sunt necesari douăzeci de ani pentru a câștiga și dobândi puterea și îndemânarea necesare pentru a putea supraviețui; iar unei vrăbii și unei albine îi sunt necesare doar douăzeci de zile, adică îi sunt inspirate.

    Acest lucru înseamnă că îndatorirea de bază a animalelor nu este perfecțiunea prin învățare, sau progresarea prin cunoaștere dobândită, nici căutarea ajutorului prin demonstrarea neputinței și nici adresarea rugile, ci poate că îndatorirea lor este de a acționa în limita capacității lor și supunerea, prin practică.

    În schimb, omul, atunci când vine pe lume, este nevoit să învețe totul, este ignorant față de legile vieții; nici măcar douăzeci de ani nu-i sunt de ajuns pentru a învăța despre legile vieții în totalitate. Poate că este nevoit să învețe până la sfârșitul vieții; el este trimis pe lume atât de slab și de neputincios încât îi sunt necesari unul sau doi ani doar pentru a sta în picioare. Abia după cincisprezece ani poate deosebi binele de rău. Și numai cu ajutorul colectivității umane, poate realiza lucrurile bune și se poate feri de lucrurile rele.

    Înseamnă că îndatorirea firească a omului este de a căuta perfecțiunea prin învățare și venerarea prin rugă. Adică să știe ”Prin a cui îndrumare este viața mea atât de înțelept organizată? Prin a cui mărinimie sunt eu îngrijit cu atâta milă? Prin a cui bunătate sunt eu hrănit cu atâta răsfăț și protejat cu atâta grijă?” și să te rogi cu umilință și neputință la Cel care-Ți acoperă nevoile, atunci când tu nu poți rezolva nici una dintre miile de probleme pe care le ai. Și să-ți dorești și să te rogi. Adică, să zbori spre locul cel mai înalt al adorării pe aripile neputinței și sărăciei.

    Înseamnă că omul a venit pe lume pentru a căuta perfecțiunea prin cunoaștere și rugă. În ceea ce privește natura și abilitățile lui, totul se leagă de cunoaștere. Și temeiul, sursa luminii, spiritul și fundamentul întregii cunoașteri adevărate este cunoașterea lui Allah, iar esența și baza ei este credința în Allah.

    De asemenea, din pricina faptului că omul este supus necazurilor fără de sfârșit și este ținta numeroșilor dușmani în ciuda neputinței sale, suferă de nevoi interminabile și are dorințe nenumărate în ciuda sărăciei nemărginite, îndatorirea lui de bază, după credință, este ruga; ruga este baza adorării.

    Asemeni unui copil care atunci când nu poate ajunge la ceea ce-și dorește sau nu i se satisface o dorință, fie plânge, fie cere. Adică, ori face, ori cere prin limbajul neputinței, și își atinge scopul. Tot la fel și omul este precum acel copil delicat, răsfățat și alintat în lumea celor vii. El trebuie, să plângă sau să se roage din pricina slăbiciunii și neputinței sale, adăpostindu-se la Cel Milos și Milostiv. Astfel încât să-și atingă obiectivele sau să mulțumească pentru realizarea lor. În caz contrar, asemenea unui copil naiv si obraznic, care face tărăboi cand este deranjat de o muscă și spune: ”Prin puterea mea controlez toate aceste lucruri ciudate care nu pot fi controlate, ba chiar pot să fac să mă asculte creaturi de o mie de ori mai puternice, și prin puterea și ideile mele, pot să fac să mi se supună”, el își arată ingratitudinea față de binecuvântări. Și pentru că acest lucru este contrar naturaleții de bază a omului merită o pedeapsă aspră.

    AL CINCILEA PUNCT:

    Așa cum credința necesită ruga ca mijlocire sigură și cum naturalețea omului cere cu o mare dorință acest lucru, Allah Preaînaltul, prin înțelesul vorbelor: ”Ce importanța ați mai avea dacă nu ar fi ruga voastră?”, spune: قُل۟ مَا يَع۟بَؤُا بِكُم۟ رَبّٖى لَو۟لَا دُعَٓاؤُكُم۟ "Spune: ‘Nu se sinchiseşte de voi Domnul meu, dacă voi nu vă rugaţi Lui!” ([6]) și poruncește: اُد۟عُونٖٓى اَس۟تَجِب۟ لَكُم۟ ”Chemaţi-Mă şi Eu vă voi răspunde!” ([7])

    Dacă spui: Ne rugăm de atâtea ori, dar ruga noastră nu este primită, cu toate că versetul este general, susține că fiecare rugă este primită.

    Răspunsul ar fi: Să se primească răspuns este una și să fie acceptată este alta. Fiecare rugă își primește răspunsul însă pentru ca ea să fie acceptată și să primească exact ceea ce s-a cerut, este în funcție de Înțelepciunea lui Allah Atotputernic.

    De exemplu, atunci când un copil este bolnav, el strigă: ”Doctore! Consultă-mă! Medicul spune: ”Aici sunt! Ce dorești!” Copilul: ”Vreau medicamentul ăsta!” Medicul fie îi va da ceea ce a cerut sau ceva mai bun, în funcție de necesitatea lui, fie, știind că este periculos pentru boala lui, nu- i va da nimic.

    Astfel, de vreme ce Allah este Atotputernic, El vede totul și aude totul, răspunde rugilor supușilor Lui. Prin existența și răspunsul Lui, El transformă temerea de singurătate în liniște. Însă, El face acest lucru, nu datorită cerințelor capricioase și insistente ale omului, ci poate datorită cerințelor Înțelepciunii Divine. El dă fie ceea ce este solicitat sau ceva mai bun, fie nu dă nimic.

    Mai mult, ruga este un act de adorare. Roadele actelor de adorare aparțin Vieții de Apoi. Cauzele împlinirii unui anumit fel de rugă și a unui anumit fel de ritual de adorare în această viață sunt timpurile lor, însă aceste cauze nu constituie obiectivele acestor rugi și rugăciuni. De exemplu, rugăciunea și ruga pentru ploaie sunt ritualuri de adorare. Iar vremea de secetă este timpul ei. De altfel, acea rugă și acel ritual de adorare nu sunt împlinite pentru a aduce ploaia. Dacă sunt îndeplinite numai cu această intenție, atunci ele nu sunt acceptate, pentru că nu sunt făcute cu devotament. Așa cum asfințirea soarelui este timpul pentru rugăciunea de seară, tot așa și eclipsele de soare și de lună sunt timpurile pentru îndeplinirea unor rugăciuni speciale numite ”Salatu-l Kusuf – Rugăciunea de eclipsă de soare” și ”Salatu-l Khusuf – Rugăciunea de eclipsă de lună”. Adică, odată cu învăluirea celor două semne clare ale zilei și ale nopții și pentru că iese în evidență o măreție divină, El își cheamă slujitorii la îndeplinirea unui fel de ritual de adorare la acele timpuri. Altfel, acea rugăciune – a cărei apariție și durată sunt deja cunoscute de astronomi – nu este pentru a anunța sfârșitul eclipselor soarelui și lunii.

    În același mod, vremea de secetă este timpul rugăciunii pentru ploaie. Producerea calamităților și a lucrurilor dăunătoare reprezintă timpul special ale unor rugi, căci omul în acele timpuri își înțelege slăbiciunea în așa fel încât, prin rugă și prin implorare, se refugiază la Curtea Celui cu Putere Absolută.

    Și chiar dacă acele calamități nu trec în ciuda multor rugi făcute, nu ar trebui spus: ”Ruga nu a fost acceptată”. Ar trebui mai bine spus: ”Timpul rugii nu s-a sfârșit încă.” Și dacă, prin bunătatea și generozitatea lui Allah Atotputernic, calamitatea este eliminată, înseamnă că timpul pentru acea rugăciune s-a terminat și a trecut.

    Înseamnă că ruga este o taină a adorării. În ceea ce privește adorarea trebuie să fie făcută cu devotament, numai de dragul lui Allah. Ar trebui să se adăpostească numai la El, prin rugă, pentru a-și arăta neputința. Nu ar trebui să se amestece în ceea ce privește aspectele ce țin de statutul lui de Domn. Hotărârea și controlul asupra tuturor lucrurilor trebuie lăsate în seama Lui, astfel trebuie să se încreadă în Înțelepciunea Lui și să nu fie acuzat în ceea ce privește îndurarea.

    Într-adevăr, ceea ce este stabilit prin claritatea versetelor limpezi, așa cum toate ființele oferă propria lor pomenire, propriile lor ritualuri de adorare specifice și îndeplinesc propria lor prosternare specială, tot așa toate aceste rugi se înalță de la întregul univers către Curtea Divină.

    Ori prin limbajul abilității înnăscute – precum rugile tuturor plantelor – fiecare dintre acestea cer o formă de la Generosul Absolut și doresc o înfățișare în care se reflectă Numele Lui.

    Ori prin limbajul nevoii înnăscute – precum rugile tuturor vietăților pentru toate nevoile esențiale, dincolo de puterea lor de obținere – astfel încât fiecare dintre ele cer de la Cel cu Generozitate Absolută, prin limbajul nevoii firești, o parte din necesitățile ce sunt un fel de hrană pentru continuitatea vieții lor.

    Ori este prin limbajul necesității, astfel încât toate ființele cu suflet aflate la răscruce cer, adăpostindu-se complet la un protector necunoscut. Poate că se întorc către Domnul Cel Îndurător. În cazul în care nu există vreo obiecție, aceste trei tipuri de rugi sunt întotdeauna acceptate.

    Al patrulea tip însă – cel mai cunoscut – este ruga noastră. Aceasta este de două feluri: prin fapte, adică prin starea noastră și din inimă, adică prin spusele noastre.

    De exemplu: A lua în vedere cauzele este o rugă prin fapte.

    Aducerea laolaltă a tuturor cauzelor nu este pentru a scoate rezultatul la iveală, ci poate este pentru a cere - prin limbajul stării - rezultatul, luând însăși de la Cel Drept o atitudine ce-L multumește.

    De exemplu până și cultivarea unei ferme reprezintă ciocănirea la ușa comorii milosteniei. Acest tip de rugă prin fapte, pentru că este îndreptată către Numele și adresat Celui Generos și Absolut, este acceptată în majoritatea cazurilor.

    Al doilea tip este de a te ruga prin spuse și din suflet. Este să ceri anumite lucruri pe care nu le poți avea. Cel mai important aspect, cel mai frumos obiectiv și cel mai dulce fruct al acesteia este: Omul care se roagă înțelege că există cineva care îi ascultă vocea inimii, poate ajunge peste tot cu mâna sa, îi poate îndeplini orice dorință, îi este milă de neputința sa și îi vine în ajutor la sărăcie.

    Privește, o, tu, om sărăc și neputincios! Nu neglija un mijloc precum ruga, care este o cheie a comorii milosteniei și a unei puteri nemărginite. Agață-te de ea! Ridică-te spre cele mai înalte vârfuri ale umanității. Include în rugile tale rugile întregului univers, precum un sultan. Fii cel mai frumos model al creației universului, spunând: اِيَّاكَ نَس۟تَعٖينُ "...numai la Tine cerem ajutor” ([8]), precum un credincios adevărat și un reprezentant general!

    PARTEA A DOUA

    Această parte conține Cinci Îndrumări cu privire la fericirea și tristețea omenească

    [De vreme ce omul a fost creat cu cea mai frumoasă înfățișare și i-au fost date cele mai cuprinzătoare abilități, el a fost aruncat într-o arenă de încercări în care poate să urce sau să coboare, stație după stație, treaptă după treaptă și grad după grad, de la cele mai joase nivele până la cele mai ridicate nivele, de pe Pământ până la Tronul Divin și de la mărimea unei particule până la cea a Soarelui. El a fost trimis în această lume ca o minune a Puterii Divine, ca rezultat al creației și ca un miracol al Artei Divine în fața căruia au fost deschise două drumuri care conduc fie spre o creștere infinită, fie spre o decădere infinită. Vom explica acest înfricoșător mister al progresului sau declinului omului prin ”Cele Cinci Îndrumări”.]

    PRIMA ÎNDRUMARE:

    Omul are nevoie de majoritatea ființelor din univers și este legat de ele. Nevoile sale se întind în toate părțile lumii, iar dorințele lui se extind spre eternitate. Așa cum își dorește o floare, la fel își dorește și întreaga primăvară. La fel cum vrea o grădină, vrea de asemenea și Paradisul etern. Așa cum tânjește să-și revadă un prieten, la fel dorește să-L vadă pe Cel Frumos, Posesor al Măreției. Întocmai cum dorește să-și viziteze prietenul drag care locuiește în altă casă și are nevoie ca ușa acestei case să se deschidă pentru el, așa cum dorește să viziteze nouăzeci și nouă la sută dintre prietenii lui care au călătorit în lumea mormântului și astfel să fie salvat de separarea veșnică, tot așa el are nevoie să caute refugiu la adăpostul Celui cu Putere Absolută care va închide ușa acestei lumi imense și va deschide ușa Lumii de Apoi, care este un loc de expoziție al minunățiilor, să strângă această lume, punând și ridicând în locul ei Viața de Apoi.

    Astfel, omul aflat în această poziție, nu-l poate adora cu adevărat decât pe Cel în mâinile căruia se află soarta tuturor lucrurilor, Cel care stăpânește întreaga existență, Cel care vede totul și este Omniprezent, care este Deasupra spațiului, liber de orice constrângere, mai presus de orice fel de greșeli și defecte, Cel Măreț, Atotputernic, Cel Îndurător, Cel cu Frumusețe Absolută, Cel Înțelept, Desăvârșitul, pentru că nevoile nesfârșite ale omului nu pot fi îndeplinite decât de Cel care posedă o știință fără limite și o putere nemărginită. Așadar, El este Singurul care merită adorarea.

    Privește, o, omule! Dacă ești slujitorul Lui, poți câștiga un statut superior celorlalte creaturi. Dar dacă refuzi să-L venerezi, vei deveni un sclav decăzut în dizgrația neputinței. Dacă te bazezi pe ego-ul și puterea ta și abandonezi ruga și încrederea în El, te fălești și deviezi spre mândrie și lăudăroșenie, atunci vei decădea mai jos decât o albină sau o furnică în ceea ce privește bunătatea și creația, vei deveni mai neputincios decât un păianjen sau o muscă, iar în ceea ce privește răutatea și distrugerea, vei deveni mai greu decât un munte și mai dăunător decât ciuma.

    Într-adevăr, o, omule! Posezi două laturi!

    Prima latură este latura ta de creație, de existență, de bunătate, de statornicie și de acțiune, iar cealaltă este latura de distrugere, de a nu exista, de răutate, negativă și afectivă. În ceea ce privește prima latură, tu ești mai prejos decât o albină sau o vrabie și mai neputincios decât un păianjen sau o muscă. Iar în ceea ce privește a doua latură, tu poți depăși munții, pământul și cerurile. Tu poți căra o povară de care acestea fug și le provoacă o durere adevărată. Poți câștiga o sferă mai extinsă și mai vastă decât acestea. Pentru că, atunci când creezi ceva sau faci un lucru bun, poți să faci acest lucru numai până acolo unde poți ajunge cu mâna, sau poți atinge cu puterea bunătății și creativitatea ta. Iar dacă vrei să faci rău și să distrugi, atunci răutatea ta va copleși și distrugerea ta se va răspândi.

    De exemplu, necredința implică răutate, distrugere, lipsă de sinceritate. Mai mult, acel singur păcat implică o insultă la adresa întregului univers, o falsificare a tuturor Numelor Divine și o trădare a întregii omeniri. Pentru că, aceste ființe au o poziție înaltă și o îndatorire importantă. Pentru că, ele sunt niște scrisori, niște oglinzi și niște funcționari ai Divinității.

    Necredința le coboară pe ele de la rangul de oglinzi, funcționari oficiali și purtători de înțelesuri, la nivelul de inutilitate și simple jucării ale coincidenței. Și prin distrugerea morții și prin separare, îi înjosește la rangul de lucruri nesemnificative, de obiecte inutile și lipsite de valoare, sortite decăderii și descompunerii. Mai mult, prin negare, se insultă Numele Divine, ale căror inscripții, manifestări și frumuseți sunt observate în oglinzile tuturor creaturilor universului.

    Necredința îl coboară pe cel care deține rangul de reprezentant al lui Allah pe pământ, care este o odă bine compusă a înțelepciunii, ce dezvăluie frumusețea Numelor divine în cel mai frumos mod și este un miracol evident al Puterii Divine precum o sămânță, ce conține toate însușirile unui copac etern și care, prin asumarea ”Responsabilității Supreme” crește pentru a fi mai înalt decât pământul, cerul și munții și câștigă astfel un rang superior îngerilor, la o poziție mai josnică și mai slabă, mai lipsită de putere decât cel mai neputincios și mai josnic animal. În plus îl decade la nivelul unui simplu portret, lipsit de sens, confuz și care se descompune rapid.

    În concluzie: Sufletul poruncitor de rău, din punct de vedere al stricăciunii și răului, poate să comită crime nenumărate, dar în ceea ce privește creativitatea și bunătatea, puterea lui este extrem de mică și este parțială. Da, poate distruge o casă într-o zi, dar nu o poate reconstrui în o sută de zile.

    Dar dacă renunță la egoism și caută bunătatea și succesul de la Cel Divin și refuză răutatea, distrugerea și bazarea pe suflet și caută iertarea și devine un adevărat sclav al lui Allah, atunci va fi obiectul versetului: يُبَدِّلُ اللّٰهُ سَيِّئَاتِهِم۟ حَسَنَاتٍ "... acestora le va schimba Allah faptele rele cu fapte bune..." ([9]) Posibilitatea nelimitată a lui de a face rău se va transforma în posibilitatea nelimitată de a face bine. Va dobândi valoarea ”Celei mai frumoase înfățișări” și va urca către cele mai mai înalte locuri.

    Ia aminte, o, tu, omule nepăsător! Privește generozitatea și dărnicia Celui Atotputernic! Deși ar fi drept ca un păcat să se socotească cât o mie de păcate și o singură faptă bună să se socotească tot cât una sau deloc, El înregistrează un păcat ca unul singur și o faptă bună ca zece, câteodată ca șaptezeci, câteodată ca șapte sute și câteodată ca șapte mii. Așa că înțelege din această învățătură înțeleaptă că intrarea în acel Iad înfricoșător este ca pedeapsă pentru cele săvârșite, iar aceasta este însăși dreptatea, însă intrarea în Paradis este generozitate pură.

    A DOUA ÎNDRUMARE:

    Omul are două chipuri. Primul privește această lume, prin latura ego-ului său și celălalt privește Lumea de Apoi, prin latura adorării și a servitudinii față de Allah.

    În ceea ce privește primul chip, el este o creatură neputincioasă, al cărui capital se restrânge, la o voință asupra căreia are o putere parțială de alegere precum un fir de păr, la o putere cu capacitate limitată, la o viață cu o flacără care se stinge rapid, la o existență de o clipită care trece imediat și un corp mic care se descompune rapid. Aflându-se în această poziție, omul, este și un individ slab și sensibil printre toate creaturile nenumărate care au fost prezentate în nivelurile universului.

    În ceea ce privește al doilea chip și în special cel al slăbiciunii și a sărăciei ce se îndreaptă către adorare, omul este o ființă însemnată și cuprinzătoare. Aceasta deoarece Creatorul Preaînțelept a insinuat în natura omenească o infinită neputință și sărăcie, astfel încât el să fie o oglindă cuprinzătoare care reflectă manifestările nemărginite ale Milosteniei și Puterii Divine, dar și cele ale Bogăției și Dărniciei Lui.

    Într-adevăr, omul seamănă cu o sămânță. Așa cum acestei semințe i s-au dat niște unelte spirituale și importante din partea Puterii și un program delicat și valoros din partea Destinului Divin, tot așa ea poate lucra sub pământ, poate ieși din acea lume îngustă, poate intra în lumea vastă a aerului, poate să ceară Creatorului, prin limbajul dispoziției ei, să fie un copac și să găsească o perfecțiune demnă de ea.

    Dacă acea sămânță, din cauza unui temperament rău, folosește acele unelte spirituale pentru a atrage anumite substanțe dăunătoare din pământ, atunci ea va mucegăi și va putrezi fără rost în acea lume îngustă, într-un interval scurt.

    Dar dacă acea sămânță folosește așa cum trebuie acele unelte spirituale, în conformitate cu comanda divină: فَالِقُ ال۟حَبِّ وَالنَّوٰى "Allah este Cel care face să se crape seminţele şi sâmburii." ([10]) va ieși din acea lume îngustă și va deveni un copac măreț cu roade; natura ei plăpândă ajungând să ia forma unui adevăr mare și universal.

    În mod similar, naturaleții omului i s-au dat unelte importante și programe valoroase din partea Puterii și a Destinului Divin. Dacă omul folosește acele unelte spirituale pentru poftele sufletul său și pe plăceri minore, sub pământul acestei vieți lumești înguste, el va decădea și se va descompune asemeni acelei semințe stricate; va căra responsabilitatea pe umerii spiritului său nenorocos și va dispărea din această lume.

    Dar dacă el hrănește sămânța capacității sale, în pământul adorării lui Allah, cu apa Islamului și cu lumina credinței în conformitate cu poruncile Coranului și își orientează propriile capacități spre adevăratele lor scopuri, fără îndoială că va deveni o sămânță valoroasă ce conține toate sistemele adevărului permanent și a copacului veșnic ce produce ramuri și muguri în lumea înfățișată și în Lumea mormântului.

    De asemenea va constitui motivul nenumăratelor perfecțiuni și recompense în Lumea de Apoi și din Paradis și va deveni o mașină minunată și o sămânța binecuvântată și dădătoare de lumină a copacului acestui univers.

    Într-adevăr, adevăratul progres este ca omul să îndrepte fețele inimii, spiritului, minții, chiar și a imaginației și a celorlalte puteri date lui spre viața eternă astfel încât fiecare în acestea să se ocupe de modul său propriu de adorare. Progresul nu este așa cum își imaginează oamenii cei rătăciți și anume să intre în viața acestei lumi cu toate detaliile ei și să guste din orice fel de plăcere a ei, chiar și pe cele mai înjosite, punând toate facultățile subtile ale omului – cum ar fi inima și mintea – la dispoziția sufletului poruncitor de rău care nu devine astfel un ajutor al acestuia, ci din contră este declin.

    Am văzut acest lucru într-o viziune care poate fi descrisă prin următoarea pildă:

    Mă duceam spre un oraș mare. Am observat că acel oraș avea palate mari. Privind la ușile unora dintre palate, am văzut locuri de distracție precum niște teatre pline de veselie și care atrăgeau atenția tuturor. M-am uitat cu atenție și am văzut că stăpânul acelui palat a venit la poartă, unde se juca cu câinele său și asista la joaca lui. Femeile purtau conversații dulci cu tineri străini, iar tinerele domnișoare se ocupau de organizarea jocurilor pentru copii. Până și portarul, ca și cum ar fi un actor, se comporta precum un comandant. Atunci am înțeles că interiorul acelui palat măreț era gol și obligațiile lor subtile rămăseseră neîndeplinite. Moralitatea lor decăzuse așa de mult încât se ajunsese la imaginea prezentă la poartă.

    Apoi am mers mai departe și am dat de un alt palat. Acolo am văzut că la ușă stătea un câine credincios alături de un portar serios, dur și sobru. M-am întrebat: „De ce acolo era așa și de ce aici este așa?” Am intrat și am observat că înăuntru era veselie mare. Apartament peste apartament, oamenii acestui palat erau ocupați cu diferite îndatoriri subtile. Bărbații din primul apartament supravegheau administrarea și organizarea palatului. În apartamentele de sus, fetele dădeau lecții copiilor. Mai sus, femeile erau ocupate cu lucrări de artă fină și broderii frumoase. Și la ultimul etaj, îl vedeam pe domnul care stătea de vorbă cu sultanul și care era preocupat cu îndatoriri mărețe și speciale pentru a păstra liniștea poporului și pentru a garanta propriile realizări și progrese. De vreme ce ei nu mă vedeau, mă puteam plimba în voie fără să fiu oprit.

    Apoi am ieșit și am văzut că în toate colțurile acelui oraș nu erau decât palate asemenea celor două. Am întrebat și au spus că: ”Acele locuri de veselie la ușă dar goale înăuntru aparțin necredincioșilor și celor rătăciți, iar celălalte aparțin credincioșilor onorabili.”

    Apoi am mai găsit un palat într-un colț, care avea numele meu ”SAID” scris deasupra. Am devenit curios, m-am uitat mai atent și am avut impresia că-mi văd chipul pe el. Am țipat cu uimire totală, mi- am revenit și m-am trezit.

    Îți voi spune ce reprezintă această viziune, fie ca Allah să facă să fie bine!

    Acel oraș reprezintă viața socială a oamenilor și locul civilizației omenești. Acele palate reprezintă fiecare câte un om. Cetățenii acelor palate înfățișează simțurile și capacitățile omului, precum ochii, urechile, sufletul, spiritul și mintea, puterea furiei și a poftei sufletești. Fiecare simț al omului are o anumită îndatorire în ceea ce privește adorarea. Are plăceri particulare și dureri diferite. Sinele și capriciile, puterea furiei și a poftelor trupești sunt reprezentate de câine și de portar. Așadar, a face ca acele facultăți subtile să fie puse la dispoziția sufletului și a capriciilor sale și astfel să-și uite adevăratele îndatoriri, este cu siguranță declin și nu progres. Restul aspectelor le poți interpreta și de unul singur.

    A TREIA ÎNDEMNARE:

    În ceea ce privește actele și faptele sale și munca depusă de el, omul este un animal slab, o creatură neajutorată. Iar sfera manifestărilor și posesiunilor sale din această privință este așa de îngustă, încât dacă întinde mâna poate să le atingă. Până și animalele domestice, care au fost date omului, au luat o parte din neputința, neajutorarea și lenevia lui, astfel încât dacă sunt comparate cu suratele lor din sălbăticie, se vor observa mari diferențe. (Precum vitele și caprele domestice și vitele și caprele sălbatice).

    Dar în ceea ce privește emoțiile, înțelegerile, ruga și implorarea, omul este un călător onorat în această lume. El a devenit un musafir al Celui Generos astfel încât s-au deschis înaintea lui comorile infinite ale Milei Sale și i-au fost puse în slujba sa creații minunate și servitori nenumărați. Și pentru a asigura recreerea, distracția și confortul acestui musafir a pregătit un loc așa de mare și de spațios încât diametrul său, adică din centru și până la cel mai îndepărtat punct, este la fel de lung și de lat cât poate să cuprindă cu ochii și cu imaginația sa.

    Dar dacă omul se bazează pe ego și face din această viață un scop, este tentat să guste aceste plăceri temporare în timp ce se luptă să-și câștige traiul și ca urmare se va sufoca în acest loc strâmt și va pieri. Toate părțile corpului, simțurile și capacitățile vor depune mărturie împotriva lui în Ziua de Apoi și vor conduce la judecata lui.

    Însă dacă el știe că este musafirul Celui Generos și își cheltuiește capitalul vieții lui în sfera permisiunii Lui, el va depune un efort plăcut și se va odihni în această sferă atât de largă, pentru a dobândi o viață eternă. Apoi se poate înălța până la cele mai înalte locuri. Iar toate părțile corpului și simțurile oferite omului vor fi mulțumite de el și vor depune mărturie pentru el în Ziua Judecății.

    Desigur, toate aceste capacități minunate nu sunt oferite omului pentru această viață trecătoare, ci poate au fost oferite pentru o viață eternă foarte importantă. Pentru că, dacă comparăm omul cu animalele, putem vedea că omul este de o sută de ori mai bogat decât ele din punct de vedere al părților corpului și a simțurilor lui. Dar în ceea ce privește plăcerile pământești și viața animalică, el decade de o sută de ori mai mult. Deoarece, pentru fiecare plăcere primită, el resimte o durere de o mie de ori mai mare. Durerile trecutului, fricile viitorului și întristarea pricinuită de pierderea fiecărei plăceri îi strică bucuria și îi lasă o amprentă în acea plăcere.

    Însă, animalele nu sunt așa. Ele primesc plăceri fără dureri și bucuri fără tristeți. Nici durerile trecutului și nici fricile viitorului nu le pot face să sufere și nu le înfricoșează. Trăiesc o viață liniștită, dorm și Îi mulțumesc Creatorului.

    Înseamnă că, dacă omul care a fost creat cu cea mai frumoasă înfățișare își va restrânge scopul numai la această viață lumească, - în ceea ce privește capitalul, cu toate că este mai presus de o sută de ori decât animalele -, el va decădea de o sută de ori mai prejos decât o vrabie. Am explicat acest lucru într-un alt loc, printr-o pildă și fiindcă a venit vorba, o voi spune din nou. Era așa:

    Un om i-a dat slujitorului său zece bani de aur și i-a spus să meargă să-i facă un rând de haine dintr-un anumit material. Celui de-al doilea slujitor i-a dat o mie de bani de aur și o hârtie cu niște inscripții pe care i-a vârât-o în buzunar și l-a trimis la piață. Primul slujitor, cu cei zece bani a cumpărat haine frumoase făcute din cel mai bun material. Al doilea slujitor, fiind prostănac și privindu-l pe primul slujitor, necitind instrucțiunile puse în buzunar, a intrat într-un magazin, a plătit o mie de bani și a luat un rând de haine. Iar vânzătorul necinstit i-a dat hainele făcute din cel mai necalitativ material. Apoi acel slujitor ghinionist a venit în fața stăpânului său care l-a certat aspru și, ca urmare, i-a dat o pedeapsă dureroasă. Așadar, chiar și cel mai neinteligent om poate să înțeleagă că cei o mie de bani dați celui de-al doilea slujitor nu erau pentru a cumpăra un rând de haine, ci poate pentru a încheia o afacere importantă.

    În același fel, fiecare membru al corpului și fiecare simț subtil oferit omului i-au fost date de o sută de ori mai mult decât le-au fost oferite animalelor. Deci unde sunt capacitățile și membrele omului, precum ochii, care pot vedea toate nivelele frumuseții, și simțul gustului, care poate distinge toate particularitățile feluritelor mâncăruri, inteligența, care poate vedea numeroasele detalii subtile ale realității, și inima, care tânjește după toate nivelele perfecțiunii? Și unde sunt membrele și capacitățile extrem de simple ale animalelor care sunt dezvoltate până la unu sau două nivele? Numai că există o anumită diferență și anume că animalul posedă o parte diferită, specială pentru specia din care face parte și este mai dezvoltată decât la celelalte animale, iar această dezvoltare este o particularitate a lui.

    Taina care se află la baza bogăției omului în ceea ce privește capacitățile lui este aceea că simțurile și sentimentele lui au fost dezvoltate și extinse foarte mult datorită rațiunii și a gândirii. Și din pricina multitudinilor de nevoi el a fost înzestrat cu foarte multe tipuri de simțuri. Astfel a căpătat o multitudine de simțuri de diferite feluri. Iar datorită naturaleții sale complexe, omului i-au fost date numeroase dorințe care au condus mai apoi spre numeroase scopuri. Și datorită multitudinilor sarcinilor sale, pricinuite de naturalețe, părțile și simțurile sale s-au extins mult. Iar datorită faptului că el a fost creat cu o capacitate naturală de a îndeplini orice fel de act de adorare i-au fost date abilitățile complexe ale tuturor semințelor desăvârșirii.

    Deci, această bogație a capacităților și abundența de capital nu a fost dată cu siguranță pentru a se preocupa de această viață lumească temporară. Mai degrabă, îndatorirea fundamentală a omului este să-și îndeplinească obligațiile, care privesc către obiective fără de limite, să-și proclame neputința, sărăcia și defectele sub forma supunerii, să depună mărturie față de pomenirilor aduse de creaturi urmărindu-le cu o privire amplă și să aducă mulțumiri observând printre toate binecuvântările, susținerea Celui Milostiv și să contempleze privind miracolele Puterii Divine asupra creațiilor Sale.

    O, tu, omule care adori și care iubești această viață lumească și care nu înțelegi secretul din ”cea mai frumoasă înfățișare”. Vechiul Said a văzut realitatea vieții lumești într-o viziune, care l-a transformat în Noul Said. Ascultă această pildă:

    M-am văzut pe mine; eram un călător. Mergeam pe un drum lung. De fapt, eram trimis. Cel care era stăpânul meu îmi dădea o sumă de bani, treptat, din cei șaizeci de bani de aur care îi alocase pentru mine. Iar eu, cheltuindu-i, am ajuns într-un han plin de distracții de tot felul. Într-o singură noapte, am cheltuit în acel han zece bani de aur pe jocuri de noroc, distracție și petrecere și ca urmare dimineața am rămas fără niciun ban. Nu făcusem nicio afacere și nici nu am putut să iau marfă pentru locul unde trebuia să ajung. Tot ce-mi rămăsese din banii mei erau păcatele și durerile, iar de la petreceri, rănile și tristețea.

    În timp ce eram în această stare deplorabilă, deodată a apărut un om care mi-a spus:

    ”Ai cheltuit toți banii și acum meriți să fii pedepsit. Vei merge spre destinația ta falit și cu mâinile goale. Dar dacă ai minte, ușa căinței este deschisă. Când vei primi cei cincisprezece bani de aur care au mai rămas, păstrează jumătate din ei, ca rezervă. Adică cumpără unele lucruri care-ți sunt necesare pentru locul unde vrei să mergi.” Am văzut că sufletul meu nu este de acord. A spus: ”O treime.” Din nou sufletul meu nu a fost de acord. A spus: ”O pătrime.” Am observat că sufletul meu nu se poate delăsa de viciile lui, ca urmare acel omul s- a întors furios și a plecat.

    Dintr-o dată, totul s-a schimbat. Am văzut că mă aflam într-un tren, care mergea cu o viteză foarte mare, într-un tunel, ca și cum ar coborî pe verticală. Am început să mă îngrijorez. Dar ce puteam să fac căci nu exista nicio ușă de scăpare. Surprinzător, flori atractive și fructe gustoase apăreau de ambele părți ale trenului. Iar eu, precum un prost, le-am privit și am întins mâna, încercând să rup acele flori și să culeg acele fructe. Numai că acele flori și fructe aveau țepi care mi-au sfâșiat mâinile și mi le-a făcut să sângereze. Și din cauza vitezei trenului, mâinile mele au fost rupte. Prețul care l-am plătit pentru ele a ajuns prea scump.

    Dintr-o dată un conductor mi-a spus: ”Dă-mi cinci bani îți voi da câte fructe și flori vrei. Pentru cinci bani pierzi o sută de bani din cauza rănilor de pe mâinile tale. Și există și o pedeapsă, și anume că nu poți rupe fără permisiune.”

    Deodată plictisit și cu gândul la când vom ieși din tunel mi-am scos capul pe geam și am privit înainte. Am văzut că în locul porții tunelului erau numeroase găuri. Din acel tren lung, oameni erau aruncați în acele găuri. Am văzut o gaură chiar în fața mea. În cele două părți ale găurii, erau două pietre de funerariu. M-am uitat mai atent. Pe o piatra era scris cu litere mari numele ”SAID”. Cu regret și uimire am spus: ”Vai de mine!”. Și am auzit dintr-o dată vocea acelui om care mă povățuise la acel han.

    A spus: ”Ți-a venit mintea la cap?” Am spus: ”Da, mi-a venit. Dar nu mai am putere și nici speranță...” A spus: ”Căiește- te! Încrede-te!”

    M-am conformat. Vechiul Said a dispărut. M-am revăzut ca noul Said.

    Aceasta a fost viziunea mea – Allah să facă să fie bine – și voi interpreta una sau două aspecte din ea, restul interpretează-le tu singur.

    Călătoria reprezintă drumul care trece prin lumea spiritelor, prin uterul mamei, tinerețe, bătrânețe, mormânt, viața intermediară, învierea după moarte și trecerea peste Podul „Sirat” spre eternitate. Cei șaizeci de bani de aur sunt cei șaizeci de ani din viață, astfel încât atunci când am avut această viziune mi-am închipuit că am patruzeci și cinci de ani. Nu mai aveam nicio garanție, iar restul de cincisprezece ani, am fost sfătuit de un elev sincer al Coranului cel Sfânt să îmi petrec jumătate din ei muncind pentru Ziua de Apoi. Locul de distracții pentru mine era Istanbulul. Trenul reprezenta timpul, iar fiecare vagon reprezenta un an. Tunelul reprezenta viața lumească. Florile și fructele pline de spini erau plăcerile ilicite și distracțiile interzise ce cauzau durere, gândindu-mă că trecerea rapidă și separarea lor îmi răneau inima, făcând-o să sângereze. Mai mult, îmi provocau și chin.

    Conductorul trenului mi-a spus: ”Dă-mi cinci bani. Îți voi da câte dorești din ele.” Înțelesul lor este că: ”Plăcerile și relaxarea pe care omul le primește în urma îndeplinirii de fapte bune, în sfera a ceea ce este legal, îi sunt suficiente. Nu are nevoie să se atingă de păcat.” Restul părților le poți interpreta și singur.

    A PATRA ÎNDEMNARE:

    Omul se aseamănă în acest univers cu un copil delicat și drăgălaș. Posedă o mare putere în slăbiciune și o mare forță în neputință, pentru că cele existente au fost supuse lui, datorită puterii slăbiciunii și forței neputinței.

    Dacă omul își înțelege slăbiciunea și se roagă prin vorbe, fapte și conduită și recunoscându-și slăbiciunea, cere ajutor, pe lângă faptul că el devine mulțumitor pentru această supunere, este și călăuzit spre ceea ce și-a propus pentru a-și atinge scopurile, căci în caz contrar nu poate să realizeze nici măcar o zecime dacă s-ar baza pe propria lui putere. Numai că el, uneori își asumă din greșeală, rezultatul primit în urma împlinirii rugii prin limbajul stării, asupra propriei puteri.

    De exemplu, puterea slăbiciunii unui pui de găină face ca găina să atace leul. Puiul nou-născut al leului face ca acel leu înfiorător și flămând să i se subjuge lui, rămânând flămând, în timp ce puiul este sătul. Privește această putere în slăbiciune și manifestare a Milosteniei Divine, care merită să fie observate!

    Așa cum un copil, prin plânset, dorință sau privirii nefericite, poate să facă să i se subjuge cineva mai puternic și are atât de mare succes în obținerea a ceea ce vrea;

    în caz contrar nefiind capabil să obțină nici a mia parte din ea nici macăr dacă ar fi avut o putere de o mie de ori mai mare. Altfel spus, de vreme ce slăbiciunea și neputința exercită compasiune și protecție pentru el, copilul poate să subordoneze un erou în fața lui numai cu un singur degețel. Dacă acest copil neagă această compasiune și acuză protecția și cu o purtare prostească și cu mândrie afirmă: ”Eu subordonez aceasta cu propria mea putere!”, bineînțeles că va fi pălmuit.

    Așa și omul, asemenea lui Qarun, care demonstrează ingratitudine, tăgăduiește Milostenia Creatorului și acuză Înțelepciunea Lui, spunând:

    اِنَّمَٓا اُوتٖيتُهُ عَلٰى عِل۟مٍ, adică: ”Mie mi s-a dat ceea ce am numai pentru ştiinţa pe care eu o stăpânesc!” ([11]) , cu siguranță că va fi pedepsit.

    Adică, dacă spune: ”Eu fac acest lucru cu știința mea și câștig acest lucru cu cunoașterea mea.”, cu siguranță că merită să fie pedepsit.

    Acest lucru înseamnă că acel faimos sultanat al omenirii, progresele ei și realizările civilizației care se observă au fost subordonate lui nu prin atracția, cucerirea sau combaterea lor, ci poate i s-au supus lui tocmai datorită slăbiciunii lui și el a fost ajutat tocmai datorită neputinței lui și i s-a făcut bine tocmai datorită sărăciei lui și a fost inspirat tocmai datorită ignoranței lui și a fost tratat cu generozitate tocmai datorită nevoilor lui. Și motivul acelui sultanat nu este cauzat de puterea și capacitatea cunoașterii, ci poate de compasiunea și clemența Stăpânului și Milostenia și Cunoașterea Divină, astfel încât a subordonat lui lucrurile. Într-adevăr ceea ce-l îmbracă pe om în mătasea făcută de un vierme mic, care este învins până și de un scorpion chior sau un șarpe fără picioare, și îl hrănește cu mierea unei insecte veninoase nu este puterea lui, ci poate supunerea în fața Stăpânului și generozitatea Celui Milostiv, care sunt fructele slăbiciunii lui.

    O, omule! De vreme ce aceasta este realitatea, renunță la ignoranță și egoism. Și în Curtea Divină, prin limbajul căutării ajutorului, anuntă-ți slăbiciunea și neputința și, prin limbajul rugii și a implorării, proclamă-ți sărăcia și nevoia și arătă că ești credinciosul Lui, spunând:

    حَس۟بُنَا اللّٰهُ وَنِع۟مَ ال۟وَكٖيلُ "Ne este de ajuns [ajutorul lui] Allah şi El este Cel mai bun ocrotitor al nostru!" ([12]) și apoi înalță-te.

    De asemenea: ”Nu spune că eu sunt un nimeni. Ce importanță am eu astfel încât Cel Înțelept Absolut să facă să mi se supună acest univers și să mi se ceară mie o mulțumire generală?”

    deoarece cu siguranță, nu valorezi nimic, în ceea ce pivește sufletul și înfățișarea ta, însă cu privire la îndatorirea și rangul tău, tu ești un observator atent al acestui magnific univers, o limbă cuvântătoare elocventă în ceea ce privește existența plină de înțelepciune, un cititor înțelegător al cărții universului, un observator uimit al acestor creaturi care aduc preamăriri și un maiestru plin de respect al acestor ființe care sunt într-o stare de supunere totală.

    Într-adevăr, o, omule! În ceea ce privește fizicul tău ești precum plantele și în ceea ce privește sufletul tău animalic, ești precum o particulă surdă, o bucățică plină de dispreț, o ființă nevoiașă, un animal neputincios, astfel că, atunci când ești aruncat în valurile curgătoare ale creaturilor, te rostogolești și te îndepărtezi; însă tu, în ceea ce privește latura umană, care se completează cu strălucirea credinței, ce cuprinde lumina iubirii divine și cu educația dătătoare de lumină a Islamului, ești precum un sultan în statutul tău de rob, ești universal în particularitatea ta și ești un univers în minusculozitatea ta. Mai mult, ai un statut atât de măreț în tot disprețul tău și ești un supraveghetor al unei sfere atât de întinse și atât de înalte încât poți spune: ”Domnul meu este Cel Milos, Milostivul. A făcut această lume o casă pentru mine. Luna și Soarele sunt lumina acelei case, a făcut primăvara un buchet de trandafiri, vara o masă de binecuvântări și animalele le-a făcut să-mi fie servitori. Iar plantele le-a creat să fie podoabe în casa mea.”

    În concluzie, dacă tu asculți de sufletul tău și de satana, vei decădea la cel mai de jos nivel. Dacă asculți de adevăr și de Coran, vei urca până la cele mai înalte nivele, vei deveni cel mai frumos model al universului.

    A CINCEA ÎNDEMNARE:

    Omul a fost trimis în această lume ca un musafir, ca un funcționar și a fost înzestrat cu abilități importante. Și din acest motiv, i s-au încredințat îndatoriri însemnate. Și pentru ca omul să facă față acestor scopuri și sarcini, a fost supus la încurajări puternice și avertizări severe. Sarcinile omenești și fundamentele adorării, care au fost explicate pe îndelete în alte părți, le vom analiza aici, rezumându-le, până când se va înțelege secretul ”Celei mai frumoase înfățișări”.

    Omul, de îndată ce vine pe lume posedă ”două aspecte” ale adorării. Primul aspect este adorarea și meditația în absența Celui Adorat. Celălalt aspect este adorarea și ruga în prezenta Lui și adresarea Lui în mod direct.

    Primul aspect este acela de a urmări cu uimire, desăvârșirea și frumusețea acestui univers prin a crede și a te supune Stăpânului acestuia.

    Apoi este să proclami și să anunți artele unice care constau în inscripțiile Numelor Divine și să le expui și altora.

    Apoi este să măsori, pe scara percepției, bijuteriile Numelor Divine, care sunt precum niște comori ascunse și să le confirmi valoarea lor cu discernământul inimii.

    Apoi să studiezi și să meditezi cu uimire la paginile ființelor și frunzelor cerurilor și pământului, care sunt precum niște scrisori ale condeiului puterii.

    După aceea, să observi frumusețile și arta subtilă în creaturile acestui univers și să îndrăgești cunoașterea Creatorului Absolut și să tânjești să urci până la Creatorul Perfect și să-I primești favorurile.

    Al doilea aspect: Acesta este locul prezenței și a comunicării, unde omul trece de la rezultate la Cel care le-a cauzat și vede că un Creator Preamăreț vrea să se facă cunoscut și să se prezinte prin propriile miracole ale creației Sale și el, la rândul său, Îi răspunde cu credință și cunoaștere.

    Apoi vede că un Stăpân Milostiv dorește să se facă iubit prin roadele frumoase ale Milosteniei Lui și în ceea ce-l privește pe om, acesta se face îndrăgit față de El, prin restrângerea iubirii și a adorării numai Lui.

    Apoi vede că un Creator Generos îl hrănește cu deliciile recompenselor materiale și spirituale și, în schimb, el Îi oferă mulțumiri și-L preamărește prin acțiuni, comportament, vorbe, și în măsura în care poate, cu toate simțurile și capacitățile sale.

    Apoi vede că un Stăpân Glorios și Măreț Își reflectă puterea și perfecțiunea, gloria și frumusețea în oglinda acestor creaturi și atrage atenția asupra lor. Iar el declară: ”Allahu Ekber, Subhanallah – Allah este Cel Măreț, Lăudat fie El!” și se prosternează, arătându-și slăbiciunea cu dragoste și uimire.

    Apoi vede că un Posesor al Bogățiilor Absolute Își dezvăluie comorile și bogățiile nenumărate cu o generozitate absolută, iar el, lăudându-L și preamărindu-L, le dorește și le cere.

    Apoi vede un Creator Generos care a făcut suprafața pământului o expoziție unde Își etalează toate operele de artă ale Sale, iar el își exprimă aprecierea spunând: ”Mașaallah – Cum a dorit Allah!”, admirația, spunând: ”Barakallah – Allah fie slăvit!” și uimirea, spunând: ”Allahu Ekber – Allah este Cel Măreț!”

    Apoi vede că în palatul din univers, Cel Unic a ștampilat toate creaturile cu semnături inimitabile ale unicității Sale, cu timbrele, sigiliile și cifrele proprii Lui. Și imprimă semnele Unicității Sale și ridică stindardul Unicității în fiecare regiune a acestei lumi, proclamându-și Divinitatea. Iar în ceea ce-l privește pe om, acesta răspunde cu recunoștință, credință, proclamarea Unicității, supunere, mărturie și adorare.

    Așadar, prin astfel de adorări și contemplări, el devine un om adevărat și demonstrează că are cea mai frumoasă înfățișare. Și prin dorința credinței, devine un reprezentat de nădejde al lui Allah, demn de amanetul primit.

    O, tu, om nepăsător care ai fost creat cu cea mai frumoasă înfățișare și care decazi în cele mai joase locuri din cauza alegerii tale nepotrivite. Ascultă-mă. Și eu ca și tine, în beția tinereții și din pricina nepăsării, vedeam lumea ca fiind frumoasă și drăgălașă. Iar în momentul în care m-am trezit în dimineața bătrâneții, am văzut cât de urâtă poate fi fața acestei lumi care nu a fost îndreptată către Lumea de Apoi. Și pentru a vedea cât de frumoasă este adevărata față, care privește spre Lumea de Apoi, privește Cele două tabele din Cel de- al șaptesprezecelea Cuvânt, a doua stație.

    Prima tabelă descrie realitatea oamenilor nepăsători, pe care cu mult timp în urmă, i-am văzut, fără a fi beat, prin vălul nepăsării așa cum o văd cei rătăciți.

    A doua tabelă indică realitatea lumii oamenilor călăuziți. L-am lăsat în forma scrisă cu mult timp în urmă. Seamănă a poezie, dar nu este poezie...

    سُب۟حَانَكَ لَا عِل۟مَ لَنَٓا اِلَّا مَا عَلَّم۟تَنَٓا اِنَّكَ اَن۟تَ ال۟عَلٖيمُ ال۟حَكٖيمُ

    ”Mărire Ţie! Nu avem cunoaștere decât de ceea ce Tu ne-ai învăţat, căci Tu eşti Atoateştiutor [şi] Înţelept” [Al-’Alim, Al-Hakim]” ([13])

    رَبِّ اش۟رَح۟ لٖى صَد۟رٖى ۝ وَيَسِّر۟ لٖٓى اَم۟رٖى ۝ وَاح۟لُل۟ عُق۟دَةً مِن۟ لِسَانٖى ۝ يَف۟قَهُوا قَو۟لٖى

    "Doamne, deschide-mi mie pieptul. Şi uşurează-mi mie lucrul [ce trebuie să-l împlinesc]. Şi dezleagă-mi nodul limbii mele. Pentru ca ei să priceapă vorbele mele!" ([14])

    اَللّٰهُمَّ صَلِّ وَ سَلِّم۟ عَلَى الذَّاتِ ال۟مُحَمَّدِيَّةِ اللَّطٖيفَةِ ال۟اَحَدِيَّةِ شَم۟سِ سَمَاءِ ال۟اَس۟رَارِ وَ مَظ۟هَرِ ال۟اَن۟وَارِ وَ مَر۟كَزِ مَدَارِ ال۟جَلَالِ وَ قُط۟بِ فَلَكِ ال۟جَمَالِ اَللّٰهُمَّ بِسِرِّهٖ لَدَي۟كَ وَ بِسَي۟رِهٖ اِلَي۟كَ اٰمِن۟ خَو۟فٖى وَ اَقِل۟ عُث۟رَتٖى وَ اَذ۟هِب۟ حُز۟نٖى وَ حِر۟صٖى وَ كُن۟ لٖى وَ خُذ۟نٖى اِلَي۟كَ مِنّٖى وَ ار۟زُق۟نِى ال۟فَنَاءَ عَنّٖى وَ لَا تَج۟عَل۟نٖى مَف۟تُونًا بِنَف۟سٖى مَح۟جُوبًا بِحِسّٖى وَاك۟شِف۟ لٖى عَن۟ كُلِّ سِرٍّ مَك۟تُومٍ يَا حَىُّ يَا قَيُّومُ يَا حَىُّ يَا قَيُّومُ يَا حَىُّ يَا قَيُّومُ وَ ار۟حَم۟نٖى وَار۟حَم۟ رُفَقَائٖى وَ ار۟حَم۟ اَه۟لَ ال۟اٖيمَانِ وَ ال۟قُر۟اٰنِ اٰمٖينَ يَا اَر۟حَمَ الرَّاحِمٖينَ وَ يَا اَك۟رَمَ ال۟اَك۟رَمٖينَ

    O, Allah! Pogoară pacea și binecuvântarea Ta asupra lui Muhammed, posesorul unei esențe plăcute și unice, soarele cerului tainelor, reflectarea luminilor, centrul orbitei gloriei, polul sferei frumuseții. O, Allah! Datorită statutului lui la Tine și dorința lui de a veni către Tine, înlătură-mi temerile și împuținează-mi poticnirile, îndepărtează-mi supărările și lăcomiile, fii cu mine și protejează-mă pe mine de mine însumi, fă- mă să renunț la mândria de sine și nu mă încerca cu propriul meu suflet, nu pune o perdea între mine și simțurile mele, dezvăluie-mi toate tainele ascunse, O, Cel Viu! O, Cel Viu! O, Cel Viu! O, Cel Viu! Ai milă de mine, de prietenii mei și de dreptcredincioși, iubitori ai credinței și al Coranului. Amin! O, Tu, Cel mai Milostiv dintre cei milostivi! O, Tu, Cel mai Genoros dintre cei generoși!

    وَ اٰخِرُ دَع۟وٰيهُم۟ اَنِ ال۟حَم۟دُ لِلّٰهِ رَبِّ ال۟عَالَمٖينَ

    Într-adevăr toată lauda este numai a lui Allah, Stăpânul Lumilor!


    1. Coran, Sura At-Tin: 4-6
    2. Coran, Sura Al-Baqara: 257
    3. Coran, Sura Al-Baqara: 257
    4. Coran, Sura Al-Baqara: 257
    5. Coran, Sura An-Nur: 35
    6. Coran, Sura Al-Furqan: 77
    7. Coran, Sura Ghafir: 60
    8. Coran, Sura Al-Fatiha: 4
    9. Coran, Sura Al-Furqan: 70
    10. Coran, Sura Al-’An’Am: 95
    11. Coran, Sura Al-Qasas: 78
    12. Coran, Sura Al- ‘Al‘Imran: 173
    13. Coran, Sura Al-Baqara: 32
    14. Coran, Sura Ta-Ha: 25-28